Bărbaţii şi eternele lor subterfugii

După articolul de ieri, am fost atenţionat că sunt cam dur şi am tendinţe misogine. Că dau vina pe femei şi că nu e prea “fair” ce fac. Şi eu care mă gândeam că sunt mai mult de partea voastră dragi creatoare, se poate aşa ceva? Mie îmi plac femeile şi-mi place să scriu uneori despre ele, mi se pare un subiect inepuizabil, pentru că fiinţa femeilor este una inepuizabilă. Acum ai impresia că începi să le cunoşti, pentru ca imediat mai apoi, iar să rămâi surprins. Nu te plictiseşti niciodată în compania lor, asta dacă încerci să le descoperi esenţa sufletească, dincolo de aparenţe.

Dar despre bărbaţi, ce s-ar putea scrie? Cum să faci cunoscut necunoscutul din ei, când majoritatea sunt de o rigiditate pe care mai nimeni nu le-o poate penetra? Lor nu le place să îşi arate sufletul, au impresia că îşi arată slăbiciunile şi vulnerabilitatea în văzul lumii, şi atunci preferă subterfugiile, preferă duplicitatea, preferă minciuna. De fapt, preferă orice, numai să iasă la sfârşit cu faţa personalităţii lor, curată şi imaculată.

Da. Ştiţi şi voi, femeile, cum sunt bărbaţii, nu-i aşa? Uite aşa sunt: minunaţi, magnifici, extraordinari, superbi, frumoşi, dinamici, puternici, viguroşi, luminoşi, autentici, creatori, deştepţi, sinceri…. să mai continui? Ce frumos şi ce peisaj divers, tot să trăieşti în lumea bărbaţilor! Şi ce norocoase sunt femeile, chiar nu pot realiza cum de nu-şi dau seama de adevărata natură a masculilor de lângă ele? Toţi bărbaţii au aceste calităţi, dar problema lor e că nu prea-i interesează aspectul frumos din ei înşişi. Aşa că aleg să se identifice cu diferite personaje, unele mai urâte ca altele, mai ales când femeia de lângă ei nu ştie să scoată în evidenţă aceste calităţi. Deci tot femeia e de vină pentru prostia bărbatului!:)

Aşadar când bărbatul nu se identifică cu adevărata lui fiinţă, ale cărei aspecte le-am enumerat mai sus, alege identificarea cu stările alterate prin care apar justificările. Şi atunci avem o mare diversitate de bărbaţi în peisaj, ca de exemplu:

Bărbatul duplicitar. Dragi femei, vă spun un secret: majoritatea bărbaţilor sunt duplicitari. Ce e de făcut dacă frumosul atrage irezistibil? Cui nu-i place o femeie frumoasă şi dacă mai e şi deşteaptă, apăi cum să mai rezişti? Aşa că eu zic să le acordăm circumstanţe atenunate acestor bărbaţi duplicitari, sunteţi de acord? Sigur, să nu generalizăm. Sunt şi bărbaţi cuminţi, fideli şi devreme acasă. Exact cum e descris el într-un roman al lui Dostoievski, “Eternul soţ”. Personajul în cauză o vedea numai pe nevastă-sa în faţa ochilor, dar când îl plesneşte îndrăgosteala, nu mai ştie pe unde s-o apuce. Aşa că sabia e cu două tăişuri. Sunt bărbaţi care pot sta de vorbă cu absolut orice femeie, fără să simtă că simţurile lor o iau razna, şi sunt bărbaţi care nu prea pot asta, căci temperamentul e prea nărăvaş şi dacă le iese în cale Io femeie disponibilă, cum ar putea ei să o refuze? Ar fi o adevărată ofensă să spună “nu”, când toate simţurile lor vor să spună “da”!

Bărbatul mincinos. Unii nu mint aproape niciodată, alţii mint de îngheaţă apele, asta chiar faţă de iubirea vieţii lor care-i aşteaptă cu masa caldă pe masă. Minciuna nu le stă în caracter neapărat, dar aşa s-au învăţat, să mintă şi să se mintă. Iar unele femei acceptă toată această minciună, simt că n-au încotro. Se obişnuiesc până şi ele cu bărbatul mincinos de lângă ele. Puterea obişnuinţei e la mare preţ, te poţi obişnui cu orice şi cu oricine pe lumea asta, dar nu ştiu dacă se şi merită.

Bărbatul curvar. Nu-mi place termenul ăsta, dar se practică, aşa că azi n-am chef să învelesc curvăsăreala într-o poleială aurită. Bărbatul de genul ăsta e atras de femei ca şi cum ar fi atras peştele în momeala care-l tot aşteaptă. Momeala îi face cu ochiul, şi până la urmă, peştele nostru se prinde în ea. Ce să-i faci, tot ispita, bat-o vina! Tot femeia e de vină, că e prea atrăgătoare şi bărbatul prea slab! Sunt unii bărbaţi născuţi cu acest fel de temperament alunecos. Ei nu au prea multă minte, dar au îndeajuns fler ca să-şi dea seama cum să facă şi să dreagă, ca să aducă în aşternutul lor femeia singură, părăsită sau pe care bărbatul de acasă nu o mai bagă în seamă. Acest fel de bărbat nu se va da înapoi de la nimic pentru a-şi obţine trofeul mult râvnit. Că va intra pe uşă şi va ieşi pe geam, nu mai contează. Încă una la număr, încă o cucerire la catastif!

