Prinţul egocentric şi feţele lui schimbătoare

Prinţul egocentric e un personaj care nu poate fi confundat aşa uşor. În falsitatea lui, rămâne autentic!
El se scoală de dimineaţa devreme, se priveşte în oglindă, face ochii mari uimindu-se încă de propria sa existenţă, îşi zâmbeşte batjocoritor în faţa chipului schimbător-cameleonic, se înfăşoară în mantia făţărniciei acoperindu-şi sufletul pentru ca nimeni să nu-i dibuie cumva rănile, îşi pune şi o pălărie ca nu cumva conştiinţa între timp să i se trezească, se încalţă cu pantofii gândurilor ascunse care nu lasă urme... şi dus este!

Dus este, mânat încoace şi încolo de ego-ul său care-şi cere drepturile. Acolo unde se află puţină hrană de savurat pentru ego, acolo va fi prezent şi el. Şi se va plimba el cu nonşalanţă pe aleile însorite ale căror margini sunt înţesite de turma privitorilor care-i face loc şi-l ovaţionează, făcând reverenţe la nesfârşit în faţa lui. El ştie foarte bine cine este, adică doar un impostor. Însă ceilalţi nu ştiu. Ei privesc doar la faţa sa schimbătoare care se pune bine cu toată lumea, veşnic zâmbitoare şi diplomată.

Pe prinţul egocentric îl surprinzi în locurile cele mai aglomerate, îi place mult să se bage în seamă printre oameni, îi place să surprindă şi să fie veşnic surprins.
Îi place să socializeze non-stop, nu suportă singurătatea, pentru că e atât de fals încât nici el însuşi nu se mai poate suporta. Îmbrăcat la patru ace, ai impresia că va ieşi la un moment dat o mare revelaţie din propriul joben cu care gesticulează în stânga şi în dreapta. Însă revelația se lasă așteptată. Ea nu va veni niciodată. Lumea însă, rămâne mută de uimire în faţa acestei atitudini plină de energie şi de optimism. Adulaţia atinge paroxismul, iar adulatorii cresc ca ciupercile după ploaie în urma lui. Vorba unui mare înţelept: “lume multă, oameni puţini!”

Prinţul egocentric vorbeşte mult şi se agită, dar nu spune nimic în fond. Îţi dă permanent impresia că el le ştie pe toate şi ca nu cumva să fie prins pe nepregătite, se agaţă de atitudinea agresiv-pozitivă, aruncă câteva clişee mega-spirituale în jur, apoi fuge ca nu cumva cineva să îl dea de gol. El nu ştie să comunice, ci doar să impună, nu are răbdare să îl asculte pe celălalt, ci doar să dea sfaturi, deşi nimeni nu i le-a cerut vreodată. Toate le cunoaşte, toate le-a experimentat. Ceea ce însă stăpâneşte el cu adevărat, este arta disimulării. Pe acest personaj fascinant îl găseşti acolo unde e multă vorbărie şi lumea se adună gură-cască, curioasă nevoie mare.

Îl găseşti în biserici, unde el îţi va vorbi pururi doar într-un limbaj de lemn care nu mai face nici cât o ceapă degerată în faţa vremurilor actuale. Şi îţi va spune el tot felul de poveşti drese şi măsluite prin vorba mieroasă şi priviri languroase, cu mâinile încrucişate şi cu smerenia trupului privind în pământ, doar-doar va frânge discernământul şi individualitatea credulilor privind la această paiaţă îmbrăcată în sutana cea neagră a fariseismului. Te va lua el prin învăluire şi va încerca să te convingă doar prin simpla afirmaţie: „scris este”! Însă nici măcar el însuși nu mai crede în ce spune. Oare chiar o fi crezut vreodată?

Îl găseşti pe la conferinţele spirituale, unde îţi va vorbi de lucruri transcendentalo-mistice, abstracte şi impersonale, fără să amintească nimic din ceea ce a trăit şi experimentat el însuși. Nimic constructiv, nimic pentru viaţă. Şi îţi va povesti despre ceea ce a zis X de tehnica cutare sau ce crede Y referitor la nu ştiu ce formă de spiritualitate. Părerea lui nu există, însă citatele abundă. Lumea e mulțumită, fiecare cotizează pentru marele nimic, prințul nostru încasează tot și într-o clipă… se face nevăzut!

Îl vei găsi şi prin aşternuturi străine ale unor femei sărace cu duhul, dar bogate în tot felul de dorinţe carnale. El nu va refuza pe niciuna. Căsătorit sau burlac, aflat într-o relaţie sau nu, asta nu mai contează. A aflat el că oricum la nivel de sine suntem una, aşa că dacă se tot culcă cu zeci de mii de femei, de fapt se culcă tot cu partenera sa, căci nu-i aşa… doar una suntem!

Îl vei găsi neapărat şi pe facebook. Aici îi place foarte mult pentru că se poate ascunde oricând în spatele unei măşti. Un nume fals, un pseudonim, o sintagmă, doar nu e prost să se arate cine este, oricum nu are de gând să îşi asume nimic, aşa că cine l-ar putea ataca? O poză cu o altă faţă, dar în nici un caz cea reală, în spatele unor ochelari fumurii, din profil sau din spate, oricum doar să nu i se vadă ochii ca nu cumva să se afle ce e în inima lui. Orice numai poza lui reală să nu fie. Sau fără nici o poză, de fapt nu contează cum arată, ci doar cum gândeşte. Şi gândeşte atât de mult încât el se identifică cu cârcotaşul din umbră. El defilează pe la postările celorlalţi îşi dă cu părerea neapărat într-un mod critic şi sfidător, pentru că el, unicul, le ştie cel mai bine pe toate. Vânează încolo, vânează încoace, doar-doar s-o prinde careva în plasa lui!

Prințul egocentric e schimbător, după cum apare ceva de lingușit în preajma lui. A învățat atât de bine disimularea, încât aproape nimeni nu îi depistează adevărata față. De fapt, fețele și le schimbă în funcție de cine apare pe lângă el. Tot e numai zâmbet, lapte și miere. Interesul și-l cunoaște, nimic de zis, așa că important e să se dea bine cu toată lumea. Toți vor vorbi numai de bine despre el. Neavând decât o personalitate deghizată, lumea îl vede doar la superlativ. Asta și vrea, să fie permanent pe soclu băgării în seamă, acolo unde reverenţele i se fac larg şi adânc, până la ciucurii de la poale.
Prinţule egocentric, oare care e numele tău?