”De ce iubesc femeile”?

Nu v-ați săturat de atâta spiritualitate ”profundă”?
Nu vreți să coborâm puțin în concret?
Până la urmă nu am înțeles de ce iubește Cărtărescu femeile în vestita carte a sa (titlul îi aparține), care cică se vinde cel mai bine pe la noi, dar cred că încep să pricep (mai greu, ce-i drept), de ce le iubesc eu.
Se spune că bărbatul a fost făcut pentru femeie, și femeia pentru bărbat. Nu știu cât adevăr e în afirmația asta, dar cert e că unul fără altul, adică bărbatul fără femeie și invers, ar fi mult mai săraci.
Săraci din punct de vedere spiritual sau sufletesc, dacă vreți.
Femeia prin atitudinea ei, bate bărbatul la scor aproape cam la toate capitolele, dar știe atât de bine să ascundă treaba asta încât îi lasă mereu impresia bărbatului, că el e ”șeful”. Iar bărbatul, sărăcuțul de el, pică în această plasă, cât ai zice pește.
Atunci, femeia doar îl observă din afară și în sinea ei zîmbește, dar zâmbetul ei este unul iarăși ascuns, nu cumva să umilească ”minunăția” de bărbat de lângă ea. Deși își dă seama perfect că se chinuie în zadar, îl lasă așa doar-doar s-o trezi cumva la un moment dat, din acest vârtej. Unele, mai înțelepte, le mai aruncă bărbaților cîte un colac de salvare, dar de obicei orgoliul bărbaților e atât de monstruos, încât chiar dacă s-ar afla scufundați în mlaștină până la gât, nu ar accepta să pună mâna pe el.
De obicei, ele nu-și bat capul prea mult cu salvarea bărbaților, ci îi lasă așa să fiarbă în suc propriu. Plăcerea lor. Ghinionul nostru.
Intuiția femeilor, nu prea dă greș. În schimb la bărbați, intuiția le joacă feste cam mereu. Pentru că bărbaților le place să asculte mai mult de instinct decât de rațiune. Ei stau foarte prost cu răbdarea, vor totul de la femeie, ”aici și acum”. Însă multe femei, își dau seama de cum stau lucrurile de fapt, chiar înainte de a se întâmpla în realitate. Iar unii bărbați, nu realizează ce se întâmplă, nici măcar după faptul consumat.
Femeia vine cu deschiderea ei și spune clar și răspicat, privind bărbatul drept în ochi:
 ”Iată-mă-s!”
Când se întâmplă asta, bărbatului începe să i se facă frică, căci pentru el, acesta e momentul adevărului. Știe că dacă se va ascunde după degete căutând orice justificări de a se codi, va pica oricum de ”prost”. Dar între timp s-a obișnuit atât de mult cu lașitatea, încât ea a devenit un fel de a doua sa natură. Ce mai contează încă o nouă confirmare a lașității lui?
Acum nu vreau să generalizez, dar cam așa se întâmplă.
Femeia e de obicei cea care își asumă riscurile. Bărbatul despică firul în 4 înainte de a lua o hotărâre, până ce nu mai rămâne nimic de despicat. Pentru că el, e în general condus de propria minte, care în general îl sabotează, punându-i în față tot felul de piedici, pentru a-i slăbi și mai mult puterea de a lua o decizie.
Dar femeia, vine nonșalantă și iarăși spune fără frică: ”Da!”
Riscurile și le asumă ea, nu-i pasă de consecințe, pentru că fată descurcăreață cum e, știe că va ieși la liman cumva. Pentru femeie, cea mai importantă rămâne senzația, adică trăirea ei care nu minte niciodată.Pentru asta trăiește de fapt, pentru a dărui și a se dărui. Numai că această ”dăruire”, necondiționată de cele mai multe ori, face ca bărbatul să se mai dea înapoi un pas și să devină și mai precaut, și mai defensiv ca înainte. El nu poate accepta așa ușor acest dar pe care i-l face femeia. Mai întâi, se va gândi mult și apoi poate îl va accepta.
Iarăși se mai spune că femeia se folosește de sex pentru a ajunge la afecțiune, iar bărbatul se folosește de afecțiune pentru a ajunge la sex.
Nici asta nu știu cât e de adevărat, dar cel puțin la marea majoritate a bărbaților se cam potrivește. La femei...ele știu mai bine cum stau lucrurile.
Însă oricum ar sta, suntem atât de diferiți încât nimic nu poate rămâne bătut în cuie. Sunt femei și femei, sunt bărbați și bărbați.
Am o admirație mare de exemplu pentru femeile care știu exact ce vor de la viață. Și în general, ele știu, la asta  pot spune că sunt chiar campioane. Însă bărbații, de obicei se cam pierd în peisaj, iar peisajul le cam fură mintea.
Femeile în general, sunt într-adevăr în zonele de vibrație mai înaltă, de asta lor le vine atât de ușor să încurajeze și să susțină pe bărbații de lângă ele. Ele vin și se apropie cu sufletul, nu cu mintea. Vin cu inima, nu cu rațiunea. Vin cu iubirea, nu cu frica. Iar când fac asta, nimic nu le mai poate sta în cale, pentru că iubirea înfrânge chiar și cea mai puternică rezistență și înmoaie chiar și o inimă de piatră.
Priviți chiar și în mediul spiritual sau religios ce se întâmplă. Acolo,majoritare sunt mereu femeile pentru că ele vin cu entuziasmul și bucuria din ele, care eclipsează așa-zisa lor superficialitate. Fiind mereu mânate de iubire, e vital pentru ele ca această iubire să se reverse în zona spirituală pentru unele, sau în biserici, pentru altele.
La cursurile sau conferințele pe teme spirituale sau de dezvoltare de exemplu, vor fi mereu predominante femeile, pentru că deschiderea lor e mult mai amplă ca a bărbaților. Și ele merg în general, până la capăt. Însă mulți bărbați se apucă de multe, dar de obicei se opresc înainte de termen. Ei apar la astfel de cursuri, de dinainte ”setați” pe ideea că nu au ce căuta acolo, că nu au nimic de învățat. Și se opresc, pentru că rațiunea uneori poate fi o mare piedică. Mai ales, când învățătorul sau maestrul din fața lor, este o femeie căreia nu prea le vine să îi dea credit. Și atunci se întorc iarăși la rațiunea lor de care se agață cu dinții.
Multora dintre femeile singure, le-aș spune: "nu știți cât de norocoase sunteți!"
Pentru că uneori a intra într-o relație forțată, echivalează cu a-ți semna sentința pe viață! Când femeia nu mai are puterea la ea, apare dependența, și manipularea începe într-o formă voalată, dacă vreți.
De unde atâta disperare pentru a intra într-o relație? Nimeni nu își dorește un partener de viață disperat decât doar eventual pentru a domina și a abuza psihic de celălalt.
Numai că timpul și viața singură îți poate aduce când nu te aștepți, pe cineva la care nici nu visai. Atunci persoana potrivită apare neașteptat, ca o surpriză, ca un dar. Este acea persoană cea cu care poți împărtăși adevărul tău?
Se mai spune iarăși că în spatele fiecărui bărbat de succes, se află o femeie puternică care îl inspiră.
Deși suntem atât de diferiți, totuși ar fi magnific să fim uniți în același adevăr divin. Și pentru asta nu e neapărat nevoie să fii un iluminat, vreun Buddha sau vreun Ramtha, dar măcar să îți evaluezi prioritățile. Iar dacă prioritatea mea nr 1 e să am o relație, nu cred că e în regulă, atâta timp cât nu știu cine sunt.
Multe relații eșuează pentru că adeseori avem impresia că știm exact cum ar trebui să decurgă lucrurile într-o relație, chiar înainte de a o începe. Astfel se instalează o inflexibilitate și de aici o mare premiză pentru dezastru. Ar fi prea fad ca lucrurile să se desfășoare într-un mod programat, la cât de schimbătoare e viața în toată splendoarea ei.
Pentru că vine un timp în care simți că tu, spiritual vorbind, crești mai mult decât relația însăși. Pe zi ce trece, mai ales la cei care lucrează cu ei înșiși, conștiința se expandează într-un mod firesc și natural. Aproape că nu te mai regăsești în cel de ieri, e firesc să fie așa, să fim într-o continuă schimbare. Dar dacă îți setezi ca obiective doar casa,copii, mașina,banii, toate astea se împlinesc repede-repede, dar tu ca sine, simți că nu ești împlinit.
Cineva poate să își imagineze că scopul vieții e să trăiești până la adânci bătrânețe lângă partenerul de viață și trăiești în această bulă care se tot mărește. Dar e doar o capcană, ca și cum te-ai îngropa de viu, atât timp cât relația nu se reînoiește odată cu conștiința ta. Și dacă nu se întâmplă asta, cei doi se epuizează efectiv reciproc, ancorați doar în grija lumescă.
Atunci, devin doar piese de muzeu, pentru că relația și viața vor de fapt să crescă dincolo de "tu și cu mine".
Poate că acel partener pe care-l aștepți va apărea neașteptat și atunci tu îl vei recunoaște. Dar între timp, dacă nu apare nimeni, nu te bloca într-o așteptare fără sens, folosește-ți mai bine energia să afli cine ești.
Nu căuta să intri într-o relație dintr-o poziție defensivă doar pentru a scăpa de gândul că "nimeni nu mă iubește".
Așadar, dragi creatoare, rămâneți fidele vouă înșivă și nu vă pierdeți demnitatea în fața nimănui, pentru că nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, dar ce măreție să constați că ambii au fost făcuți pentru Dumnezeu, și pentru a trăi ca de la sine la sine in EL!
Așa este, așa să fie!