Bărbatul parazit. Acesta e ca un atârnător. Nu face nimic, dar atârnă de banii nevestei mai mult sau mai puţin. Ea munceşte, el filozofează pe banii ei. Unii de genul ăsta îşi găsesc subterfugii în spiritualitate, ca justificarea trândăviei lor să fie una ce nu poate fi dărâmată aşa uşor. Şi încep ei să se justifice că nu simt nevoia să facă altceva decât pufăială, cafengeală şi neapărat facebook, căci el ajută mult la cultul personalităţii. Câteva citate luate de ici de colo şi iaca zen-ul şi spiritualitatea sunt la ele acasă! Unele femei se trezesc repede din această prosteală şi manipulare subtilă, altele însă, mai greu sau niciodată. Dar fiecare are dreptul să aleagă în viaţă, nu-i aşa?

Bărbatul vicios. Aici patimile urlă de dimineaţa până seara şi omul li se supune necondiţionat. Ce e de făcut când trupul e subjugat de băutură, ţigări, mâncare, pornăciuni şi tot ce înseamnă carnal? Cum se poate îndrepta aşa ceva? În nici un caz din afară, adică a sta permanent cu gura pe un astfel de specimen că nu e chiar bine ce face, asta nu ajută la nimic, atâta timp cât bărbatul în cauză nu vrea să iasă din aceste curse. El se simte dominat organic, visceral. Dar şi vinovat în acelaşi timp. Şi cum vinovăţia începe să-l atace de la prima oră, va fugi de cum face ochi către patima sa care-l atrage şi-l subjugă în acelaşi timp. Unii se trezesc din această nebunie, alţii însă, nu mai apucă vreodată.

Bărbatul amorţit. E genul de om care nu mai simte bucurie în nimic. Dar şi multe femei se pot regăsi aici, la ele e o luptă cu depresia. Vor să iasă din ea, dar nu reuşesc când nu mai există susţinere şi dezamăgirea e prea sufocantă. Bărbaţii însă, nu se luptă cu depresia, ei pot trăi şi aşa, permanent în amorţeală, mereu în depresie. El poate trăi fără iubire, femeia însă nu poate şi nici nu vrea, de aceea ea caută o fiinţă căreia să-i ofere necondiţionat iubirea din ea însăşi. Şi dacă găseşte un bărbat care să-i mai şi întoarcă înapoi această iubire, atunci aici e paradisul pentru ea. Pe bărbatul amorţit spiritual, o femeie cu multă energie şi tact îl poate scoate din amorţeala lui. Şi ce nu reuşeşte să facă iubirea?

Bărbatul resemnat. Resemnarea e şi ea un fel de amorţeală, dar aici e o alegere conştientă, pe când amorţeala e o stare temporară. Resemnarea bărbatului vine adeseori din cicăleala celei de lângă el. Mereu simte că ea îl controlează, mereu îi reproşează câte ceva, mereu se simte victimă. Bărbatul victimă, de obicei nu se poate împăca cu situaţia şi îşi va căuta subterfugii ori în vicii, ori în alte femei. Asta deoarece simte nevoia de răzbunare, nu se poate împăca aşa uşor cu umbra sa, cu vulnerabilitatea din el însuşi. Şi atunci alege fuga, oare îl va prinde cineva?

Bărbatul papă-lapte. Sunt cei care se lasă dominaţi de femeile de lână ei, până ce acestea reuşesc să îi castreze spiritual, adică le fură puterea din ei. Cu acordul lor, bineînţeles. Genul de bărbaţi defensivi şi temători care mai întâi trebuie să-şi ceară voie de la partenera lor pentru a face un pas, oricât de mic. Exact cum aminteam în articolul de ieri, dacă mamele au făcut din ei nişte papă-lapte, femeile care vor fi lângă ei, ori îi vor scoate din această stare, ori le vor alimenta şi mai mult slăbiciunea lor. De ce fac asta? Pentru că le place să îi controleze şi să ştie permanent unde şi cu cine se află bărbatul lor!

Bărbatul habotnic. Aici e tare greu, că e treaba cu credinţa. Unii bărbaţi sunt în stare să-şi dea viaţa în numele religiei şi a domnului dumnezeului lor. Şi dacă o femeie are ghinionul de a iubi un astfel de bărbat, nu-l va putea schimba cu absolut nimic, deşi multe din astfel de femei pleacă cu gândul într-o relaţie, precum că vor reuşi să îl schimbe pe bărbatul de lângă ele. Uneori se poate, alteori nu. Unii bărbaţi care mai fac ochi, spiritual vorbind, se mai schimbă. Alţii însă, rămân dogmatici şi habotnici pentru totdeauna, chiar dacă nefericirea celei de lângă ei, e mai mult decât evidentă. Ei sunt genul de bărbaţi tiranici care urmează la literă dictonul “cine nu e cu mine, e împotriva mea”. E multă judecată acolo şi multă răutate. Ce le poate dizolva? Doar iubirea şi deschiderea către libertatea interioară.

Mai sunt şi alte tipuri de bărbaţi ce îşi tot caută justificări, adică trăiesc şi se agăţă doar de iluzii. Însă aceştia sunt excepţiile care întăresc regula. Căci majoritatea bărbaţilor nu sunt nici laşi, nici fricoşi, nici defensivi. Sunt exact aşa cum sunt, adică puternici, responsabili, frumoşi şi luminoşi, nu-i aşa?