Cine ar putea spune ce este viaţa cu adevărat şi care e înţelesul ei dincolo de aparenţe? Privind la cele fugitive ale vieţii, simţi cum toate acestea ţi se scurg printre degete imediat ce ai avut curajul de a le atinge. Ele se nasc, cresc şi dispar după un timp, căci totul este efemer pe pământ, unele vin, în timp ce altele pleacă...
Cine ar putea spune cine este el cu adevărat, în acest trup trecător? Trupul se naşte cu lacrimi şi se întoarce în pământ, lăsând lacrimi în sufletele celor rămaşi, a căror dor nimic nu îl poate stinge. Câţiva ani petrecuţi aici printre oameni, trupuri şi suflete. După care trupul se dizolvă, eliberând sufletul ca dintr-o povară...
Cine ar putea spune cum ar fi cel mai corect să îţi trăieşti viaţa? Moralităţile de faţadă împart judecăţi aspre către cei ce trăiesc dincolo de această falsă moralitate. Corectitudinea este şi ea doar o etichetă cu care oamenii se afişează ca nu cumva să intre în gura lumii. Atâtea măşti, atâtea fasoane, atâta frică, atâta disperare de a te arăta altora mai mult decât eşti...
Cine ar putea spune povestea vieţii lui dincolo de ceea ce s-a văzut cu ochiul liber? Câte înfrângeri şi câte victorii s-au petrecut în spatele acestui trup? Câte dezamăgiri şi câte bucurii a trăit sufletul tău, nevăzute şi neştiute de nimeni? Câte iubiri neîmpărtăşite a reuşit să ascundă privirea ta? Toate acestea au fost vii o perioadă pe pământ şi vor rămâne vii în veşnicie, căci fiecare simţire şi-a pus definitiv amprenta pe memoria sufletului tău...
Cine ar putea spune ce este binele şi ce este răul? Minţile trufaşe ale oamenilor se duelează cu săbiile gândurilor ce-şi tot caută dreptatea lor. Aceste minţi cred că dacă îşi impun propriul crez în detrimentul altora, au făcut o gaură în cer. Însă nimic din ceea ce este impus nu poate fi şi eliberator în acelaşi timp. Ceea ce este adevăr pentru unul, nu înseamnă că e şi adevăr pentru altul. Toată filozofia aflată între dogme şi canoane sucombă în faţa iubirii care se află în nemărginire, dincolo de orice adevăr...
Cine ar putea spune că ceea ce trăieşte aici este chiar real sau este doar vis? Realitatea e schimbătoare la fel cum este şi omul, veşnic schimbător. Visul apare şi dispare, lăsând în urma lui întrebări fără răspuns. Omul se precipită şi el de colo-colo, căutând răspunsuri care să-l facă să se oprească măcar o clipă din fuga lui. Însă vine o vreme când şi cel mai agitat om, se va opri din această fugă în zadar. Şi se va aşterne el atunci printre ierburi şi flori, ameţit de culori şi ameţit de mirosuri, privind albastrul cerului pur şi norii săi care tot vin, care tot pleacă, mulţumind iarăşi şi iarăşi pentru acest minunat dar, care se numeşte viaţă...
Cine ar putea spune cum de s-au creat toate pe faţa pământului, atât de minunat şi de paradoxal în acelaşi timp? Toată natura te îndeamnă să o îmbrăţişezi de ai putea. Însă nu e nevoie să străbaţi întreg oceanul şi nu e nevoie să urci tot muntele ca să le simţi esenţa. Picătura oceanului spune mai mult despre el decât toată întinderea sa. O frunză, un pom sau un brad, spun mai multe decât întreg muntele. O faptă de susţinere adresată celui ce are nevoie de ea, poate spune mai mult despre un om decât întreaga sa viaţă la un loc...
Cine ar putea spune cum se înfiripă în om iubirea, de unde vine ea, ce o generează, ce o face să sporească şi ce o face să se topească? Viaţa însăşi e numai iubire. Însă unii aleg frica şi toate odraslele ei. Gelozia nu e ataşamentul iubirii, ci doar al fricii care te amăgeşte că ai avea pe cineva de pierdut. Dar cum ai putea pierde pe cineva, când absolut nimeni nu îţi aparţine? Şi cum te-ai putea tu pierde pentru cineva, când nu aparţii nici tu nimănui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu