Fanteziile care te urmăresc toată viața

De cele mai multe ori, oamenii fug de ei înșiși. Condiționările sociale și religioase și-au pus amprenta asupra lor atât de mult de-a lungul timpului, încât trăiesc parcă într-o permanentă inhibare. Dar această inhibare e mai mult una de fațadă, căci în imaginația omului se petrec mereu lucruri care mai de care mai interzise. Cine oare le interzice, cine oare spune că acolo e periculos dacă vei intra? Și cine poate știi exact ce e nociv pentru tine? Există cineva pe lumea asta care să-ți trăiască propria viață în locul tău? Există cineva care să împartă cu tine propriul tău aer pe care-l respiri? Există cineva care să simtă cu sufletul tău și să poată gândi cu mintea ta? Există oare cineva care să poată privi lumea prin ochii tăi? Există pe undeva, prin vreo peșteră sau printr-un vârf de munte, un om care să aibă un suflet identic cu al tău? Dacă există, vino și arată-mi-l și mie, căci eu până acum nu am găsit așa ceva pe pământ. Și nici nu voi găsi vreodată.
Dar oamenii fug și aleargă care încotro, aruncând cu bani în stânga sau dreapta, după un astfel de om care să le spună cum să-și trăiască viața, cum să se îmbrace, ce să mănânce, de câte ori pe săptămână să facă dragoste și asta neapărat doar în anumite poziții, când să se scoale și când să se culce, cum să-și rabde frustrările, cum să se lupte cu trupul, cum să-și frângă dorințele carnale și cum să iasă învingători în veșnica luptă împotriva cărnii și a sângelui. Și oamenii primesc aceste condiționări ce-i înlănțuie, ca și cum le-ar auzi direct din gura divinității. Și ce fac de fapt? Doar se inhibă și mai mult. Asta fac pentru că asta caută: un om care să le confirme faptul că ei sunt mai mult sau mai puțin defazați și că dorințele lor îi năucesc. Și acel inițiat, guru, maestru, preot sau ce-o mai fi el, când privește la acel om care singur își caută propriul călău cu bună știință, se va comporta ca atare și-i va reteza acestuia orice dorință carnală, orice fantezie mentală. Și astfel omul își primește condiționarea și pleacă iarăși înapoi în lume, unde va încerca din răsputeri să se lupte împotriva firii sale.
Și poate va reuși să se înfrângă cu trupul, dar oare va reuși să se înfrângă și cu mintea și cu imaginația? Mulți cad în această capcană o viață, până la un moment dat în care acele fantezii din mintea lor pe care și le tot reprimă prostește, vor năvăli peste ei tocmai atunci când nu se mai așteaptă. Degeaba îți domini trupul și pari ceva în ochii celorlalți care nu văd decât aparenta ta curățenie exterioară, dar nu reușesc să îți vadă și propriile tale fantezii pe care nu vrei să ți le recunoști și pe care le ascunzi după perdea pentru a nu le vedea nimeni. Și din când în când, mai tragi câte o privire scurtă la acele fantezii și mai dai câte puțin perdeluța la o parte. Căci nu ai pace, deși trupul pare foarte curat și pur. Imaginația însă o cam ia razna, dar bineînțeles despre ea nu trebuie să știe absolut nimeni, numai tu știi exact ce poate ea. Și uite așa, dualitatea și conflictul tău interior se războiesc în tine și tu crezi că purtând acest război pentru toată viața, devii un mare martir în ochii dumnezeului tău.
Și pleci dincolo și iei cu tine toate aceste frustrări și angoase, pentru că pur și simplu nu ai avut curaj să le duci până la capăt, nu ai avut destul tact ca pur și simplu să le experimentezi, dacă asta ai simțit nevoia să faci. Doar te-ai întrebat mereu oare ce va zice x sau ce va crede y, dacă vor surprinde în tine, aceste fantezii cu care te lupți de o viață? Dar ce contează ce vor spune și ce vor crede ei, atâta timp cât tu nu ești împăcat cu tine însuți? E ca și cum ai dormi permanent în pat cu dușmanul, adică cu falsa moralitate propovăduită de către unii lupi moraliști care se vor neapărat idolatrizați. Vrei și tu oare să te identifici cu această falsitate, în care nu se poate spune lucrurilor pe nume de frică ca nu cumva soclul așa-zisei moralității să se prăbușească?
Dacă alegi doar să te chinui având în tine aceste fantezii pe care ți le reprimi, nu-ți pot confirma decât că acest chin va dura cam toată viața, căci el nu știe de glumă și nu ține cont nici de vârstă, nici de sex, nici de alte preocupări. Mulți aleg această inhibare zadarnică pe toată viața, pentru că suferă de o mare nevoie de masochism-spiritual. E alegerea lor. Le place tare mult să se lupte împotriva lor înșiși. Chiar au vocație de adevărați martiri. Religia le promite marea cu sarea dacă se vor învinge pe ei înșiși și vor primi ei înmiit daruri neprețuite după plecarea lor de aici.
Dar a te învinge pe tine însuți trupește, nu e deloc o soluție. Căci astfel nu ai reușit într-o viață de om să te cunoști cu adevărat, ci doar ai fugit de tine însuți. Nu ai reușit nicidecum să îți accepți nevoile și astfel să le depășești după ce le-ai experimentat, ci doar ai stat mereu cu mintea la ele și te-ai tot întrebat înfricoșat: „cum ar fi fost dacă?” Ai tot dat cu teamă perdeluța la o parte, crezând că acele fantezii se vor evapora ca prin farmec. Nu s-au evaporat și nu se vor evapora vreodată atâta timp cât nu le testezi. Altfel vei merge mereu cu ele de gât și te vei plânge spovedindu-te ca un martir al neputinței. Nu te-ai întrebat niciodată de ce acele fantezii stăruie în imaginația ta? Tocmai de aceea, ca să mai faci încă un pas către ființa ta, ducându-le până la capăt. Apoi vei vedea singur ce se întâmplă. Martirul care se tot lupta contra trupului își va pierde imediat vocația falsă cu care se tot identifica. Căci acești pași pe pământ se vor făcuți sub toate aspectele posibile, înțelegându-te și acceptându-te exact așa cum ești. Căci omul are nevoi și nevoi. Unele sunt spirituale, alte sunt carnale. Dar nu poți trăi cu o falsă imagine spirituală despre tine precum că ai fi cineva, atâta timp cât propriile fantezii sexuale te urmăresc permanent. E o contradicție aici și o falsă moralitate după care încerci să te ghidezi, dar care nu îți aparține. Moralitatea e doar una personală care ține de fiecare om în parte, nu una generală în care se tot aruncă cu canoane și fasoane, precum că una ar fi mai bună, iar cealaltă ar fi mai rea.
Toate fanteziile sexuale reprimate din frică, te vor urmări în subconștient toată viața. Pentru că ele se vor duse până la capăt, după care pur și simplu le depășești și te detașezi astfel de ele. Așa ajungi să te cunoști și mai mult pe tine însuți din propriile experiențe, nu din sfaturile pe care ți le dă vreunul și mai inhibat decât tine. Scriam în precedentul articol despre cum văd eu calea, adevărul și viața. Dar am uitat să amintesc că singura cale autentică e cea care ți-o stabilești și ți-o deschizi chiar tu, nu mergând pe căile bătătorite înaintea ta de către ceilalți. Calea lor, nu e și calea ta! Adevărul lor, nu e și adevărul tău! Viața lor, nu e și viața ta! Fiecare dintre noi avem propriile noastre lecții și provocări de asumat. Ele sunt doar ale noastre și ale nimănui altcuiva.