A vorbi despre femeie şi a încerca să o
descrii în cuvinte e ca şi cum ai încerca cu mintea să pătrunzi vraja
misterului care o învăluie. Dar misterul care e dezvăluit îşi pierde farmecul,
la fel cum femeia care se dezvăluie pe sine îşi pierde farmecul. Bărbatul o
priveşte, o caută, o doreşte, dar niciodată nu ajunge până în profunzimea
sufletului ei. Aşa că el nu are încotro decât să se mulţumească cu firmiturile
care pică uneori din poala misterului ei. Ea lasă firmiturile să cadă doar
pentru cel care are destul curaj să se aplece şi să le culeagă. Unuia ca acesta
i se va dezvălui în aparenţă, pentru că măcar el a făcut un mic efort ca să o
înţeleagă.
Căci totul este aparent la o femeie. Atunci
când vrea să fie frumoasă, orice femeie este frumoasă. Când vrea să fie
înţeleaptă, orice femeie este înţeleaptă. Când vrea să fie ascultată, orice
femeie este ascultată. Când vrea să fie cucerită, orice femeie este cucerită.
Dar când vrea să fie inabordabilă, nimic nu ar putea înfrânge reduta orgoliului
ei. Când vrea să se impună, o va face indiferent peste ce sau cine ar trebui să
treacă. Când bărbatul de lângă ea nu e în stare să o conducă, atunci va prelua
hăţurile raţiunii şi îl va conduce ea pe el. Ea va face totul în aşa fel încât
să păstreze aparenţele, cu gândul că la un moment dat şi relaţia şi bărbatul se
vor schimba după voia sa. Ea se va sacrifica până la un punct pentru binele
bărbatului pe care-l iubeşte şi va juca şi rolul de drama-queen dacă e cazul,
tot pentru binele lui. Ea vrea să schimbe multe la el şi uneori chiar reuşeşte
dacă bărbatul nu e foarte încăpăţânat în mândria lui. Ea îl educă, el doar se
lasă educat. Ea îl susţine, el doar se lasă susţinut. Ea îl întăreşte, el doar
se lasă întărit.
Bărbatul are nevoie să primească toate acestea, femeia simte nevoia ca să le
dăruiască. Fără un om care să primească toată iubirea pe care ea vrea să o
dăruiască, femeia simte că trăieşte în zadar chiar dacă ar deţine cheia de la
poarta paradisului. Pentru că paradisul ei e însuşi bărbatul. El este sculptura
care se lasă modelată prin mâinile femeii. Ea îl dăltuieşte cu iubirea ei, până
ce el reuşeşte să capete o formă definită. Căci femeia modelează bărbatul, nu
invers. Dar dacă substanţa lui e prea rigidă, ea se va opri la un moment dat
dacă realizează că cel de lângă ea nu se vrea nicidecum modelat. Aş spune că
menirea femeii e ca ea să modeleze tot ceea ce se vrea desăvârşit în jurul ei:
partenerul, copilul, viaţa. Pentru asta, există doar o singură condiţie: ca ea
să se simtă iubită!
Femeia capătă energie iubind şi lăsându-se iubită. Energia
iubirii o învăluie şi ea luminează în jur prin forţa pe care o emană. Fără
această energie, viaţa pentru ea nu are nici un farmec, căci nimic de pe lumea
asta nu i-ar putea oferi ceva mai mult decât iubirea. Când există reciprocitate
în iubire, ea simte că are totul, când nu există reciprocitate, simte că nu are
nimic. Bărbatul îi alimentează sau îi opreşte sursa iubirii şi atunci lucrurile
ori se reîntregesc, ori se precipită, ori se alătură unei vieţi constructive,
ori unei vieţi distructive.
Dar ce ştiu eu de fapt cine e femeia şi ce se află înlăuntrul ei? Cum pot descifra misterul care nu pote fi decodat? Cum pot eu măsura ceea ce nu poate
fi măsurat? Cum pot înţelege ceea ce se află dincolo de orice înţelegere?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu