Îmi plac oamenii simpli şi care nu au nimic de
ascuns atunci când îi întâlnesc. Îmi plac oamenii naturali care nu se fandosesc
cu tot felul de bizblitsuri absolut inutile. Îmi plac oamenii care au puterea
să îşi recunoască vulnerabilitatea, slăbiciunea, frica, îngrijorarea,
frustrarea, fragilitatea, conflictele interioare cu care se confruntă. Îmi plac
oamenii de la ţară care se precipită care încotro şi nu stau o clipă. Îmi place
simplitatea lor şi felul lor de a fi uneori brutal de sincer. Îmi plac copii care
râd în hohote chiar şi dacă toată planeta s-ar scufunda în neant. Ei nu râd şi
nu se bucură cum o facem noi, oamenii mari, mai mult de complezenţă ca nu cumva
să deranjăm pe careva. Râsul copiilor nu e unul lumesc şi fals, ci unul
autentic care vine din prea plinul inimii lor. Acolo e divinitatea în forma ei
cea mai pură. Oamenii mari îşi cenzurează trăirile, îşi cenzurează opiniile,
îşi cenzurează felul lor unic de a fi, îşi cenzurează până şi propriul lor
zâmbet!. Ce rateu îngrozitor şi câtă chinuială zadarnică!
Mi-e dor de oamenii care ştiu să iubească şi
nu se feresc să o mărturisească. Chiar dacă vor fi răniţi, chiar dacă vor
suferi în tăcere această iubire tainică a lor! O vor mărturisi chiar cu preţul
umilinţii lor. Chiar cu preţul batjocoririi venite din partea unuia sau altuia
care nu pot pricepe această iubire. Chiar cu preţul de a rămâne singuri în urma
mărturisirii iubirii lor. Dar ce mai contează această singurătate, căci a-ţi
ascunde iubirea e ca şi cum te-ai sufoca într-o sinucidere lentă. A-ţi reprima
iubirea e ca şi cum te-ai reprima pe tine însuţi, căci tu, omule, chiar de eşti prea mândru şi
orgolios ca să o crezi, eşti tot numai iubire!
Îmi plac femeile care îşi dezvăluie această
iubire şi nu le e teamă să o mărturisească. Unele ca acestea şi-au înţeles pe
deplin menirea lor pe pământ. Îmi plac şi bărbaţii care pot spune un simplu „te
iubesc” fără ca să le tremure fundul în pantaloni de frica unei respingeri. Dar
ce mai contează această respingere, căci un bărbat care iubeşte şi nu
mărturiseşte e mai fricos decât un iepure care fuge la cel mai mic zgomot. Însă
un bărbat care iubeşte, nu va suporta să ţină în el acest sentiment, ci îşi va
da pe faţă mărturisirea lui. Pentru că ştie de-abia atunci că nu mai are
absolut nimic de pierdut, de-abia atunci când simte că orice reprimare îi face
mult mai rău decât orice expunere a simplului fapt de “a fi”!
Mi-e dor de oamenii care nu îşi schimbă faţa
şi măştile atunci când mă întâlnesc. Şi nu încearcă să îmi arate cât sunt ei de
deştepţi, de cunoscători, de altruişti, de spirituali. Dar nu am nevoie de asta
oameni buni, prieteni reali sau virtuali! Nu am nevoie de masca ta ca să mă
impresionezi cu nimic. Mai bine arată-mi unicitatea ta, arată-mi originalitatea
ta, arată-mi sensibilitatea ta! Pentru ce le ascunzi pe acestea şi îmi arăţi
mereu doar cine nu eşti? Ce pot face cu o mască decât să o azvârl cu toată
puterea în foc? Să ardă în veci şi pururea, pentru că nu am venit aici să ne
tot deghizăm la carnavalul deşertăciunilor! Mai bine arată-mi sufletul tău
sincer şi curat şi astfel îţi voi arăta şi eu sufletul meu sincer şi curat.
Primeşte-mă fără gânduri ascunse în intimitatea ta şi astfel voi şedea alături
de tine şi vom cina şi ne vom bucura împreună!
Mi-e dor de oamenii care îmi spun în faţă ceea
ce gândesc despre mine. Care nu mă menajează, chiar dacă e foarte dureros ce
îmi va fi dat să aud. Dar dacă nu îmi spui adevărul din tine, la ce bun să îmi
dai linguşirea ta? Ce să fac cu ea şi cum să mă folosesc de aceasta? Doar spune
ceea ce simţi şi astfel te voi crede pe cuvânt, chiar dacă mă va durea. Dar ce
mai contează încă o rană în plus, atâta timp cât mesajul tău e doar spre binele
meu? Rana se va închide la un moment dat, căci nimic nu durează veşnic aici.
Dar cât folos poate aduce sinceritatea, nimeni nu ştie. Efectul nu se vede, dar
el se simte cu adevărat când vine de la un om căruia îi pasă de tine. Dar şi
sinceritatea e şi ea cu două tăişuri, căci unora le poţi spune în faţă tot ceea
ce crezi despre ei la modul cel mai direct, altora însă, mult prea sensibili, e
de ajuns o privire sinceră cu care să-i mângâi, decât cuvinte grele pe care nu
le-ar putea suporta şi astfel s-ar închide definitiv în faţa ta.
Mi-e dor de oamenii curaţi la suflet, cărora
nu le simţi duplicitatea. Care intră în realitatea mea, iar după ce pleacă,
lasă în urma lor o amintire frumoasă şi un parfum pe care nu îl mai poţi uita.
Dar sunt şi unii care lasă o amintire toxică şi un parfum insuportabil pe care
nu mai vrei să-l simţi în jurul tău. Iar oricât ai lăsa de la tine, n-ai încotro
decât să-ţi întorci faţa şi să-ţi vezi de drumul tău. Căci unde respect nu e,
nimic nu e!
Să priveşti în sufletul unui om, dincolo de
aparenţe, dincolo de temperament, dincolo de agitaţia sau calmul lui! Oamenii
care apreciază viaţa, se apreciază şi pe ei înşişi, te apreciază şi pe tine
însuţi! Dar cei care s-au lăsat înfrânţi de viaţă, pe unii ca aceştia cu mare
greutate îi mai poţi urni către bucurie, căci panica şi frica s-au instaurat ca
nişte molii în sufletele lor. Dar niciodată nu e prea târziu să te regăseşti
iarăşi şi să te bucuri din nou de acest dar, care se numeşte “viaţă”! Nu, nu,
nu...niciodată nu e prea târziu!
Mi-e dor de oamenii care în ciuda
vicisitudinilor vieţii, nu şi-au pierdut frumuseţea interioară şi nu s-au
abătut de la drumul lor. Au ales să rămână ei înşişi, chiar dacă asta i-a
costat într-un fel sau altul. Dar au rămas pururea credincioşi şi fideli
fiinţei lor. Şi chiar dacă toţi din jur i-au părăsit, ei au rămas la fel. Şi
chiar dacă toată lumea şi-a întors faţa de la ei, aceştia au rămas la fel.
Adică loiali fiinţei lor. Ce e oare mai presus de această loialitate? Nimic,
pentru că a-ţi fi loial ţie însuţi, înseamnă o declaraţie de dragoste către
fiinţa ta. Te-ai îndrăgostit oare de aceasta, sau încă o mai ai de curtat?
Te-ai îndrăgostit oare de tine, sau încă mai ai de cucerit redute care nu vor
să fie cucerite? Te iubeşti cu adevărat şi poţi mărturisi asta ochi în ochi şi
faţă către faţă?
Mi-e dor de oamenii
care se iubesc cu adevărat pe ei înşişi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu