Viaţa nu se opreşte nicicând, iar sufletul nu se poate opri nici el vreodată din a experimenta şi implicit din a evolua. Viaţa însăşi înseamnă evoluţie, căci ceva e permanent în mişcare aici printre oameni, pe această planetă. Omul se scoală dimineaţa, căci ceva îl îndeamnă să o facă, ceva îl atrage către viaţă, către oameni. Dacă sufletul nu ar tânji către această evoluţie, atunci am fi cu toţii ca nişte morţi-vii, nu am mai simţi nevoia să experimentăm nimic.
Dar când devii câte puţin conştient de tine şi începi să îţi deschizi câte puţin ochii spirituali, începi să treci prin tot felul de etape, prin tot felul de provocări, prin tot felul de testări. Sufletul celor ce ard către evoluţia spirituală, abia aşteaptă aceste obstacole care se interpun în faţă, doar pentru a fi trecute. Unii le trec şi merg mai departe, alţii se opresc la prima greutate sau se întorc pur şi simplu din drum. Pentru unii, prezentul e singura clipă suportabilă, restul e doar nostalgia trecutului sau îngrijorarea viitorului. Pentru alţii, clipa prezentă e dată mereu undeva la spate, căci uşurătatea fiinţei lor interioare nu suportă adevărul privit faţă către faţă. Aşa că mai amână pentru un timp întâlnirea cu ei înşişi. Dacă nu acum, poate mâine, poate peste un an sau cine ştie, poate în altă viaţă. Eternitatea nu are capăt, dar totuşi viaţa în acest trup are un capăt.
Şi până la acest capăt, sufletul nostru îşi doreşte cât mai multe experienţe, căci el nu simte nevoia de pauze şi depresii zadarnice. Aşa că el îşi tot cheamă experienţele să vină către el şi astfel să se testeze şi să se călească tocmai prin aceast trup. Nimic nu stagnează, nimic nu se poate complace în inerţie, nici trupul, nici mintea şi nici sufletul. Totul îndeamnă la mişcare, la bucurie, la joacă, la creaţie, la împărtăşire. Inerţia nu este pentru om, el nu se poate simţi bine când nu mai încearcă să păşească dincolo de căile bătătorite de către alţii. Unii merg toată viaţa pe aceste căi bătătorite înaintea lor, dar mai devreme sau mai târziu apare în sufletul lor dezamăgirea, căci realizează că nu şi-au adus cu nimic contribuţia lor personală pe acest pământ.
În tot acest drum, apare din când în când câte o mică ceaţă sau o negură ca o debusolare. O mică îndoială se înfiripă în suflet imediat după ce se termină o etapă din viaţa ta. Simţi nevoia să depăşeşti acel nivel, simţi nevoia să schimbi ceva în viaţa ta, mai ales atunci când ai senzaţia că mersul în contiunare pe acelaşi drum duce direct într-o fundătură. Nimic nu este pentru toată viaţa, orice poate avea un final şi oricând îţi poţi schimba conştient linia temporară de destin. Sau crezi că va veni cineva să o schimbe în locul tău? Crezi că va coborî vreun înger sau vreun dumnezeu care să facă alegeri în locul tău? Crezi că ţi se va arăta vreo fantomă care să îţi spună clar şi răspicat, ia-o la dreapta sau la stânga?
După fiecare etapă din viaţa ta conştientă, apare noaptea neagră a sufletului. Uneori e dureros şi insuportabil de greu să treci prin aceasta. Dar dacă tot vine, primeşte-o cu detaşare şi nu fugi de ea. Lasă să se sedimenteze în tine tot ce ai experimentat până atunci şi nu te judeca, nu te judeca deloc. Lasă-i pe alţii să te judece dacă nu au altă treabă de făcut. Tu doar fii de partea ta şi lasă experienţa ce tocmai a trecut să se aşeze în sufletul tău. Nu o eticheta nici ca fiind bună, nici ca fiind rea. Această dualitate nu are putere asupra sufletului, ci doar asupra persoanei mai mult sau mai puţin egocentriste. În timp ce persoana se ia cu mâinile de cap în disperarea sa, sufletul binecuvântează în tăcere chiar şi cea mai brutală experienţă la care tocmai a fost supus. Persoana nu poate accepta aşa uşor o experienţă traumatizantă, dar sufletul aşteaptă răbdător ca persoana să îşi revină, să îşi adune iarăşi cioburile de pe jos şi să aleagă iarăşi un alt drum. Liberul arbitru e în mâna persoanei, dacă el spune „nu”, nici tot universul la un loc nu l-ar putea urni. Dar dacă face o alegere, se ridică din somnul raţiunii şi spune „da”, tot universul va conlucra alături de el.
Aşa că noaptea neagră a sufletului ascunde de fiecare dată o mare binecuvântare şi un mare dar, în acelaşi timp. Se încheie o etapă pentru a face loc alteia. Intervine o despărţire faţă de un om, pentru a lăsa pe un altul să intre în realitatea ta. Se lasă în spate religia, spiritualitatea va veni în locul ei, sau invers, orice e posibil. Cel mai uşor e să judeci ceea ce nu înţelegi, netrecând niciodată pe acolo. E uşor să judeci religia când niciodată nu ai crezut în ea. E uşor să judeci spiritualitatea când permanent ţi-a fost frică să te cunoşti pe tine însuţi. E uşor să judeci un om care hotărăşte să se despartă de alt om. După ce criteriu ai tu atât de mult discernământ să judeci toate acestea?
Noaptea neagră a sufletului e ca o trambulină care ţi se dăruie după un timp, pentru a accesa prin acest salt, un nou nivel de conştiinţă de care sufletul tău are nevoie. Dacă ai fost religios şi acum ai devenit spiritual, binecuvintează religia, nu o judeca. Dacă ai fost spiritual şi între timp ai devenit religios, binecuvintează spiritualitatea, nu o judeca. Nu intra pe fluxul sinucigaş al păcatului, al învinovăţirii, al regretului. Persoana se identifică cu păcatul, dar sufletul habar nu are ce înseamnă prostia asta. Ego-ul cere suferinţă, sufletul în schimb, cere experienţă.
Dacă vei accepta să sari peste această trambulină care te va propulsa cine ştie unde, atunci fă-o cu inima deplin împăcată, nu cu jumătăţi de măsură. Nu privi înapoi cu mânie, nici la fosta ta religie, nici la fosta ta spiritualitate, nici la fostul tău partener de care poate că tocmai te-ai despărţit. Despărţirile sunt şi ele tot nopţi negre ale sufletului. Despărţiri de prieteni, de iubiţi, de soţi, de părinţi, de copii, de sisteme spirituale sau religioase, de învăţători sau maeştri. Ai investit energie în toate acestea pentru un timp, pentru că le-ai iubit nu-i aşa? Așa că pentru ce te-ai putea judeca?
Dar poate veni un nou timp, când vechiul timp se încheie. Dar schimbarea nu se poate face spontan şi atunci e nevoie de o perioadă pentru ca să se aşeze vechiul timp împreună cu vechea ta experienţă în sufletul tău. Înţelesul experienţelor spirituale nu se poate întrezări chiar imediat, ci mai ales atunci când ego-ul tace şi lasă spiritul să vorbească sufletului. Însă în toate acestea există un dar imperceptibil la început, dar perceptibil adeseori după o vreme, când se aşterne liniştea în minte, în suflet, în trup...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu