De la iniţierea în frică la iniţierea întru bucurie

În periplul său de-a lungul timpului, omul primeşte nenumărate iniţieri. Unele primite în mod conştient, altele cu totul inconştient. În majoritatea cazurilor, cel puţin până la un punct în viaţă, aceste iniţieri sunt aplicate obligatoriu pe principiul fricii. Sunt practic impuse prin frică de cele trei mari sisteme care subjugă minţi şi suflete, acestea fiind: religia, sănătatea şi învăţământul.

Aceştia sunt cei trei mari sabotori care te sfidează direct în faţă şi care nu îţi lasă nici o opţiune de alegere conştientă, ci doar te îndeamnă să te supui necondiţionat. Iar dacă ai cumva altă opinie care contravine unuia din aceste trei sisteme, te exclud din start din sistemul lor, pentru că orice inovaţie sau îmbunătăţire a acestor manipulatori mostruoşi, este zdrobită rapid, pe unicul principiu dominant „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”!

Aşadar, de cum intri în viaţă, frica ţi se implementează subtil şi sigur prin cei care sunt membri activi a acestor sisteme. Fiecare sistem generează frica direct sau indirect, având desigur, propriul său interes.

Religia... Această magnifică afacere care nu poate falimenta în veci şi pururi. Cu cât vremurile sunt mai tulburi, cu atât ea prosperă şi înfloreşte din ce în ce mai mult. Cu cât sărăcia e mai mare, cu atât turma se va aduna cu frică în spatele zidurilor reci, de pe care suferinţa pictată în stil bizantin îţi face permanent cu ochiul ca să îți predai sufletul la picioarele ei. Aici iniţierea se face cu surle şi trâmbiţe încă din pruncie, adică de la botez, când iese din tine puterea darului divin ca să îşi facă locaş frica. Aceasta se va instala ca un vultur, urmărind cu trufie orice stârv asupra căruia s-ar putea apleca în goana după judecarea şi condamnarea celui care nu e de aceiaşi religie cu tine. În numele domnului, adică în numele fricii, ura creşte, masele se războiesc, săbiile se încrucişează, sângele curge în valuri, iar mucenicii se fabrică pe bandă rulantă. Odată emoţiile declanşate, frica este la ea acasă, adică în sufletul tău. Botezul îţi dă prima iniţiere în frică. A doua ţi-o dă spovedania prin care se instalează ruşinea şi vinovăţia, starea de rob, păcătos şi nevrednic. Controlul bineînţeles se face cu zâmbetul pe buze ca nu cumva să apară vreu flash în mintea ta şi să ieşi din sistem. A treia vine odată cu taina cununiei, unde iarăşi frica se instalează subtil prin jurământul pe viaţă că vei fi credincios consoartei, nevoie mare. Nimeni nu ia în considerare însă, cât suntem de schimbători de la o zi la alta şi că absolut nimic nu e pe toată viaţa. Sistemul religios doar te uniformizează, ameninţându-te în fiecare duminică că dacă vei lipsi de trei ori la rând de la biserică îţi pierzi "harul". Adică îţi pierzi frica şi fără ea s-ar putea să nu mai fi tentat să calci pe acolo şi să cotizezi pentru marele nimic. A patra ar fi iniţierea în frică participând la maslu, unde „diavolul” aici este ridicat la rang de idol, iar boala e cea care menţine îndemnul de a merge mereu la această mare slujbă, unde tot mergând ţi se spune că, chiar dacă nu ai nimic în neregulă din punct de vedere fizic, sufletul boleşte în urma „păcatelor”. Personal, am participat în trecut la sute de masluri, dar nu am văzut absolut nici măcar un singur om vindecat în urma acestui ritual. Nici măcar unul! Doar oameni trişti şi resemnaţi care îşi plâng viaţa în genunchi ca nişte milogi, cerând îndurare pentru "păcatele" lor. Iar ultima mare iniţiere din religie e cea a înmormântării, unde se boceşte cu vaiete şi urlete, un trup al cărui suflet a hotărât în cele din urmă să iasă măcar pentru un timp din „această vale a plângerii”. Dar oamenii miloşi nu se pot bucura de acest drum al sufletului ce se întoarce iarăşi Acasă, ei văd doar trupul care nu mai suflă. Realitatea e paradoxală pe pământ!

Sănătatea... Aici de obicei oamenii fac front comun şi se luptă cu îndârjire pentru drepturile lor la medicamente, vaccinuri, siropuri şi alte substanţe. Fără vânzarea lor, sistemul ar fi falimentar şi practic nu ar mai exista. Fără tratamentele inumane de genul chimioterapiei, fluxul de bani s-ar opri şi sistemul s-ar prăbuşi. Omul care nu a înţeles încă că fiecare boală care se înfiripă în organism pleacă de la un conflict emoţional, de la o traumă sau de la un anume tip de gândire toxic-conflictuală, va merge fără să clipească la un doctor care odată ce te primeşte în cabinetul său, de cum ai intrat, eşti deja clasificat ca fiind bolnav. Eticheta ţi se pune fără prea multă discuţie, reţeta ţi se prescrie în câteva minute, iar iniţierea în frică se face imediat. Odată etichetat, intri în sistem, conflictul interior se adânceşte şi începi să te îmbolnăveşti mai rău, pentru că tu crezi în eticheta unui medic sau terapeut a cărui interese le cunoaşte toată lumea. Tocmai diagnosticul în sine îţi slăbeşte şi mai mult sistemul imunitar. Câţi dintre aceşti medici ar putea spune unui om care intră la el în cabinet că s-a îmbolnăvit datorită gândurilor generate şi datorită atitudinii prea defensive sau prea agresive în faţa vieţii?

Învăţământul... De la grădiniţă şi până sus, iniţierile în frică se fac periodic. Totul parcă se desfăşoară cu sabia deasupra capului. Teste, examinări, evaluări, toate făcute într-un mod impus fără drept de alegere. Te opui sistemului, adică ieşi din frică, ieşi şi din sistem. Profesorii, odată văzuţi cu sacii în căruţă, adică declaraţi oficial purtători de catalog, vor sta mereu şi ei cu frica-n sân ca nu cumva să intre pe teritoriu conflictual cu sistemul care nu acceptă nici cea mai mică inovaţie sau creaţie ce ar putea schimba puţin mersul lucrurilor. Copii se scoală dimineaţa nu cu bucurie şi entuziasm pentru că urmează o nouă zi de şcoală, ci cu frica că în faţa lor urmează încă o zi de teorii seci, încă o zi de turuit lecţii învăţate pe care nu le vor folosi niciodată în viaţă. Unde să mai fie bucurie, când corvoada temelor impuse care nu se mai termină, înghite timpul şi sufocă inocenţa?

Aceste iniţieri în frică se fac la nivel subtil cu fiecare zi care trece, la nivel de subconştient, adică acolo unde frica te lucrează din umbră. Mulţi ar spune că ei nu au nici o frică, deşi sunt activi în aceste sisteme. Corect, fiind prezenți acolo, încă nu își pot da seama de ea. Se vor schimba aceste sisteme generatoare de frică vreodată? Doar dacă oamenii înşişi vor alege să se schimbe din interior.

Aceasta a fost partea urâtă, dar totuși perfect reală. Partea frumoasă e că inițierea întru bucurie e o alegere asumată și nu indusă de către alții. Dar asta nu o poți face decât tu și numai tu. Când ai obosit și te-ai epuizat de atâta suferință zadarnică, te scuturi de propria prostie sau ignoranță, îți bagi picioarele în toți și în toate, te ridici, deschizi ochii mari și începi dialogul tău interior, adică tai în carne vie, înainte ca aceasta să devină una moartă.
Da, schimbarea e una brutală dar fără cale de întoarcere. Ieșirea din frică nu se poate face prin cuvinte siropoase şi nici cu abureli că vreodată se va schimba ceva de la sine. Vei aștepta până la sfântu' așteaptă și tot degeaba.
Tu ai venit aici doar ca să îţi creezi propria ta realitate, nu să preiei pe pilot automat frica indusă de către ceilalţi!

Inițierea întru bucurie e un joc fantastic, ca o poveste în care tu devii personajul principal. Tu ești și scenaristul și regizorul propriului tău film. Îi asculți pe toți, dar nu te supui nimănui, decât doar propriei tale conştiinţe. Îi citești pe toți, dar nu te identifici cu absolut nimeni. Te împiedici, cazi, te ridici, scoți perle sau debitezi prostii, nu contează. E drumul tău, bucură-te de el, bucură-te de alegerea ta de a fi tu însuți. Nu respinge pe nimeni, dă-le tuturor voie să fie, lasă-i pe toți să își asume calea, chiar de e una mergând cu frica de mână sau plimbându-te cu bucuria la braț.
Așa că dacă te-ai hotărât să mergi pe calea ta, fii autentic și nu mai pleca urechea fără discernământ la ce spun unii sau alții. Nu mă asculta nici pe mine dacă te seacă expunerea mea, dă-mi „delete”, „ignore”, sau scoate-mă efectiv din listă. Promit că nu mă supăr. M-aș bucura mai mult dacă ți-ai fi fidel ție însuți și ai fi de partea ta întru totul. Dar dacă mă mai accepți încă, reflectează puțin măcar la ce ai citit mai sus. Nu e cazul să îmi dai mie dreptate, află mai bine de care parte stă dreptatea în tine, şi care e menirea ta cu adevărat pe acest pământ!