Gândul de astăzi, un gând pentru respectul de sine

Astăzi voi medita mai mult la ceea ce înseamnă respectul de sine. Fără el, nu prea poţi face mai nimic consistent în viaţă. Pentru că respectul de sine înseamnă demnitate. Având demnitate, capeţi autoritate şi nu mai eşti un om bătut de soartă, ca o frunză bătută de vânt. Căpătând autoritate, cuvântul tău va fi unul cu greutate. Pentru că greutatea lui vine din experienţa de unu-la-unu cu viaţa. Doar această experienţă te autentifică, restul e doar speculaţie, doar filozofie, doar fum. Aşa că scoate din vistieria sufletului tău toată cunoaşterea acumulată de prin cărţi şi pune-o în balanţa vieţii de zi cu zi. La ce bun să o ţii ascunsă sub obroc dacă nu te poţi folosi de ea? La ce bun să umpli văzduhul de cuvinte pompoase şi de zâmbete făţarnice, când nu suporţi să rămâi singur cu tine faţă-n faţă pentru că imediat pici în depresie? La ce bun să cunoşti multe, dacă nu ai ajuns încă să te cunoşti pe tine însuţi? Pune totul în balanţă, pune-te chiar şi pe tine însuţi ca să vezi cât cântăreşte propriul tău respect de sine. Mereu atent la ce-a spus unul sau altul! Mereu cu ochii către alţii, niciodată privind cu adevărat în tine însuţi! Mereu citând cu mare elocvenţă citate vechi, antice şi de demult, dar niciodată citând din tine însuţi! Mereu atent către religia unuia, către spiritualitatea altuia! Oare nu e vreo dogmă mai speculativă ca alta, oare nu e vreo spiritualitate mai amăgitoare ca alta? Cine sunt eu în toată această ecuaţie şi unde mă regăsesc tot cochetând cu speculaţia? Doar mă opresc acum din acest vârtej iluzoriu. Şi privesc în mine tot mai adânc. Şi nu mă mai satur să mă tot contemplu. Acolo, înlăuntru, nu mai e loc de nici o speculaţie. Acolo, toate religiile, dogmele, conceptele şi tot abstractul se dizolvă cu desăvârşire în iubire. Dacă este iubire, atunci este şi respect de sine. Ceea ce ne desparte e frica noastră de noi înşine. Frica îţi îngenunchează fiinţa şi îţi slăbeşte coloana vertebrală, astfel încât devii tot mai gârbov şi mai resemnat când alegi să tot duci frica în spinare. Efortul e crâncen şi epuizarea pe măsură. Însă respectul de sine îţi reîntregeşte fiinţa şi ţi-o luminează. Respectă-te, reîntregeşte-te şi luminează-te! Doar meriţi cu desăvârşire tot ce e mai bun, nu-i aşa?