Religia, dupa chipul si asemanarea sa

Religia se aseamănă cu un castel de nisip care cu cât se tot înalță, cu atât și căderea sa va fi mai jalnică. E de ajuns o mică breșă și tot castelul se va prăbuși ca și cum nici nu ar fi fost.

Religia se aseamănă cu o construcție monumentală făurită dintr-o multitudine de piese de domino, pe care atunci când o privești rămâi mut de încântare. Dar e de ajuns chiar și cea mai mică mișcare a unei mici piese, ca întreaga construcție să devină una cu pământul într-o clipă.

Religia se aseamănă cu un angrenaj sau cu o mașinărie a cărui motor merge pe principiul legării în serie. Aceste serii, sunt formate din emoții.Fiecare emoție este legată de cealaltă și se spijină una pe alta. Cum slăbește una în intensitate, cealaltă de lângă ea, o va întări imediat. Dar e îndeajuns să se producă un mic scurt-circuit în tot acest sistem serialic, și tot angrenajul se va transforma în fum.

Religia se mai aseamănă cu o imagine în a cărui mijloc se află un idol poleit, aurit și strălucitor care îți fură ochii și mintea prin frumusețea sa. Dar conținutul său nu îl poate vedea nimeni. Acest conținut rămâne doar o mare ”taină” pentru mulțimea de rând.
În jurul idolului, se află cei care-i aduc ofrande, profunzi, cu fețe lungi și triste. În spatele acestora, stau sufletele îngenunchiate cu aripile frânte. Resemnarea, pasivitatea,lacrimile, plânsul, suferința, vinovăția și rușinea, sunt cele care întregesc acest peisaj lugubru.

Religia se mai aseamănă și cu un fur, care te prinde într-un moment de slăbiciune și îți fură puterea fără să-ți dai seama. După care, te va convinge extrem de ușor cât de slab, nevrednic și neputincios ești. Odată puterea furată, s-a dus cu ea și discernămîntul. Atunci albul ți se va prezenta ca negru și negrul ca alb. Iar odată ce puterea ta se află în mâna furului, iarăși te va convinge foarte ușor că doar el îți poate oferi vindecarea, că doar de la el îți va veni salvarea.

Religia se aseamănă și cu un lanț a cărui verigi, s-au unit și s-au legat unele de altele, de mii de ani. Lanțul e greu și extrem de solid.Verigile se susțin unele pe altele, iar dacă una pică cumva, imediat o alta îi ia locul, pentru că ”maeștrii” sunt acolo prezenți, gata-gata să repare cea mai mică breșă, din acest lanț al slăbiciunilor.
Iar atunci când ei vor veni, te vor condiționa și mai mult ca nu care cumva să mai pici din postura de ”oaie” aflată în turmă. Îți vor șopti cu nonșalanță că ai avut o ”ispită” din lucrarea ”celui rău”. Și-ți vor prezenta lucrurile într-un mod atât de ”duhovnicesc”, încât emoțiile te vor subjuga și condiționarea ta va fi și mai mare ca înainte. Și-ți vor povesti ei cum alții au suferit mult mai mult ca tine, dar au răbdat, iar Dumnezeu i-a miluit și le-a răsplătit însutit răbdarea, adică resemnarea și pasivitatea lor. Atunci va apăra în inima ta înduioșarea, creată prin condiționarea lor. De acolo, din acest fel de emoție care te va înmuia și te va frânge, nimeni nu te va mai putea scoate, decât tu însuți vei putea ieși, doar atunci când vei simți că te sufoci efectiv în această condiționare distructivă.

Când acest adevăr este preluat și acceptat doar de către minte, nefiind trăit la propriu, el nu este decât un adevăr iluzoriu, mort în el însuși. Adică o astfel de minte care nu a și experimentat în viață ceea ce am scriu eu aici, poate îmi va da dreptate cel mult teoretic. Însă până acest adevăr nu va ajunge în suflet, omul va trăi practic mereu într-un conflict interior, iar uneori balanța se va înclina într-o parte sau în cealaltă, depinzând în mare măsură de cum se desfășoară viața lui la momentul respectiv.
Când îți va merge bine, când totul va fi roz în jurul tău, poate îmi vei da dreptate cât de cât. În astfel de momente, oricine se poate da ”spiritual”, pentru că atunci, nu e nimeni și nimic care să îl saboteze.
Dar momentul adevărului tău, nu e acesta, dragă omule. Ci ia aminte la tine însuți, în ce crezi cu adevărat, atunci când totul în afara ta se prăbușește. Când apar obstacolele, greutățile, ”necazurile”, când toate astea îți vor sabota fără milă toată ”spiritualitatea” ta de care înainte te agățai și pe care te spijineai. Acel moment de ”criză”, ori te va întoarce tot spre surogatele în care credeai odinioară, ori te va propulsa și mai mult spre tine însuți.
De abia atunci, în astfel de clipe care nu mint, când vei simți poate că ți se clătină pământul sub picioare, vei înțelege cu adevărat dacă puterea ta se află tot în interiorul tău sau nu.