Gândul de astăzi, către adevărul din noi înşine

Oamenii sinceri caută adevărul şi n-au linişte până nu îl găsesc. Dar dacă încă îl caută înseamnă că încă nu l-au găsit. Dacă sunt neliniştiţi înseamnă că suferă. De ce suferă? Pentru că sunt despărţiţi de adevărul din interiorul lor. Şi ce e oare acest adevăr nevăzut? Miezul fiinţei tale. Dar ca să ajungi la acest miez şi pentru ca el să ţi se reveleze, ai nevoie să înlături toate rezistenţele, toate blocajele şi toate speculaţiile care îţi denaturează percepţia de la tine însuţi. Reziduurile sufletului sunt nenumărate însă ele se vor înlăturate ca şi cum ai înlătura foiţele de ceapă una câte una, până ce ajungi la miezul ei care e perfect curat. Ce ai putea numi adevăr 24 din 24? Ce poate fi adevărat şi în stare de veghe dar şi în somnul cel mai profund? Ceva rămâne ca prezenţă şi în starea conştientă şi în cea inconştientă. Dacă te identifici doar cu eticheta socială pe care o ai, tot la suferinţă ajungi pentru că eticheta azi este, mâine nu mai este. Dacă te identifici cu rolul tău de salvator sau de fiinţă altruistă care se sacrifică pentru binele umanităţii, la un moment dat s-ar putea să nu-ţi mai placă să joci acest rol epuizant, aşa că vei renunţa şi la acesta. Dacă te identifici cu religia ta, s-ar putea ca mâine să crezi cu totul altceva, aşa că chiar şi vocaţia de martir e doar o chestie de moment. Dacă te identifici cu spiritualitatea inventată de unii şi preluată de alţii, s-ar putea ca şi asta să ţi se pară o aiureală la un moment dat.
La fel se întâmplă cu toate din cele ce rămân aici prizoniere în timp. Dar tu nu eşti un prizonier în timp, căci sinele tău e cu totul atemporal. Numele meu, timpul meu, sexul meu, profesia mea, iubita mea, religia mea, spiritualitatea mea, gândirea mea, trupul meu! Rămân cu ceva din toate acestea în somnul profund când uit de toate aceste condiţionări şi etichete? Oamenii iubesc somnul pentru că iubesc libertatea. Iar spiritul e cu adevărat liber în timpul somnului când eliberează sufletul din corp. Atunci pentru un timp scurt, sufletul se desprinde de toate stările alterate pe care le preia în starea conştientă. Tot ceea ce vine şi pleacă se află înregimentat în logica timpului, adică a efemerului. Aşadar efemerul nu poate fi considerat adevăr. Dar când vei ajunge la sinele tău, înlăturând foiţele reziduale aşternute de-a lungul timpului peste fiinţa ta împovărată astfel cu tot felul de moşteniri care mai de care mai limitative preluate şi ele pe pilot automat, vei simţi acest lucru ca pe un adevăr şi nu ca pe o speculaţie. Şi cum vei simţi adevărul? Ca pe o bucurie, ca pe o exaltare interioară. Nu una forţat euforică, ci una care linişteşte totul în jurul ei. Căci ea nu aduce tulburare, ci este făcătoare de pace. Doar aşa eşti în bucurie şi în acelaşi timp în pace, fiind astfel prezenţă conştientă, una cu sinele tău. Când nu mai eşti una cu el, te simţi exilat şi izgonit din paradisul tău lăuntric.Suferinţa nu poate apărea decât atunci când eşti despărţit de acest sine, de bucuria ta, de pacea ta, de armonia ta...