Văd că m-am aşezat să scriu ceva despre rock. Nu prea am idei şi nici inspiraţie, drept să vă spun. Însă dacă tot am început subiectul, poate că Universul îmi va trimite vreo idee de care să mă agăţ cumva şi să variez pe marginea ei. Simt nevoia să scriu despre asta, mai ales la câtă înverşunare am văzut zilele acestea împotriva acestei muzici şi a rockerilor în general, înverşunare generată de multă prostie, primitivism, incultură, ignoranţă, idolatrie şi frică.
Cine generează astfel de idei, precum că rock-ul e o muzică „satanică”? Ipocrizia însăşi. Unde se află sursa ei? În biserică, unde în altă parte? De acolo pleacă judecata şi toată răutatea ascunsă în spatele sutanelor negre. Ei propovăduiesc religia iubirii, într-un mod foarte aparte şi discriminator. Toată răutatea şi înverşunarea aruncată către nişte tineri care au murit, tocmai pentru că i-a bătut doamne-doamne pentru că nu au fost cuminţi, mergeau în cluburi şi ascultau rock! Cu o aşa mentalitate, nu e de mirare că biserica pierde din ce în ce mai mult teren, pentru că generaţiile care vin din urmă nu mai suportă nici fariseismul, nici făţărnicia, nici minciuna şi nici ipocrizia. Însă cei care vor să fie conduşi şi să rămână tot în turmă, vor merge acolo în continuare gură-cască şi smeriţi nevoie mare, ca să li se spună de la amvonul trufiei, cum să îşi trăiască viaţa, căci ei între timp au rămas fără discernământ între umeri.
Îmi plac rockerii. Îmi place şi rock-ul încă, într-o anumită măsură. Însă acum nu mai ascult acest gen decât rar şi spontan, e adevărat. Nu mai simt nevoia acum, dar pentru o perioadă destul de lungă din trecut am fost foarte implicat în acest gen de muzică. Nu am cântat-o, dar am prezentat-o şi mediatizat-o pe la radio pentru un timp. Acum 20 de ani, eram acolo în mijlocul lor. Era multă rebeliune şi în mine pe atunci. Poate mai este şi acum, dar pe alt nivel. Însă la vărsta de aur a tinereţii, simţi că vrei să schimbi lumea şi să urci pe norii cerului, căci nimeni nu va avea curaj să te oprească din drumul tău. Pentru că tinereţea, dincolo de rebeliunea ei, are multă forţă, multă euforie, multă putere în ea însăşi.
În spiritualitate, există anumite tehnici de eliberare a furiei acumulate în interior. Acolo se adună multă frustrare şi dacă ea nu e eliberată la timp, te poţi îmbolnăvi şi chiar mai mult de atât. Astfel încât, sufletul are nevoie de eliberarea acestor emoţii negative acumulate şi reprimate. Şi pentru că nu oricine are curajul de a merge într-o pădure şi de a urla în văzduh de exemplu, spiritualitatea a inventat tehnici de eliberare emoţională, unele chiar agresive, de lovire fizică, de făcut ca toate animalele, de urlat sau călcat în picioare. Nu ştiu dacă şi funcţionează, că nu le-am practicat. De mers în pădure, iarăşi, merg aproape zilnic, dar nu ca să urlu, ci sa mă plimb şi să contemplu frumuseţea naturii, mai ales acum toamna. Iar de eliberat emoţional, mă eliberez fantastic jucând tenis în fiecare zi. Iar sufletul mi-l descarc cântând la chitară sau scriind câte ceva pe aici. Sunt atâtea şi atâtea oportunităţi de a te a face să te simţi bine, însă dacă nu le cauţi, nu le găseşti.
Iar cei care fac rock, aleg scena pentru a se elibera emoţional. Acolo e doar o latură de-a lor sau mai degrabă o umbră care se vrea revelată, chiar şi aşa, într-un mod mai agresiv. Oamenii din spatele scenei însă, nu sunt aşa, ci adeseori sunt mult mai calmi şi mai pacifişti chiar decât mironosiţele în sutane care aleg să se roage în taină, în timp ce sfinţesc rachetele de război, tot în numele domnului. Doar e un război sfânt, nu-i aşa? Ce paradox, să propovăduieşti cu gura iubirea, iar cu fapta să binecuvintezi carnagiul! Şi apoi să îţi reverşi răutatea asupra celor răzvrătiţi ce nu au fost cuminţi, au fluierat în biserică, astfel încât, doamne-doamne nu a putut trece cu vederea şi i-a pedepsit! Da, sunt oameni care chiar şi acum au acest tip de credinţă şi acest tip de blocaj mental, care abia aşteaptă o portiţă, abia aşteaptă să moară careva, pentru ca răutatea din ei înşişi să se facă revelată în numele domnului dumnezeului lor!
Prefer oricând să stau de vorbă cu un spirit viu şi răzvrătit, decât cu un spirit amorţit de frică. Da, îmi plac rockerii şi îmi place şi răzvrătirea lor. Îmi place şi muzica lor, deşi nu mai face parte acum din priorităţile mele. Dar nici nu pot uita perioada de dinainte a evoluţiei mele, căci cu această muzică am cochetat ani buni la rând. Iar primul meu articol în online a fost scris tocmai pe marginea acestei muzici, deşi atât de judecativ pe atunci, atât de încorsetat de frică, de prejudecăţi religioase şi de false moralităţi de faţadă. Acum nu mai pot să o judec pentru că nu am ce mai judeca. M-am detaşat şi după ce s-a dizolvat şi ultima picătură de conştiinţă religioasă, pot vedea cu totul altfel acest fenomen. Dar pentru a privi din afară fără patimă, e nevoie să ajungi să iubeşti oamenii dincolo de alegerile sau răzvrătirile lor. Nu spun că am ajuns să iubesc toţi oamenii aşa cum sunt, departe de mine nivelul ăsta, căci mai am multă mămăligă spirituală de mâncat.
Iniţial, nu am vrut să scriu nimic despre drama petrecută în acel club, pentru că habar nu am ce se petrece în aceste cluburi, nu le frecvetez pentru că nu mă simt bine în zgomot şi în mulţime. Prefer solitudinea şi liniştea. Dar pentru că am văzut multă răutate generată împotriva rock-ului, nu m-am putut abţine să scriu câteva cuvinte, pentru că această muzică a fost foarte prezentă în viaţa mea la un moment dat. Şi ştiu că acela a fost chiar momentul de început al evoluţiei mele şi nu voi face acum pe ipocritul să spun că nu am avut perioade de răzvrătire în viaţa mea. Eu chiar îmi mulţumesc pentru acea perioadă, deşi unii ar spune despre ea că ar fi fost întunecată. Nu ştiu cât de întunecată a fost, cert este că ea a vut un rol de care nu mă dezic. Şi religia a avut un rol de care nu mă dezic. Toate vin, toate trec, doar noi rămânem ca şi conştiinţă.
Orice etapă din viaţa noastră înseamnă ceva de-a lungul timpului, aşa că nu cred că e cazul să vedem lucrurile doar în alb sau negru, căci şi negrul şi albul au nuanţele lor, nu-i aşa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu