A fi de partea ta sau a nu fi

Pentru mine oamenii se împart în două categorii mari: cei care sunt de partea lor şi cei care nu sunt de partea lor. Dar ce înseamnă de fapt să fii de partea ta sau nu?
Cu ce categorie să începem? Mai bine cu cei care nu sunt de partea lor, pentru a termina într-o notă optimistă, ok?

Aşadar, pentru mine, oamenii care nu sunt de partea lor sunt cei care:
-aşteaptă resemnaţi ca viaţa să li se schimbe de la sine şi aşteaptă un salvator care să-i scoată dintr-o mizerie materială sau spirituală în care se află
-nu sunt dispuşi să facă vreun efort considerabil în a se disciplina şi a nu mai pierde timpul
-majoritatea nici măcar nu-şi dau seama că viaţa lor necesită schimbări majore pentru că rutina şi delăsarea au devenit a doua lor natură
-preferă să critice într-un mod neconstructiv, doar de dragul de a critica
-nu se bucură cu adevărat de realizările celorlalţi, iar dacă cumva o fac, o fac doar de faţadă dar pe dinăuntru ranchiuna îi mănâncă de vii
-trăiesc plângându-se permanent şi caută mereu oameni dispuşi ca să-i asculte
-consideră că ceva sau cineva din afară e responsabil pentru suferinţa lor: guvernul, statul, sistemul, universul
-privesc cu suspiciune şi invidie un om realizat sau care trăieşte şi gândeşte altfel decât marea turmă
-se simt mereu lezaţi de ceva sau de cineva, ca şi cum ei cred că merită mai mult dar nimeni nu-i ajută să-şi descopere potenţialul
-sunt refractari la ideile şi părerile originale şi nu dau credit nimănui din cei care au reuşit să iasă dintr-o credinţă limitativă, atâta timp cât ei înşişi cochetează cu vreuna
-sunt extrem de orgolioşi şi duri cu ceilalţi, iar despre ei înşişi au o părere foarte bună
-nu-i interesează cunoaşterea sau ceva spiritual pentru că netrăind din sine, se axează doar pe supravieţuire şi pe grija de zi cu zi
-nu acceptă din start ajutor, sfat, sau altă părere diferită decât a lor
-nu ştiu să se bucure de lucrurile mărunte ale vieţii, nu au timp pentru astfel de „nimicuri”
-sunt mereu dispuşi să se certe cu cineva doar de dragul certei, pur şi simplu aşa se hrănesc ei, iar dacă cumva nu iese nimeni la interval, merg ei în căutarea certei
-trăiesc în frică transformând propria frică într-un idol la care se închină zi şi noapte
-nu citesc mai nimic decât eventual lucruri care nu au legătură cu omul şi cunoaşterea
-fac mereu abstracţie de lecţiile pe care viaţa lor însăşi le-o predă şi consideră că nu au nici o lecţie de învăţat
-sunt defensivi în faţa autorităţiilor indiferent de natura lor şi pleacă capul în faţa acestora ca şi cum ar fi vinovaţi cu ceva, deşi nu au făcut absolut nimic rău
-dacă sunt căsătoriţi le e teamă să vorbească într-un mod direct cu un bărbat sau cu o femeie de frica celui sau celei de acasă, de parcă căsătorindu-se ar trăi în lanţuri la puşcărie
-îşi reprimă cam orice nevoie sau fantezie pe linie materială, spirituală sau sexuală, considerându-se nevrednici sau penibili
-îşi sufocă glasul interior care îi îndeamnă să se exprime, considerând că nu ar avea mai nimic bun de spus în faţa celorlalţi

Cei care sunt de partea lor sunt cei care:
-merg înainte pe drumul lor fără să se uite în ograda vecinului, fără să se compare sau să se raporteze la absolut nimeni
-îi interesează doar să îşi manifeste sinele şi să crească cu fiinţa, împărtăşind-o totodată celorlalţi
-sunt permanent într-un fel de alertă constructivă, dar nu şi în disperare
-acceptă cu răbdare şi păreri diferite chiar dacă acele păreri nu sunt conforme crezului lor
-evită polemicile distructive pentru că acestea li se par doar pierderi de vreme şi de energie
-evită să dea sfaturi fără a fi întrebaţi, evită să îşi arunce mărgăritarele pe aiurea
-îşi recunosc propriile greşeli şi nu se mai simt vinovaţi pentru ele pentru că le-au transformat în experienţe asumate
-aleg să spună adevărul în faţă chiar dacă acest adevăr de multe ori doare, dar preferă să facă aşa decât să îl ascundă şi să-şi calce inutil pe suflet
-îşi asumă vorbele pentru că le-au experimentat la propriu şi nu vorbesc doar din cărţi sau din experienţele altora
-nu încearcă să pară mai buni, mai deştepţi sau mai spirituali decât sunt, pentru că cel mai important pentru ei e să se arate aşa cum sunt la momentul prezent
-se bucură de realizările celorlaţi necondiţionat şi îi susţin, îi încurajează, nu sunt indiferenţi pentru că pur şi simplu le pasă de fiecare
-au înţeles că aici printre oameni nu există perfecţiune ci doar căderi, ridicări, ocolişuri, urcuşuri, coborâşuri, victorii sau înfrângeri
-îşi urmăresc propriile trăiri în mod conştient, sunt atenţi la schimbările lor interioare şi la sursa care a generat aceste schimbări
-se bucură de „nimicurile” vieţii şi ştiu că în ele constă tot farmecul ei
-nu îndeamnă pe nimeni într-un mod direct să creadă în ce spun ei, ci le respectă tuturor liberul arbitru şi propria credinţă
-nu se consideră mai sus ca alţii în cunoaştere, pentru că ştiu că oricine le poate preda oricând o lecţie, chiar şi un copil, chiar şi un analfabet, chiar şi un simplu boschetar
-deşi poate mai fac alegeri compromiţătoare, îşi înţeleg natura lor şi revin iarăşi la ei înşişi ca la nişte vechi prieteni, învăţându-şi lecţia care se vroia învăţată
-primesc cu bucurie sfaturi sau ajutor fără resentimente şi fără gânduri ascunse
-primesc totul de la viaţă ca fiind darul divinităţii către ei, înţelegând că orice provocare e încă un mic test ce se vrea depăşit
-sunt liberi şi nu dau socoteală decât în faţa propriei lor conştiinţe, astfel încât această libertate îi îndeamnă să nu dispreţuiască, să nu judece, să nu manipuleze, să nu convingă, să nu rănească, să nu sfideze, să nu agreseze, să nu domine şi să nu lezeze libertatea şi principiile de viaţă ale celorlalţi