luni, 24 august 2015

Pentru o altfel de dimineaţă


Cum ar fi oare dacă astăzi ar fi prima ta zi aici pe pământ? Imaginează-ţi că trăieşti acum o nouă dimineaţă pe care nu ai mai trăit-o niciodată până acum. Cum te-ai trezi şi cât de uimit ai fi?
Imaginează-ţi cum ai vedea pentru prima oară acest tărâm miraculos în care minunile au loc la tot pasul, dar pe care omul secătuit de prea multe griji, nu le mai simte, nu le mai observă, nu le mai bagă în seamă. Cum ar fi să faci pentru prima dată ochi aici, să te pui în postura de observator şi să observi oamenii, să observi locurile, să observi viaţa aşa cum este ea cu adevărat, nu aşa cum doar ţi se pare că este?
Ce ai simţi oare fiind pentru o zi în vizită printre oameni? Fără griji, fără suferinţă, fără necazuri închipuite, fără stres, fără depresii, fără spirit de competiţie şi fără fuga disperată după bani?
Ar fi fost prea frumos? Dar a fi în vizită aici pe pământ pentru doar o singură zi, oare nu e acelaşi lucru cu a fi musafir chiar şi pentru o viaţă? Ca şi cum ai fi aici într-o vizită mai lungă, în care ai venit, ai crescut, ai simţit, ai iubit, ai fost la rândul tău iubit sau dezamăgit, ai călătorit, ai cunoscut oameni de care te-ai ataşat sufleteşte, ai şi repudiat poate oameni pe care nu i-ai mai putut suporta lângă tine, ai acumulat cunoaştere, ai trecut prin greutăţi dar ai trăit şi bucurii nemăsurate, adunând astfel experienţe, experimentând viaţa care ţi-a fost oferită în dar.
Iar după un timp, experienţele se termină, iar tu pleci din acest peisaj cu ce ai acumulat şi ce ai învăţat prin aceste experienţe. Şi atunci dacă totul e atât de efemer şi atât de trecător, oare pentru ce ne facem atâtea iluzii şi pentru ce ne tot amăgim, văcărindu-ne atunci când ne nemulţumeşte ceva?
Veşnicele probleme apar în capul omului dis-de-dimineaţă. Aşa cum te trezeşti, aşa îţi va fi şi ziua toată. Te vei scula cu silă în suflet? Viaţa îţi va returna sila înapoi într-un fel sau altul, căci ea nu are nevoie de aşa ceva. Te vei trezi înjurând că nu-ţi place ziua ce tocmai s-a ivit? Viaţa îţi va returna la rândul ei înjurăturile prin gura oamenilor cu care vei interfera. Te vei trezi cu frică în suflet? Frica te va urmări toată ziua, pentru că viaţa îţi dă cu vârf şi îndesat ceea ce tu îi oferi ei. Sau poate te vei scula plin de ciudă că încă nu ai dat marea lovitură financiară pe care o tot urmăreşti de atâta timp. Nu te amăgi, generează disperare şi ea ţi se va întoarce şi mai brutal înapoi.
Sau poate că te-ai săturat să trăieşti această viaţă trezindu-te iarăşi în singurătate, simţind dimineaţa mereu acea goliciune care te scurge şi te face să te întrebi pentru ce mai trăieşti. Dacă te-ai săturat de singurătate, nu te apuca să umbli distrus încoace şi încolo după parteneri mai distruşi ca tine. Aşteaptă ca viaţa să îţi dăruie ceea ce are ea mai bun, nu ceea ce-ţi oferă tomberoanele dezolării. Dar poate că nu eşti încă pregătit să primeşti, te-ai gândit vreodată la asta? Partenerii apar din când în când în viaţa ta ca ciupercile după ploaie, dar aşa cum apar tot aşa dispar, pentru că de fapt nu eşti pregătit pentru a primi ceea ce este mai bun pentru tine. Iar viaţa nu vrea să îţi ofere mizerii şi surogate, ci vrea să îţi dăruiască o comoară de om, doar meriţi tot ce e mai bun, nu-i aşa?
Însă oamenii s-au obişnuit atât de mult cu urâtul, încât ceea ce este frumos nu mai pare de interes. Ei vor mulţi bani şi pentru asta sunt dispuşi la multe sacrificii. Ajung să accepte orice fel de job bine plătit dar care le fură tot timpul, până când ajung să devină atât de epuizați încât nu mai ştiu ce să facă cu banii. Libertatea le-a fost cumpărată pe câţiva bănuţi, iar simţindu-se obligați, vor da totul din ei zi şi noapte, de dimineaţă până seara, ca nu cumva boss-ul care le-a acordat credit să nu fie dezamăgit. Iar după un an de sclavie, aştepţi şi tu să pleci undeva departe, ca să uiţi şi mai mult cine ești. După care iar te întorci și o iei de la capăt. Ore chiar merită prețul acestei sclavii moderne?
De aceea rezervă-ţi măcar o dimineaţă, nouă şi curată în care alegi să fie altfel. Să te trezeşti zâmbind, să mergi în faţa oglinzii, să te priveşti direct în ochi şi să îţi spui fără ezitare: „Te iubesc”! Apoi să deschizi larg geamul camerei tale şi să respiri aerul răcoros de dimineaţă. Ia-ţi timp şi nu te grăbi, nu intra în corvoada rutinei care te mănâncă de viu. Preţuieşte timpul şi onoreză-te cu o mică plimbare înainte de a da buzna la job. Priveşte oamenii şi admiră natura ca şi cum le-ai vedea prima oară. Liniște-ți mintea și nu mai lăsa gândurile negative să te invadeze de la primul ceas. Potolește-ți și simțurile înainte de a intra iarăși în conflict cu tine însuţi. Înainte de a porni la lupta din afară, cucerește-ți reduta dinăuntru, căci dacă o vei cuceri pe aceasta, nu va mai exista nici o luptă zadarnică în afară.
Trăiește măcar o singură dată o altfel de dimineață. Unde miraculosul e prezent în jurul tău de cum faci ochi și până îi închizi. Zâmbind, vei primi doar zâmbete. Bucurându-te, vei primi cu bucurie tot ceea ce vine peste zi către tine. Susținându-te, vei primi susținere chiar și de la cei de la care nici nu te aștepți. Luminându-te, îi vei lumina și pe ceilalți care te vor lumina pe tine la rândul lor.
Binecuvântat să fii tu, cel ce citeşti aceste rânduri, într-o altfel de dimineață!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu