Respectul de sine e primordial în toate aspectele vieţii tale. E atât de important, încât fără el, rămâi labil, şovăielnic şi vulnerabil. O frunză care se clatină încolo şi încoace, după cum bate vântul. O trestie culcată la pământ de către răutăţile, ironiile şi dispreţul unora sau altora. Dar asupra cui au efect toate aceste atitudini generate de către o limbă ascuţită? Asupra celor ce încă nu îşi cunosc potenţialul, asupra celor ce încă nu şi-au descoperit puterea şi lumina lor interioară.
Respectul de sine e cel mai important pe calea spirituală pe care te afli. Fără el, nu poţi ajunge la cunoaşterea de sine, nu poţi răzbate dincolo de provocările ce îţi sunt oferite zilnic. Fără el, nu poţi înainta, căci a merge pe drumul tău, e doar alegerea ta. Iar ca să faci o alegere, e nevoie de acest respect şi de această putere spirituală pe care ţi-o conferă acesta.
Respectul de sine te îndeamnă, te stimulează, te întăreşte să păşeşti fără teamă şi fără îndoieli.
Se spune că dacă o persoană are un nivel de conștiință foarte înalt, atunci ADN-ul ei nu poate fi influențat din exterior. Perfect adevărat. Dar nu poţi ajunge la acest nivel de conştiinţă fără respectul de sine. Nu poţi atinge un nivel spiritual mai înalt dacă nu te respecţi, căci evoluţia spirituală înseamnă la urma urmei, disciplină şi efort. Dar toate acestea făcute cu bucurie, nu cu sforţări în zadar şi nu cu aşteptări la minut.
Nu poţi aştepta să fii respectat de cei din jur, dacă tu nu eşti de partea ta şi dacă nu te respecţi. Asta înseamnă demnitate. Să ai puterea de a face cunoscut necunoscutul din tine, dar în acelaşi timp să ai şi destul discernământ în a păstra tăcerea acolo unde lucrurile în tine încă nu s-au aşezat. Cine le poate ştii pe absolut toate în lumea asta? Aici am venit să ne auto-cunoaştem prin toate aceste provocări care ni se pun mai mereu faţă-n faţă. Şi e minunat atunci când nu te laşi înfrânt de viaţă, căci viaţa în sine nu vrea nicidecum să te frângă, ci vrea mereu să sporeşti în cunoaşterea ta.
Nu poţi nici ca tu să ajungi să îi respecţi pe ceilalţi dacă încă nu ai făcut pasul către tine şi nu ai început să te valorizezi, să îţi dai credit, să îţi asculţi creatorul din tine însuţi. După ce vei trece prin toate acestea, vei ajunge şi la iubirea de sine, nu într-un mod arrogant şi trufaş, ci într-un mod simplu şi curat. E nevoie de a începe de la lucrurile mici către cele mari şi nu invers. Iar lucrurile mici sunt cele mai la îndemână, sunt cele din proxima ta vecinătate, cele care îţi fac cu ochiul mereu, doar-doar te vei urni din loc pentru a pune mâna pe ele.
Evoluţia spirituală e legată implicit de respectul de sine. Când realizezi asta, nu îţi mai poţi da iarăşi şi iarăşi cu tifla-n cap, afirmând despre tine că ai fi un “mare rob, păcătos şi nevrednic”. Căci atunci când faci astfel de afirmaţii de vibraţie joasă, înseamnă că te urăşti şi nicidecum că te respecţi cu adevărat. Falsa smerenie te îndeamnă să ţii ochii plecaţi în pământ, în timp ce ego-ul se tot măreşte prin imaginea indusă în faţa celorlalţi. Când te respecţi pe tine, nu mai poţi apela la subterfugii către doamne-doamne, dând vina pe el, pentru prostiile tale. Nu mai poţi apela la tot felul de entităţi, sfinţi şi moaşte, ca să se întâmple în realitatea ta o minune care să îţi schimbe viaţa fără nici un efort din partea ta. Ăsta nu e respect de sine, ci e duplicitate, ipocrizie, fugă de răspundere, fugă de o alegere conştientă, fugă de tine însuţi!
Căci tu eşti corola de minuni a lumii. Nu lăsa pe oricine să calce peste ea cu nesimţire şi să o strivească. Căci această corolă se vrea întreţinută aşa cum un grădinar responsabil îşi îngrijeşte zi şi noapte grădina sa. Şi nu o va lăsa nici pe mâna impostorilor, nici pe mâna străinilor, nici pe mâna celor ce nu ştiu să o aprecieze şi vor doar să intre cu cizmele murdare în ea.
Dacă există respect de sine, atunci nu îţi vei lăsa grădina sufletului tău invadată de urâciune, căci aceasta ţi-o va pustii în timp şi ea va ajunge ca o paragină, dacă nu te apleci adeseori cu atenţie asupra ei. Nici nu îţi vei mai lăsa mintea să tot genereze gânduri întunecate, căci acestea se vor interpune ca nişte buruieni, îţi vor sufoca gândurile creative şi te vor scurge de energie. Nici nu îţi vei mai lăsa trupul să fie invadat de toxine şi să fie subjugate de patimile cele grosiere. Oare cum te respecţi pe tine însuţi când îţi baţi joc cu bună ştiinţă de trupul, de mintea şi de sufletul tău?
Respectul nu este un dat, el se învaţă. Dacă nu a avut cine să o facă în primii 7 ani, atunci îl vei învăţa singur, căci fără el, trăieşti doar în nesimţire şi haos. Niciodată nu e prea târziu ca să înveţi din nou să trăieşti, să îţi recapeţi entuziasmul, să îţi cauţi drumul şi misiunea ta pe pământ, să revii la frumos, să creezi din sine, să fii de partea ta şi să te reîntorci din nou la viaţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu