Bărbaţii, femeile şi subterfugiile lor

O scenă tipică de familie. Soţul şi soţia îşi sorb cafeaua de dimineaţă la masă în bucătărie. El pare tare îngândurat şi parcă tot pământul şi-a lăsat povara pe umerii lui. Tot caută soluţii şi se tot gândeşte cum să mai răzbată sau să se mai fofileze de actuala consoartă. Se încruntă şi pare foarte profund. Priveşte undeva în gol. Vrea să evadeze cu orice preţ din cursa căsniciei unde şi-a prins de bunăvoie picioarele. Dar nu vrea să plece pur şi simplu într-un mod oficial, ci bineînţeles tot pe şest. Adică noaptea va fi cumva alături de cea căreia i-a jurat iubire pe toată viaţa, dar ziua numai el ştie pe unde umblă. El a jurat dar nu a luat în calcul faptul că firea omului e schimbătoare. Iar acum nu mai e nici el la fel ca odinioară, dar nu mai e nici ea ca atunci. După atâta timp, pare din ce în ce mai abătut, iar compromisul pe care e nevoit să-l facă, pare din ce în ce mai copleşitor. El tace şi priveşte în gol. Caută soluţii.

Ea în schimb se precipită pe lângă el, doar-doar l-o scoate cumva din muţenia lui. Şi-i povesteşte ea plină de viaţă şi debordând de energie, câte-n lună şi-n stele. Gesticulează, se aprinde, se ridică, iar se aşează. Ea vrea să-i prindă privirea lui. Pentru ea, contactul de unu la unu şi ochi în ochi, e foarte important. Pentru el însă, nu prea contează. E plictisit până peste poate de toanele ei. De fapt,el nu îşi doreşte din partea ei decât un singur lucru: să fie lăsat în pace, în lumea lui, cu gândurile lui. Sau chiar cu duplicitatea lui. În câte părţi e nevoit să se împartă şi prin câte aşternuturi e nevoit să treacă, numai el ştie! Aşa că n-are chef nici să asculte, nici să vorbească. Femeia însă vrea să îl readucă la viaţă pe acest mut. Ar da orice ca să-i citească gândurile. Uneori se simte vinovată că din pricina ei, el s-a închis atât de mult. Şi îşi aduce ea aminte cum era el cândva: comunicativ, săritor, vesel...un adevărat gentleman! Unde oare, se întreabă ea, a dispărut prinţul curtenitor care era odată?

Păi nu a dispărut nicăieri. Numai că el nu mai e dispus să facă pe gentleman-ul cu soţia sa. După ce te vezi cu sacii-n căruţă...cine-şi mai aminteşte cât de greu i-a fost până ce i-a urnit din loc? Nu mai simte nevoia să fie un gentleman acasă, asta îl epuizează psihic prea mult şi nu e dispus să mai facă acest efort. Dar îşi va trezi la viaţă gentleman-ul ascuns din el însuşi, ori de câte ori va întâlni o femeie care-l va provoca cu ceva, cu o privire, cu un zâmbet, cu o vorbă, cu un gest. Atunci iarăşi devine curtenitor şi iese subit din muţenia lui. Își schimbă vocea și atitudinea într-o clipă. Începe să se arate el cine este, ce poate şi cum a făcut el coada la cireaşă. Vrea cu orice preţ să impresioneze şi nu mai contează, el însurat, ea măritată, cine ştie ce aventură mai poate ieşi de aici. Sau măcar un flirt, tot e ceva în plus faţă de veşnica plictiseală de acasă. Important e să simtă ceva care să-i activeze iarăşi bărbăţia autentică din el însuşi!

Acasă însă, soţia e mereu cu ochii pe el şi nu-l slăbeşte o clipă. Pentru ea, e mare lucru că totuşi acest individ mai vine înapoi şi se întoarce iarăşi la ea, chiar dacă nu se implică în nimic. Iar când el nu e acasă, îl va sufoca permanent cu telefoanele. Nu mai contează dacă el e fericit sau nu alături de ea, măcar împarte cu el un spaţiu comun. Femeia însă, e posesivă şi geloasă, ghinionul lui. Ea nu-l vrea decât pe el şi atât. El în schimb...ar vrea mai multe, cât mai multe! Sau măcar una singură la care să fugă şi să se refugieze când tensiunea de acasă depăşeşte limitele normale. Pentru că bărbatul e mare vânător, toată lumea ştie asta, inclusiv el. Aşa că doar n-o să rabde ca prostul corvoada căsniciei, când există atâta disponibilitate în jur. Aşa că el pleacă dimineaţa la vânătoare şi se întoarce pe înserat, uneori bucuros că a prins ceva, alteori cu coada între picioare. Femeia însă îl simte de cum pune primul picior în casă. Iar el, nu prea ştie cum să disimuleze oricât ar încerca. Aşa că singura sa portiţă de scăpare rămâne agresivitatea. Prin agresivitate el îşi ascunde adevăratele trăiri şi duplicitatea. Iar atunci femeia nu are încotro și-l lasă în pace, ştie că nu se poate pune contra bestiei din el.

Mai trece o noapte şi iarăşi se face dimineaţă. Femeia îşi aminteşte că ceva s-a întâmplat noaptea trecută. S-a întâmplat să facă dragoste cu soţul ei, dar din nefericire pentru ea nu a fost decât un alt fiasco. Al câtelea oare? A şi uitat cum e să ai orgasm, dar măcar e mulţumită că l-a eliberat pe el de o tensiune care se vroia neapărat revărsată. Şi iată cum prostituţia legalizată e la ea acasă. El în schimb, numai la lipsa ei de orgasm nu pare să se gândească. Iarăşi mut, iarăşi cu privirea în gol, iarăşi încearcă să se fofilească. Uneori mai mârâie din când în când privind la exuberanţa ei. Alteori mai dă din cap ca un roboţel, deşi gândurile îi sunt undeva departe. Evită mereu contactul direct şi privirea ei. Se simte vinovat dar nici nu încearcă să schimbe ceva. Nu încearcă să comunice, nu încearcă să vorbească, nu încearcă să scoată nimic din sufletul său. Doar banalităţi despre vreme sau cheltuieli. Simte că dacă s-ar dezvălui în faţa ei, ar deveni prea vulnerabil, prea labil. Însă doar cu ea face aşa. Însă cu prima femeie care-i va capta interesul şi-l va provoca cumva, se va dezvălui fără să stea pe gânduri şi i se va plânge acesteia ce nefericit este el în căsnicie, cum nimeni nu îl înţelege, cum nimeni nu-l aprobă. Şi câte eforturi face el şi câte sacrificii! Iar dacă femeia care aude aşa ceva e destul de deşteaptă, nu va rata ocazia să-l înhaţe şi să-l prindă în caruselul ei emoţional. Îi simte dorinţa, îi simte interesul numai cât îl vede cum face el ochii cât cepele când se uită la ea. Pe unul ca acesta îl va duce de nas, aşa cum se duce boul la-njunghiere! Așa că poate i se va dărui cu trupul pe moment, dar pe termen lung, numai ea știe ce are de gând să facă...

Dar mai sunt şi femei deştepte care nu-şi lasă soţul căzut iremediabil în butoiul cu melancolie. Care oricât de guralive ar fi, nu vorbesc doar ca să nu tacă. Şi reuşesc să facă din cel de lângă ele, bărbatul pe care chiar şi-l doresc. Pentru că unele au şi tact, ştiu când să vorbească, ştiu şi ce să spună pentru a-i capta lui atenţia. Bărbaţii cad foarte uşor şi se menţin de obicei pe vibraţia joasă, cea carnală şi a patimilor grosiere. Nici nu încearcă să se ridice pentru că nu cred şi nu sunt atraşi de lucrurile mai spirituale. Şi atunci rămân în zona lor de aşa-zis confort, unde îşi îneacă permanent mustrarea conştiinţei prin diferite subterfugii şi unde nimeni şi nimic nu le cere schimbarea. Cei însă care se trezesc din somn şi îşi recunosc puterea şi şi-o asumă, renasc ca din propria cenușă și-i trag şi pe cei apropiaţi după ei.

Relaţiile au farmecul şi provocările lor dar şi singurătatea are farmecul ei. Aş putea spune tuturor femeilor singure: ”nu stiţi cât de norocoase sunteţi”! Pentru că uneori a intra într-o relaţie forţată echivalează cu a-ţi semna sentinţa pe viaţă! De unde atâta disperare pentru a intra într-o relaţie? Nimeni nu îşi doreşte un partener de viaţă disperat decât doar eventual pentru a domina şi a abuza psihic de celălalt.
Vine un timp în care simţi că tu creşti mai mult decât relaţia însăşi. Pe zi ce trece, mai ales la cei care lucrează cu ei înşişi, conştiinţa se expandează într-un mod firesc şi natural. Dar dacă îţi setezi ca obiective doar cele lumeşti, toate astea se pt împlini repede-repede, dar tu ca sine simţi că nu eşti împlinit.

Poţi trăi ca într-o bulă lângă partenerul de viaţă? E doar o capcană, ca şi cum te-ai îngropa de viu, atâta timp cât relaţia nu se reînnoieşte şi ea. Atunci devin doar piese de muzeu, pentru că relaţia si viaţa vor să crescă dincolo de "tu şi cu mine".
Poate că acel partener pe care-l aştepţi, va apărea neaşteptat şi atunci tu îl vei recunoaşte. Dar între timp, dacă nu apare nimeni, nu te bloca într-o aşteptare fără sens, foloseşte-ţi mai bine energia ca să afli cine eşti .Nu căuta să intri într-o relaţie dintr-o poziţie defensivă doar pentru a scăpa de gândul "nimeni nu mă iubeşte".
Viaţa îţi poate aduce prin surprindere pe cineva la care nici nu visai. Atunci persoana potrivită apare neaşteptat, ca o surpriză, ca un dar. Este oare acea persoană cea cu care poţi împărtăşi adevărul tău?