"Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.", spune Iisus într-unul dintre versete.
Dar munţii nu se vor mutaţi. Ei stau bine acolo unde sunt şi sunt minunaţi aşa cum s-au clădit de-a lungul timpului. E de ajuns să priveşti muntele faţă în faţă şi deja te simţi altfel. Iar dacă mai începi şi să îl urci, începi să simţi vibraţia cum îţi creşte cu fiecare pas. Aşa că munţii se vor contemplaţi, se vor urcaţi, se vor cuceriţi şi în nici un caz mutaţi dintr-un loc în altul.
De fapt, cred că Iisus nu se referea neapărat la munţii fizici din natură, ci la un altfel de munţi.
Credinţa omului este cea care dă mărturie despre el în toate împrejurările vieţii, şi în cele mici dar şi în cele mari. Omul se identifică cu credinţa sa şi toate vorbele, faptele, gândurile sunt raportate la această credinţă. Vorbesc de credinţa lăuntrică cea ascunsă în om şi nu cea fabricată la vedere şi poleită ca să dea bine în peisaj.
Credinţa este muntele care stă neclintit în sufletul omului. Vor veni ploi, vijelii, uragane, zăpezi, dar după toate acestea muntele se va afla tot acolo, în acelaşi loc şi mai neclintit ca înainte.
Aşa este şi cu credinţa cea adevărată care nu minte niciodată. Ea creşte mereu şi prinde rădăcini adânci în sufletele celor cărora nu le e frică de viaţă. Rădăcinile se înfiripă adânc şi toată atitudunea omului se va răsfrânge în afară, raportat la această credinţă din el însuşi. Practic nu cred că se poate ajunge la un stadiu în care atitudinea şi credinţa să fie contradictorii sau să se bată cap în cap. Nimeni nu poate juca teatrul ăsta ieftin.
Dar acest munte poate fi şi o credinţă limitativă sau o falsă credinţă, una distructivă şi nu una constructivă. Frica poate lua dimensiuni înăuntru până la dimensiunea unui adevărat munte. Spaima zilei de mâine la fel. Depresia, frica de moarte, de sărăcie, de foamete, de pierderea a ceva, toate acestea pot declanşa în suflet şi în subconştient, adevărate programe care se vor activa ori de câte ori se va ivi prilejul. Şi atunci munţii se vor ridica şi mai mult, programele vor prinde rădăcini şi mai adânci în mintea omului.
Dar la fel cum s-a născut o credinţă limitativă din frică, tot aşa ea se va estompa în timp, atunci când realizăm că eram pe o pistă falsă. E nevoie doar de un flash, de o străfulgerare a minţii, şi imediat poţi schimba pista falsă pe care te aflai înainte şi care nu ducea nicăieri. Imediat poţi schimba macazul şi nu e nevoie nici măcar să te opreşti pentru asta. Dacă tot erai în mişcare, adică în căutarea ta însuţi, de ce te-ai opri? Ai schimbat pista, şi vei avea şi mai mare entuziasm când vei alege noul drum. Iar regretele nu-şi mai au rostul. Ai experimentat o pistă, mulţumeşte-ţi şi fi îngăduitor cu tine. Ai trecut de un drum şi ai intrat pe altul, apreciază-te pentru noua alegere făcută. Poate vei renunţa şi la aceasta la un moment dat, dar nu uita e dreptul tău să alegi, e dreptul tău să te răzgândeşti oricând.
Astfel muntele pe care tot urcam înainte nu mai prezintă interes acum. Şi dacă nu mă mai pasionează să fac mereu acelaşi traseu, de ce să mă chinui în zadar?
Aşadar voi spune muntelui, adică vechii credinţe care mă limita înainte şi care nu mă mai atrage: "mută-te de aici dincolo şi lasă loc noului munte", adică noii credinţe care mă atrage şi care mă sporeşte sufleteşte.
O zi şi o lună magnifică, aşa cum v-aţi creat-o!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu