Vulturi şi vampiri energetici

Unii oameni sunt adevăraţi vampiri energetici, ştim cu toţii ce rămâne în urma lor. Ei vin, stau, discută, apoi pleacă şi în urma lor rămâne un nor de praf energetic. Tu i-ai primit, i-ai ascultat, le-ai vorbit, iar după plecarea lor rămâi cu o stare proastă. Ca şi cum ceva din tine nu mai este. Şi atunci te surprinzi golit, nemulţumit şi frustrat în acelaşi timp, pentru că nu ai avut destulă tărie să spui la timp: “stop joc”! Astfel încât, ei au ajuns să aibă drepturi asupra ta şi asupra disponibilităţii tale de a-i asculta.

Şi atunci, atâta timp cât îi vei primi, ei vor veni şi te vor goli mereu de energie. Tu te descarci, ei în schimb se încarcă. Tu te epuizezi de prezenţa lor, ei în schimb n-ar mai pleca de lângă tine. Pe acest gen de oameni nu-i interesează ceva constructiv de la tine, ci doar să îşi defuleze propriile văicăreli şi toate angoasele pe care şi le tot reprimă, până când apare un om dispus să îi asculte.

Vampirii energetici abuzează, pentru că ei chiar cu asta se ocupă. Abuzează de timpul tău, de liniştea ta, de energia ta. Cât îi primeşti, eşti cel mai bun om de pe faţa pământului şi prietenul lor cel mai fidel. Dar când le limitezi invazia doar la câteva minute, nu te vor mai privi niciodată la fel. Căci atunci când îţi vorbeau, tendinţa lor majoră era să tot arate cu degetul ba pe unul, ba pe altul, niciodată pe ei înşişi. De parcă menirea lor prin acest peisaj este să identifice un potenţial vinovat care e neapărat responsabil de tragedia vieţii lor. Şi cineva trebuie să îi asculte şi să rezoneze afectiv cu bocetul lor. Altfel, dacă după un timp le întorci spatele, din prietenul lor te vei transforma imediat într-un duşman. Nu te vor mai recunoaşte, nu te vor mai saluta, nu te vor mai căuta.

Unii oameni pur şi simplu nu înţeleg că sunt nişte abuzatori psihici. Şi-au consolidat şi statutul acesta, ce-i drept, în urma slăbiciunii tale care nu a putut să spună “nu”, atunci când acest “nu” se vroia spus clar şi răspicat. A tolera astfel de vampiri energetici pe lângă tine, nu e iubire, ci e o foarte mare prostie şi slăbiciune în acelaşi timp. Dacă unora ca acestora nu le spui la timp “nu”, îţi vor mânca din energia ta ori de câte ori doresc, pentru că ştiu că acolo unde există un stârv, vulturii se adună. Acolo unde există slăbiciune mentală şi sufletească, se vor aciua aceşti vulturi în jurul tău, căci ştiu că acolo au o pâine bună de mâncat.

Dar vulturii care îţi ciopârţesc energia şi îţi fragmentează aura, nu sunt doar oameni, ci şi foarte multe dependenţe create în virtutea inerţiei. Ori de câte ori ai o stare proastă, un astfel de vampir însetat te scurge de lumină, de putere, de frumos. Şi asta se întâmplă de obicei, când laşi garda jos şi laşi tot ceea ce vine asupra ta să te lovească. Te lovesc gânduri, te lovesc ştiri, te lovesc imagini pervertite, vorbe pervertite, atitudini pervertite, glume pervertite. Toate acestea capătă drepturi asupra ta, pentru că nu ai ştiut să spui “nu”. Şi cu cât capătă mai multe drepturi, cu atât tu ca fiinţă umană devii din ce în ce mai slab. De ce devii aşa slab? Pentru că îţi calci iarăşi şi iarăşi pe suflet. Acceptând compromisul, dai voie negativităţii să te învăluie. Şi atunci te vei întreba “oare de ce mă simt atât de obosit şi epuizat, când nu am făcut mai nimic"? Corect, nu ai făcut nimic pentru tine, ci ai vrut să fii salvatorul din umbră care e dispus ca oricând să îi asculte pe ceilalţi, căci tu nu ai ajuns să te iubeşti cu adevărat pe tine însuţi. Astfel încât vine un moment în care începi să plăteşti cu vârf şi îndesat disponibilitatea ta, prin epuizare psihică, prin lipsă de chef, prin boală sau depresie.

Atunci când laşi totul să vină spre tine fără nici un filtru, îţi expui sufletul la nişte agresiuni pe care poate că nu le sesizezi pe moment. Ţi-l agresezi prin energia negativă care vine în urma dependenţelor negative create de-a lungul timpului, în virtutea inerţiei. La ce ţi-a folosit oare acei oameni care nu au catadicsit să îşi verse coşul de gunoi în realitatea ta? La ce ţi-a folosit să priveşti acele ştiri care ţi-au dat adesori stări proaste, ştiri care nu fac parte din realitatea ta şi din grupul tău de suflete cu care interacţionezi? La ce ţi-a folosit să te răneşti singur şi să te laşi rănit de aceşti vampiri şi vulturi? Unde erai tu atunci? Unde se afla discernământul tău? Unde se afla divinitatea din tine? Unde se afla puterea ta care ştie cu adevărat când să spună “da” şi când să spună “nu”? Unde erai tu, când toate acestea se întâmplau doar cu voia ta?