Învăţând cursuri de miracole la şcoala vieţii

Omul trăieşte şi pare că încearcă mereu să se tot adapteze la viaţă. Caută încoace şi încolo răspunsuri la întrebările care tot persistă în mintea lui. Încearcă una, experimentează alta, doar-doar s-o dumiri el în cele din urmă ce e cu această viaţă şi care e secretul ei. Intră pe o cale, renunţă la o alta, se apropie de un om, se desparte de un altul, îi dă dreptate unuia, îl contrează pe un altul, pe unul îl bârfeşte, pe altul îl linguşeşte, deschide cărţi, caută soluţii şi se tot întreabă care e menirea lui în viaţă şi pentru ce a aterizat în acest plan.

Un copil când începe şcoala, abia aşteaptă căci simte cumva că există o responsabilitate pe umerii săi. Îşi ia el ghiozdănelul în spate şi intră cu curaj în mijlocul oamenilor. Aşa vine şi spiritul nostru aici prin acest trup, ca un copilaş care va învăţa la şcoala vieţii, tot felul de cursuri care mai de care mai miraculoase. Unde oare ar mai putea întâlni spiritul o diversitate atât de mare de întâmplări, de caractere, de atitudini, de provocări, de frumuseţi, de culori, de sunete, de trăiri? Unde ar mai putea găsi aşa ceva, oare pe ce planetă?

Aici fiecare zi este un miracol. Dar ca să înţelegi miracolul, e nevoie să citeşti printre rânduri şi să vezi dincolo de aparenţe. Iar ca să îţi arunci privirea peste aparenţele înşelătoare, ai nevoie de o mică detaşare. Detaşare faţă de ce? Faţă de griji, faţă de frici, faţă de emoţiile distructive, faţă de credinţele limitative. Dar omul nostru nu vrea deloc să se detaşeze, căci viaţa pentru el a devenit un fel de povară şi o luptă pentru supravieţuire continuă. Şi atunci, încorsetat de angoase şi frustrări, îşi trage după el nefericirea ca pe un monstru care îl urmează la fiecare pas. Şi tot îndemnând acest monstru să vină după el, constată că e sătul de viaţă până peste cap, că e permanent obosit şi că epuizarea sa e una peste măsură. Nu vrea cu nici un chip să se elibereze de acest monstru, căci fără el simte că şi-ar pierde identitatea şi s-ar putea ca nimeni astfel să nu-l mai recunoască. Unul ca acesta a venit aici cu bucurie, dar pe parcursul vieţii a ales să îşi schimbe profilul studiilor, şi de la cursul de miracole la care era chemat, a ales să se înscrie la cursul necazurilor închipuite.

Dar şi asta e o experienţă demnă de respectat. Aici fiecare îşi alege propriul curs pe care-l va urma în fiecare zi. Orice ai face şi oriunde ai fugi, lecţia tot îţi este predată. Chiar dacă nici măcar nu te vei ridica din pat toată ziua. Universul este maestrul tău şi el te va servi acolo unde crezi tu că îl poţi primi. Cum ai făcut ochi, maestrul îţi bate la poarta fiinţei tale şi te întreabă ce doreşti. El îţi tot repetă că dorinţa ta îi este lui poruncă. Dar tu tot dormind în pat cu micul tău monstruleţ al nefericirii, te faci că nu îl auzi şi că nu-l înţelegi.Te-ai obişnuit atât de mult cu suferinţa, încât te-ai identificat cu ea. Şi astfel nu mai asculţi de maestrul tău interior care te tot îndeamnă către lumină, către bucurie, către creaţie şi către frumos. Renegi toate acestea, căci nu te atrag îndeajuns de mult, aşa cum te seduce cântecul tău de jale, unde-ţi tot plângi resemnat de milă.

Şi oare Universul ce va face în acest caz? Oare îţi va da la pat lumină şi bucurie cu linguriţa forţat? Nicidecum. Te respectă şi el nu îţi ia liberul arbitru. Dar se va întoarce iarăşi a doua zi şi iarăşi te va întreba acelaşi lucru. Unii se trezesc imediat din această hipnoză, alţii rămân toată viaţa ca şi hipnotizaţi în faţa cursurilor care le tot hrănesc necazurile închipuite.

Diferenţa se face doar din unghiul din care priveşti viaţa. Nu e nici un secret. Dacă ai privit mereu doar din unghiul întunecat, te întreb un singur lucru: nu te-ai săturat încă să trăieşti viaţa doar pe pilot automat? Din acest unghi, nu ţi se cere nici o conştientizare, nici o disciplină, nici un efort. Trăieşti oarecum la voia întâmplării şi eşti mereu buşit de ceea ce îţi apare în faţă. Pe ce vibraţie oare te afli aici? Una foarte joasă, pentru că aici nu faci nimic concret cu tine însuţi, ci doar generezi reacţii impulsive la stimulii exteriori care vin spre tine. Se întâmplă ceva în faţa ta, reacţionezi, îţi aruncă unul două vorbe, reacţionezi, te jigneşte cineva, reacţionezi, te înjură unul în trafic, iarăşi reacţionezi şi tot aşa. Şi trăieşti în această bulă a hipnozei, care se tot umflă şi se tot sparge în fiecare zi.

Dar dacă te-ai hotărât să urmezi cursurile de miracole, toată viziunea se schimbă. Maestrul interior vine dimineaţa şi îţi ciocăneşte uşor la poarta fiinţei tale, tu îi vei deschide şi vă veţi face o reverenţă unul altuia. Totul se bazează acum pe respect. Totul devine acum un miracol, căci fiecare vorbă, fiecare gând şi fiecare faptă , se vrea mereu conştientizată. Astfel încât, de cum te ridici, la fiecare pas pe care îl faci, Universul îţi va preda o nouă lecţie. Fiecare om care va intra în realitatea ta îţi va vorbi despre tine, la nivelul la care tu te afli. Pe moment poate nu vei înţelege lecţia lui, dar las-o să se cufunde în sufletul tău pentru un timp ca astfel să fie asimilată. Ceea ce nu poţi pricepe, nu îţi va spune nimeni, căci Universul nu îşi aruncă mărgăritarele pe aiurea şi nici nu arată miracolul vieţii celui care nu îl poate întrepătrunde.

Dar nu poţi primi ceva dacă încă nu eşti acel cineva în stare să primească. Nu poţi face dacă încă nu eşti. Mulţi se tot amăgesc că vor face una sau alta, atunci când vor avea resursele necesare pentru a face ceva. Dar resursa de fapt este în „a fi” nu în „a avea”. Drumul corect este "a fi-a face-a avea", nu invers. De aceea te şi tot surprinzi adeseori că eşti epuizat, pentru că tot alergi după „a avea”, dar fiinţa ta nu poate duce acest surplus. Nu încă. Tot ceea ce ţi se întâmplă în afară e raportat la fiinţa ta interioară. Iar dacă fiinţa e prea firavă, va fi răpusă mai devreme sau mai târziu de prea mult efort în alergătura după cele fugitive ale vieţii. Aşa că nu ai decât un singur lucru de făcut, să creşti cu fiinţa, înainte de a încerca să creşti cu capitalul.

La cursul de miracole, vin doar cei entuziaşti şi pasionaţi de viaţă. Aceşti veşnic studenţi primesc provocările cu braţele deschise, le înving, se autodepăşesc, se disciplinează şi împărtăşesc cu ceilalţi experienţele lor. Pe aceştia nu îi interesează nici năucitoarele teorii ale conspiraţiei, nici viziunile apocaliptice dintr-un viitor inexistent, nici teroriştii ascunşi la fiecare colţ de stradă. Studenţii de la cursul de miracole trăiesc aici şi acum, doar în realitatea lor, nu a a altora. De aceasta au grijă, pe aceasta şi-o cultivă şi o înfrumuseţează, căci realitatea lor este singurul adevăr pentru ei. Restul? Pură speculaţie şi vânare de vânt.

La cursul de miracole, studenţii au priceput ceea ce oricine ar putea pricepe, dar numai dacă ar vrea: viaţa este un miracol, fiecare zi este un miracol şi fiecare om este la rândul său un miracol!
Şcoala de miracole nu are locuri limitate. Aici nu se intră nici cu mită, nici cu linguşeli, nici în funcţie de religie, spiritualitate, sex, nume, vârstă, nici cu bogăţia, nici su sărăcia. Nu se intră cu bani, ci doar cu voinţa. Aici nu există un program stabil în care să îţi petreci timpul mereu cu ochii pe ceas, poate-poate o trece timpul mai repede. Pentru că la această şcoală, nu există timp şi nici nerăbdare. Toţi se trezesc dimineaţa ca nişte fiinţe de lumină, intră la curs, li se înmânează misiunea şi pleacă fiecare pe drumul său, fiecare şi-o îndeplineşte în funcţie de potenţialul său. A doua zi iarăşi de la capăt, ori cu aceeaşi misiune încă neîndeplinită, ori cu alta nouă, poate şi mai provocatoare decât precedenta.

Aşadar locurile sunt nelimitate şi profesori avem cu duiumul: copii, bărbaţi, femei, iniţiaţi sau profani, toţi învaţă sau sunt învăţaţi. Ce spuneţi, mai vrea cineva să se înscrie?