Atitudinea care te defineşte

Atitudinea pe care o ai în momentul acesta, chiar când citeşti aceste rânduri, te defineşte mai mult sau mai puţin. Cum eşti acum? Sfidător? Dispreţuitor? Curios? Bucuros? Sarcastic? Indiferent cum ai fi acum, în atitudinea pe care o ai în momentul de faţă, ceva din ea te defineşte ca om şi îţi defineşte însăşi viaţa. Nu te-ai putea comporta într-un anumit fel, dacă ceva din tine nu s-ar trezi din când în când să îţi reamintescă cine eşti şi încotro te îndrepţi.

Aceste atitudini de acceptare, de respingere, de fugă, de apropiere, de pasivitatea sau de entuziasm, sunt răspusurile pe care fiinţa ta interioară ţi le oferă permanent, căci în fiecare clipă tu te afli într-o anumită ipostază care vorbeşte despre tine. Cui îi vorbeşte? Doar ţie însuţi, oare cui altcuiva?
Îţi vorbeşte atunci când eşti prea dezamăgit şi parcă sătul de toate. Dacă starea ta e o veşnică dezamăgire şi frustrare, atunci aceasta va fi eticheta cu care vei defila printre oameni, dar ei poate nu vor sezisa această suferinţă interioară, căci zâmbetul de pe chip îi duce pe mulţi în eroare. Interiorul e „varză”, dar exteriorul străluceşte într-un mod forţat în public. Asta se întâmplă pentru că adeseori atitudinea dinăuntrul nostru nu e aceeaşi cu cea din afară.

Pe aceşti oameni care nu sunt sinceri cu ei înşişi, îi va paşte depresia la un moment dat, pentru că ei devin dependenţi de părerea celorlalţi, de admiraţia lor, de socializarea care îi scoate pe moment din confruntarea cu ei înşişi. Ei vor ca cineva să fie părtaş mereu la trăirile lor, cineva care să rezoneze cu nemulţumirile sau cu satisfacţiile lor. Cu telefoanele mereu la urechi sau cu ecranele acestora mereu în faţă. Atraşi de zgomotul din afara lor, nu mai au cum să îşi asculte zgomotul dinăuntru. De fapt, uneori îl mai aud, dar imediat fug de el pentru că nu vor să accepte şi să se accepte aşa cum sunt. Şi tot făcând aşa, zgomotul nu mai poate fi liniştit şi redus la pace şi armonie interioară.

Alţii,.din contră, fug de acest zgomot sau măcar sunt cât de cât conştienţi atunci când se află în mijlocul lui. Aceştia sunt „buşiţi” de zgomot, dar nu se fac părtaşi lui. Pentru că rămân fideli fiinţei lor interioare care nu poate fi zdruncinată atât de uşor de acest zumzet. S-au obişnuit cu această atenţie asupra lor înşişi, astfel încât nu mai sunt dispuşi să lase garda jos în faţa nimănui. Nu mai sunt dispuşi să facă nici măcar un pas înapoi, pentru că ştiu că orice mic compromis cu ei înşişi, nu e doar pe moment, ci are efect devastator pe termen lung. Ei au înţeles că dacă sunt defensivi, pierd mare parte din ceea ce au acumulat prin lucrul cu ei înşişi. Aşa că nu vor lăsa dezamăgirea să le macine fiinţa interioară ca nişte molii energetice care se hrănesc din ea. Ştiu că atitudinea e importantă şi pun mare preţ pe ea.

Da, pun mare preţ pe ea, pentru că viaţa însăşi pune mare preţ pe ei înşişi. Viaţa e cinstită şi corectă cu ei, atâta timp cât sunt de partea lor şi atâta timp cât atitudinea lor e una de recunoştinţă şi nu una dispreţuitoare şi îngâmfată. Atâta timp cât nu calcă pe sufletele celorlalţi. Atâta timp cât nu iau în batjocură, absolut pe nimeni. Atâta timp cât nu se întind la mai mult decât pot duce momentan. Atâta timp cât sunt deschişi în faţa vieţii şi nu le e frică de ea. Atâta timp cât nu rămân căzuţi şi resemnaţi, ca „bătuţi de soartă”. Atâta timp cât spun ceea ce este „da” ca fiind „da” pentru ei şi ceea ce este „nu”, ca fiind „nu”. Atâta timp cât îşi recunosc şi slăbiciunile sau neputinţele, nu numai calităţile pentru care poate că nu au nici un merit. Dar meritul lor e că au puterea să se privească în faţă şi să nu-şi plece privirea vinovaţi că nu au dat totul din ei. Atâta timp cât oamenii sunt sinceri în căutarea lor, viaţa va fi şi ea sinceră cu ei, în căutarea celor care nu fug de ea.

Toate atitudinile te definesc şi îţi definesc viaţa. Atitudinea în momentul în care te trezeşti dimineaţa şi priveşti afară, ce simţi atunci, saturaţie sau bucurie? În momentul în care eşti pe stradă sau în trafic, ce atitudine ai atunci, agresivă sau detaşată? Când începi munca ta, cu ce fel de inimă o începi, una amară sau una dornică spre creativitate? Când te vezi cu colegii tăi, cu ce ochi îi priveşti, întunecaţi sau luminoşi? Când eşti pe facebook, te afli acolo pentru că eşti prea plictisit de viaţa reală sau chiar crezi că ţi-ar folosi la ceva? Când te întorci acasă la ai tăi, te întorci plin de nervi sau cu sufletul împăcat? Când te aşterni către somn, eşti mulţumit de ziua care tocmai a trecut sau te culci cu amărăciune în suflet?

Atitudinea ta nu e consecinţa vieţii pe care o trăieşti, ci viaţa pe care o trăieşti e consecinţa atitudinii tale. Nu aştepta să se schimbe ceva de la sine în viaţa ta, pentru ca atitudinea să ţi se schimbe şi ea. Nu aştepta să apară un om care să te scoată din nefericire. S-ar putea ca astfel să ţi se scurgă toată viaţa, tot aşteptând ceva ce nu mai vine.
Alege tu singur fericirea! Alege-ţi tu singur atitudinea! Alege-te pe tine însuţi!