Speranta are un loc in inima ta

Găseşte-ţi fărâma de speranţă din inima ta. Dacă încă nu o întrezăreşti, sapă mai adânc. Înlătură rezistenţele care îţi acoperă speranţa. Dă la o parte şi ataşamentele legate de frică care încă te ţin în prizonierat. Nu îţi mai plânge de milă fără rost şi nu te mai cantona în „săracul de mine”. Cui i-ar păsa de săracul de tine şi cine s-ar înduioşa de suferinţa ta? Absolut nimeni. Nu da crezare ipocriţilor din jurul tău care vin şi îţi plâng de milă. Nu da crezare nimănui. Aşa că nu te opri, sapă mai adânc. Lasă ziua de ieri să fie moartă şi îngropată. Între timp, a mai trecut o noapte şi tu ai făcut iarăşi ochi. A venit dimineaţa şi încă te mai gândeşti la ce a fost ieri? Privește cu seninătate cerul, păsările și florile din jurul tău, toate ți-au fost dăruite în dar.
Acum eşti un om nou. Nu îţi lepăda puterea din tine pe nimicurile unor reverii şi ale unor păreri de rău. Lasă nostalgia trecutului să se piardă în neant. Ea nu îţi mai foloseşte la nimic. Aşa că nu rămâne cu mintea în trecut. Fi prezent, doar în prezent. Fi acum şi aici, aici şi acum. Nu lăsa nici cel mai insignifiant gând să te tulbure şi să te neliniştească. Nu îţi crea propriul cuţit imaginar ca mai apoi să te înjunghii singur. Mai bine creează-ţi realitatea înainte de a apuca să te creeze ea pe tine. Alege tot ceea ce te susţine din jurul tău şi nu acorda atenţie la nimic din ceea ce vrea să te prade.
Cum ţi-ar place de fapt să trăieşti? Ce ai dori să simţi mai exact? Care gânduri crezi că te-ar ajuta în demersul tău? Pune mintea pe ele şi nu le mai lăsa. Altfel gândurile cele sabotoare vor apărea într-o clipă. Şi ce rost ar avea să te chinui în zadar? Nu ar fi mai bine ca să nu te laşi îngenuncheat de himere? Aşa că nu te opri. Sapă mai adânc. Acolo este, în inima ta. Mărgăritarul cel de mult preţ pe care nimeni şi nimic nu ţi-l poate lua. Iubirea, aceea este. Unde o căutai până acum, tot în afară, tot în iluzii? Frica, rezistenţele şi blocajele mentale au acoperit-o. Astfel, nemaistrălucind iubirea în tine, te simţeai tot mai singur şi mai părăsit. Sufereai şi nu ştiai de ce, plângeai în ascuns de dorul iubirii. Goliciunea a pus stăpânire pe tine şi nimic nu mai reuşea să te ridice. Căci fără iubire totul este sec, putred şi rece, chiar dacă ai deţine toate comorile pământului.
Materia ne dezbină, însă iubirea ne uneşte. Personalităţile umane joacă roluri care mai de care mai ego-centrice. Iubirea însă e dincolo de orice urmă de egoism. Ea se dăruie şi iarăşi se dăruie. Iar cu cât se dăruie cu atât mai mult creşte în tine. Căci ea nu e închisă într-up trup de carne ci se reflectă în jurul tău ca un nimb de foc. Focul văzut te arde şi nu îl poţi suporta, însă iubirea topeşte ceara fricii ca printr-un foc nematerial.
Acolo e speranţa, doar în inima ta. Acolo şi-a făcut locaş iubirea, chiar în centrul ei. Acolo se află un mic dumnezeu care nu cunoaşte suferinţa. Întunericul e doar lipsa luminii, iar suferinţa e doar lipsa bucuriei.
Rămâi în bucurie, rămâi în poala lui Dumnezeu!