La începutul fiecărei săptămâni, se simte o energie care se vrea lucrată, care se vrea modelată. Pentru unii ziua de luni este o corvoadă, pentru alţii este un nou început. Şi începutul îţi poate aduce odată cu el şi schimbarea. Îţi poate aduce o mai mare implicare şi conştientizare a vieţii tale, a fiinţei tale, a puterii care se mişcă în tine. Spre ce vei canaliza această putere? Spre depresie sau spre creaţie? Spre frică sau spre bucurie? Spre întuneric sau spre lumină?
Trăim ca într-un veşnic început, pentru că noi spiritual vorbind, suntem chiar veşnici. Şi fiind veşnici, suntem dincolo de timp şi spaţiu ca spirit, dar totuşi limitaţi între aceste două margini ca trup. Experienţa trupească e temporară, experienţa spirituală însă, e chiar veşnică. Şi când te gândeşti că ai la dispoziţie întreaga eternitate în faţa ta, nu mai e loc de nerăbdare, de nefericire, de frică. Pentru că există timp de experimentat şi lecţii de învăţat întru toată eternitatea. Şi mişcarea nu se opreşte niciodată, învăţarea nu se opreşte nici ea, începutul şi schimbarea ne sunt mereu la îndemână.
Căci dacă mi-e frică de viaţă, nu merit să trăiesc. Dacă mi-e teamă de puterea din mine, nu o merit. Dacă mă îndoiesc de alegerile pe care simt nevoia să le fac, nu merit să fac umbră pământului degeaba. Dacă percep viaţa ca pe o povară, ca pe o luptă, ca pe o vale a plângerii, nu merit să mă mai ridic din patul resemnării ca să mai îngroş şi eu numărul fricoşilor, depresivilor şi a celor care îşi deplâng soarta într-o continuă lamentaţie.
Dar cine sunt eu la urma urmei şi de ce am venit aici? Nu am venit cu siguranţă ca să îmi arăt neputinţa, ci de a îmi arăta divinitatea în toată splendoarea ei. Iar divinitatea nu înseamnă nici slăbiciune, nici îndoială, nici pasivitate. Ci înseamnă iubire cu toate derivatele ei pe care le generează: putere, credinţă, creaţie, curaj, lumină. Şi cum aş putea-o evidenţia dacă nu înţeleg cine sunt? La ce bun să mă reprim şi la ce bun să mă las trăit de viaţă, în loc de a o trăi chiar eu pe ea? Oare nu pentru asta am venit, de a îmi aduce contribuţia în felul meu unic de a fi? Oare nu pentru asta am ales să mă întrupez, ca să îmi arăt pe faţă strălucirea şi nu în ascuns? Oare nu pentru asta am venit, ca să conlucrez braţ la braţ cu divinitatea şi umăr la umăr cu întregul univers?
Ziua de luni e doar o metaforă. Dar şi această metaforă are energia ei. Unii o hrănesc cu frică, alţii mereu cu bucurie. Există presiune în ziua de luni? Da, există şi e minunat că viaţa curge aşa. Însă şi aceasta e doar o metaforă. Dar e o metaforă care te propulsează, căci fără presiune, cine ar mai face ceva benefic pe aici? Aşa însă, oamenii simt presiune şi simt nevoia să se autodepăşească, căci fiecare om de la cel mai mare până la cel mai mic, vrea ca să îi fie mai bine şi mai bine. Acesta e firescul şi acest firesc e în natura omului, pentru că nu am văzut pe aici unul singur măcar, care să vrea cumva să îi fie mai rău.
Aceasta e evoluţia spirituală şi materială în acelaşi timp. Aşa că nu te amăgi singur pe faţă că banii nu sunt importanţi, iar în ascuns să te gândeşti doar la ei şi la presiunea care îţi vine din partea lor. Dacă priveşti dimineaţa către oameni şi implicit către tine, realizezi că alergi către a îţi fi mereu mai bine. Pentru asta munceşti, pentru asta te strădui, pentru asta cauţi soluţii şi le găseşti căci fiecare problemă are şi soluţia la ea, dar aceasta nu îţi vine dacă nu o descoperi singur. Pentru asta nu renunţi niciodată, pentru că vrei să trăieşti împlinit pe toate planurile. Aşa că nu te păcăli singur. Nu te ascunde după degete doar ca să te arăţi altora foarte spiritual, dar înăuntrul tău să simţi doar cum presiunea banilor îţi stă ca o sabie deasupra capului. E firesc să simţi această presiune şi e firesc să îţi doreşti să îţi fie din ce în ce mai bine. Dacă nu ar fi presiunea lor, câţi s-ar mai ridica din somnul raţiunii lor? Aşa merg lucrurile pe aici, toate au rostul lor pe pământ.
Aşadar, voi mulţumi din tot sufletul meu zilei de luni, pentru că ea îmi aduce multă presiune care mă îndeamnă să mă reîntregesc dacă cumva m-am risipit pe drum. Mă îndeamnă să îmi pun întrebări şi să găsesc noi răspunsuri, să experimentez noi alegeri şi să le pun în balanţă, să accept problemele care mă îndeamnă să le descifrez sensul, să îmi dau cu adevărat valoare şi să primesc răsplata universului pentru valoarea mea, căci pur şi simplu asta merit. Iar asta meriţi şi tu cu prisosinţă!
Bună dimineaţa minunatei zile de luni şi bun venit magnificei săptămâni care se aşterne în faţa noastră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu