Tu nu aparţii acestei lumi. Ştiu, ai înţeles de mult lucrul ăsta. Toată lumea pare că a înțeles, dar nu toți par că şi pricep. Unii se agață de viață cu toate forțele și cred că vor trăi veșnic. Eu doar îţi reamintesc faptul că aici nu te afli în Acasă. Eşti doar un musafir, un simplu vizitator. Ai venit desigur cu un scop în sine, nu doar întâmplător. Ai intrat în această lume, în mijlocul unei familii, a unor oameni a căror prezenţă pentru tine nu poate fi decât una binecuvântată. Ai venit de asemenea cu un temperament anume, cu un anumit tip de mentalitate, cu anumite înclinaţii, ori spre artă, ori spre ştiinţă, ori spre aventură, ori spre contemplare, ori spre religie, ori spre spiritualitate. Ai venit aici neconstrâns de nimeni şi de nimic, să nu uiţi niciodată acest lucru. Tu singur ai ales ca spirit această venire care într-un fel sau altul, te sporeşte. Dacă eşti mai milităros, poţi considera că eşti într-o misiune temporară. Însă dacă eşti mai bonom, poţi considera tot la fel de bine, că eşti chiar în vacanţă pe planeta Pământ, de ce nu?
La urma-urmei, cu toţii ne aflăm într-o binemeritată vacanţă pe această planetă. Şi nu e chiar aşa rău. Eu scriu, tu citeşti, unul pictează, altul cântă, unul navighează, altul se antrenează, unul plânge, altul râde, unul e trist, altul e bucuros. Pe unii îi vezi că astăzi îți spun cu emfază că viața e minunată, ca în ziua imediat următoare să îi surprinzi căzuţi în depresie. Probabil că și depresia e „minunată” în felul ei! Avem și oameni care merg pe drumul lor fără să le pese de ochii lumii, dar avem și unii care se aprind spontan şi creează ceva, pentru ca imediat mai apoi frica să îi ajungă din urmă și să-i facă inevitabil ca iarăși să se reprime pe ei înşişi. Aceștia sunt preferații mei: un pas înainte, doi înapoi! Avem și „maeștri” care îți vorbesc foarte frumos despre iubirea necondiționată, dar dacă îi zgândări și-i contrezi puțin, sunt în stare să te calce în picioare cu toată magnifica „iubire” din ei înșiși!
Iarăși, rămân uimit cât de multă deșteptăciune e în peisaj. Oriunde te-ai duce și oriunde ai fi, în piețe sau pe ulițe, în temple sau biserici, pe internet sau pe facebook, peste tot numai și numai deșteptăciune. Care mai de care au sfaturi de dat și ceva de transmis celorlalți. Mă gândesc chiar și eu să nu mai fac atâta pe „deșteptul”, ci mai bine să mă arăt ca fiind ultimul prost, și-așa de unul mă înalță, de altul mă smerește, numai conștiința mea îmi spune exact câte parale fac. Asta chiar că n-am mai experimentat-o până acum!
Prin unele locuri e multă pace, prin altele se tot duc războaie la nesfârşit. Tot felul de terorişti care mai de care mai încruntaţi şi mai supăraţi pe viaţă, abia aşteptând ocazia să se arunce în aer, în numele domnului dumnezeului lor! Ei apar cu feţele lor încrâncenate şi tot ameninţă umanitatea în stânga şi în dreapta, doar-doar cineva se va milostivi de ei şi îi vor declara în cele din urmă adevăraţi martiri ai religiei lor! Încă un atentat reuşit împotriva umanităţii, încă o gaură făcută în cerul întunecat al credinţei lor!
Nu, nu prea te poţi plictisi pe aici, avem multă diversitate în peisaj. Avem şi munte, avem şi mare, flori care mai de care mai colorate, copaci înalţi şi robuşti, alţii scunzi şi mai firavi, avem iarbă, aer, apă, doar să nu vrei şi să nu te bucuri de ele. Vremea e şi ea schimbătoare, o zi caniculă, alta cu multă ploaie, secetă, inundaţii, ninsori, tornade. Oamenii sunt şi ei schimbători şi parcă niciodată nu îi regăseşti exact la fel: unii impulsivi, alţii răbdători, unii colerici, alţii îngăduitori, unii guralivi, alţii mai tăcuţi, unii plângăcioşi, alţii mai mereu veseli. Avem şi bărbaţi puternici şi responsabili, femei frumoase şi inteligente, copii cuminţi sau mai puţin ascultători...nu spun eu că nu te prea poți plictisi pe aici?
Aici pe Pământ, diversitatea e la ea acasă. Avem şi suflete mai bătrâne şi suflete mult mai tinere. Unele au venit de nenumărate ori, altele poate că au venit acum pentru prima oară. Unii oameni sunt mai fireşti, alţii par tare ciudaţi. Însă mulţi dintre aceştia nu sunt de aici, ci cu siguranţă s-au întrupat de pe alte planete, c-or fi arcturieni, pleiadieni, siriusieni, orionieni sau de alte naţii extra-terestre, au venit şi ei pe aici să experimenteze, să se joace, să se simtă bine. Unele suflete iubesc viaţa asta şi toate plăcerile de nu s-ar mai lăsa duşi niciodată de aici. Le plac şi femeile şi băutura şi banii, mai pe scurt “îi doare la bască”! Alţii sunt atât de sătui de toate astea, încât dacă s-ar putea teleporta în astral, ar face-o într-o clipă! Unii par mereu ofiliţi şi vlăguiţi de viaţă, de zici că toată ziua trag la jugul suferinţei. Alţii au atâta bucurie şi energie în ei, de ar putea alimenta tot cartierul! Unora le place tumultul vieţii şi nu suportă liniştea nici să le-o oferi gratis la pachet! Cât mai mult zgomot doar ca să uite de ei înşişi! Alţii însă, nemaisuportând tulburarea, s-au izolat cât mai departe de oameni. Unii cred că au venit în acest peisaj pentru că au karme grele de dus, alţii se simt ca nişte “păcătoşi” exilaţi în “valea plângerii”, iar alţii se simt aici ca într-un permanent concediu. Câte suflete atâtea obiceiuri!
Universul ne-a pregătit tot concediul pe pământ, chiar înainte de a ateriza noi aici. Totul e „all-inclusive”. Meniurile sunt şi ele oferite imediat, toate cererile au fost completate de dinainte de întrupare ca nimeni să nu aibă ce comenta, nimeni să nu fie cumva nemulţumit de condiţiile de cazare. Cine a cerut cazare de 5 stele, cu siguranţă o va avea exact aşa cum a cerut-o. Cine a dorit să doarmă în cort, va fi servit cu cea mai mare plăcere. Totul la dispoziţia clientului!
Unii au vrut bogăţie materială şi sărăcie spirituală. Imediat sunt serviţi. Dar împreună cu banii le este adusă şi contrabalansa, căci fără ea, greutatea ar atârna prea mult într-o singură parte. Însă Universul echilibrează totul într-un fel sau altul. Dacă ţi-ai dorit mulţi bani pe pământ, s-ar putea ca, contrabalansa să nu fie chiar una tocmai plăcută, ea ar putea fi formată din depresie, agresivitate, epuizare, abuz, nefericire, familie dezbinată, boală trupească, ramolire spirituală... În schimb, dacă nu ţi-ai dorit neapărat 5 stele şi te-ai mulţumit cu ceva mai modest, vei trăi o vacanţă simplă dar sănătoasă, fără compromisuri, fără minciună şi fără fandoseli!
Fiecare suflet a ştiut dinainte pentru ce vine şi ceea ce i se potriveşte. Unele suflete au venit cu dedicație specială pentru a susţine alte suflete mai puţin experimentate şi nu au ales asta ca un mare sacrificiu, ci pentru că această alegere le aduce multă bucurie. Altele au venit pentru a învăţa la şcoala vieţii, lecţii precum compasiunea, non-judecativitatea, acceptarea, răbdarea, curajul. Altele au venit pentru a-şi depăşi propria senzualitate carnală cu care poate în altă viaţă au avut mult de furcă. Altele, de cum au ajuns, s-au pus pe învăţat pentru că vor lua această cunoaştere cu ele și se vor folosi de ea când iarăși vor ajunge Acasă. Altele au venit ca simpli observatori care vor lăsa mărturii dincolo, despre ceea ce au înţeles şi văzut trăind un timp printre oameni.
Fiecare suflet mai mult sau mai puţin experimentat, îşi va aduce propriul său aport, propria sa contribuţie în această lume, cu fapta, cu gândul sau cu vorba. Nimic în fond, nu e obligatoriu să faci pe pământ. Doar să trăieşti, dar numai dacă vrei. Nu ai nici „deadline-uri”, nici „target-uri”. Totul e benevol, totul e facultativ, totul e opţional. Însă orice ai face şi oriunde ai fi, nu uita că oricând te poţi răzgândi, oricând o poţi lua de la capăt, oricând poţi schimba alegerile făcute.
Ce poate fi mai reconfortant să te afli într-o permanentă vacanţă, nu-i aşa? Unde mai sunt greutăţile, necazurile, durerile, grijile şi toate celelalte? Ce a mai rămas în urma lor? Unde s-au dizolvat ele cu toate? Așa că bucură-te și onorează-te! Ar fi păcat să îți ratezi vacanța pe Pământ și să pierzi toată distracția!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu