Iubeste-te pe tine insuţi si fa ce vrei...

Căci dacă te iubeşti pe tine, nu vei mai abuza de fiinţa ta maltratând-o psihic. Nu îţi vei mai viola mintea iarăşi şi iarăşi prin gândurile negative care te posedă. Nu îţi vei mai chinui sufletul prin emoţii distructive, văicăreli şi plânsete de milă. Nu îţi vei mai lăsa trupul subjugat de simţurile care te conduc doar la plăceri de moment. Nu îţi vei mai lăsa ochii să se întineze, privind la toate mizeriile. Nu îţi vei mai lăsa gura să rostească cuvinte de vibraţie joasă prin care induci frică altora. Nu îţi vei mai lăsa urechile să audă vorbe urâte, înjurături şi bârfe. Atunci nu vei mai sta în mijlocul lor doar pentru că toată lumea face aşa. Să fie sănătoşi! Ce treabă ai tu cu lumea care nu se iubeşte pe ea însăşi? Mai bine ieşi din mijlocul lor şi întoarce-ţi faţa de la ei. Căci cei care procedează aşa, deşi spun că sunt doar nişte simple glumiţe nevinovate de moment, deşi spun că „mai greşim şi noi că oameni suntem”, aceştia nu se iubesc pe ei. Pentru că dincolo de afirmaţia slăbănogită „oameni suntem” prin care doar îţi găseşti justificări la toate patimile şi răutăţile, există una puternică şi aceasta e cea adevărată care te scoate din văicăreală şi din neputinţă : „suntem oameni”!
Aşadar dacă ei nu se iubesc pe ei înşişi, cum oare te-ar putea iubi pe tine? De unde nu ai, nu ai ce da. De unde nu ai acumulat, nu ai ce oferi. De unde nu ai adunat, nu ai nici măcar ce risipi.
Iubeşte-te pe tine însuţi şi fă ce vrei! Atunci nu îţi vei mai pierde timpul în nimicuri, ci îl vei câştiga folosindu-l în mod creativ şi nu distructiv. Nu vei mai sta la discuţii doar ca să treacă vremea inutil, în timp ce viaţa trece cu nonşalanţă pe lângă tine. Nu vei mai suporta să ofensezi pe nimeni, căci aceasta ţi-ar produce o rană adâncă care cu greu se va închide. Dacă încă o faci, atunci nu te iubeşti pe tine! Ci mai grav, te urăşti!
Lăsându-te pradă la voia întâmplării, prădătorii nu vor întârzia să apară. Aceştia sunt cei care în timp ce tu te vaieţi lor, ei se vor văita ţie, la rândul lor. În timp ce tu îţi plângi lor de milă, ei îşi vor plânge de milă în faţa ta şi mai mult. Pentru că au găsit în tine „prada” pe care o vânează în fiecare clipă. Adică cineva care să le asculte lamentaţiile care nu duc la nimic constructiv, ci doar generează emoţii în oamenii care nu au înţeles încă cine sunt. Cei care au înţeles cine sunt, aceştia se vor iubi pe ei înşişi. Şi nu vor mai lăsa nici cel mai mic disconfort să le cauzeze stres şi tulburare. Iubirea elimină imediat orice tulburare, ea nu suportă nici măcar un gram de frică să stea pe lângă ea.
Atunci înţelegi că fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut şi fiecare secundă, este atât de importantă încât dacă ai putea, ai menţine acea secundă în loc. Dar timpul...nu îl poţi opri. Trăim doar sub spectrul efemeridelor fugitive. Iar ceea ce e fugitiv, e ca vântul. Acum este, acum nu mai este. Dar iubirea, ea nu e ca vântul. Ea te mângâie ca o adiere de dimineaţă sau ca un apus de soare pe înserat.
Nu întreba pe nimeni niciodată „De ce nu mă iubeşti?” Acela nu ar avea decât un singur răspuns adevărat să îţi dea, înainte de a-şi stoarce mintea pentru o nouă minciună: „Nu mă iubesc pe mine. Cum aş putea să îţi dau din ceea ce nu sunt?” Unul ca acesta nu înţelege că el tot este iubire, pentru că rezistenţele fricii din el îl stăpânesc. El nu înţelege iubirea. Doar crede că iubirea are vreo legătură cu trupul, cu sărutul sau sexul. Dar acestea sunt efectele iubirii. Însă mulţi le experimentează dinainte crezând că astfel vor ajunge să se iubească unul pe altul. Nimic mai fals. Fă-le pe astea mai întâi și s-ar putea ca iubirea să nu mai apară. De câte orgasme ai avea nevoie pentru a ajunge la iubire?
Nu confunda iubirea cu libertinajul şi nici nu îţi oferi trupul cuiva care nu îţi împărtăşeşte iubirea. Dacă o faci, te vei simţi mai mult sau mai puţin ca o prostituată. Iar o prostituată nu experimentează iubirea, ci se lasă experimentată de suferinţă şi goliciune. Alegerea ei.
Dar te iubești atunci când ajungi să te bucuri de viață fără motiv, când le dai voie celorlalți să fie așa cum vor, te iubești când te apreciezi și nu te mai desconsideri dintr-o falsă smerenie, te iubești când spui „da” tuturor situațiilor care intră în realitatea ta și nu-ți mai reprimi din frică ceva anume, te iubești când te arăți așa cum ești fără nici o mască, te iubești când îți mulțumești pentru simplu fapt că exiști.
Dacă încă nu realizezi cât de mult sau cât de puţin te iubeşti pe tine însuţi, coboară în tine şi cercetează-ţi sufletul să vezi cât de uşor sau cât de încărcat este.
Ai avea destul de mult curaj să-ţi cântăreşti conştiinţa cu o pană?