Spiritualitatea redusă la esenţă

Viaţa pare complicată, dar totuşi, în esenţa ei ea rămâne atât de simplă. Omul pare complicat, dar totuşi, în esenţa lui, el rămâne o fiinţă atât de simplă. Viaţa te ridică sau te coboară, te îmbrăţişează sau te respinge, te seduce sau te exilează, toate acestea parcă aleargă după tine, doar-doar vei înţelege rostul lor şi astfel vei ajunge câte puţin să te înţelegi pe tine însuţi. Omul oscilează şi el, acum într-o stare euforică, apoi trist şi abătut, acum plin de energie, apoi secătuit şi descurajat, acum interesat de ceva, ca imediat mai apoi să-şi piardă total interesul. Cineva pare că se joacă cu omul nostru şi îl mânuieşte ca pe o păpuşică, mânat încoace şi încolo de vreun dumnezeu care are prea mult timp liber şi nu mai ştie cum să şi-l umple. Prea multă angoasă în peisaj, prea multă disperare nejustificată, prea multă suferinţă de doi bani, prea multă îngrijorare la ce se va întâmpla mâine, peste un an sau peste zeci, prea multă energie gratuită dăruită bârfei şi polemicilor sterile care nu duc la nimic, prea mult interes în ceea ce-i priveşte pe alţii şi prea puţin interes în ceea ce te priveşte tocmai pe tine însuţi.
 
Şi ce te priveşte de fapt pe tine la urma urmei, ce cauţi, spre ce râvneşti şi ce îţi doreşti atât de mult de parcă niciodată nu reuşeşti să atingi? Materie şi bani, case şi maşini, relaţii perfecte şi oameni perfecţi, job-ul perfect, viaţa perfectă care să curgă aşa lin şi frumos, astfel încât să nu ai absolut nici o grijă? Asta îţi doreşti de la viaţă? Deşi toţi ştiu că nu vor lua cu ei nimic din cele fugitive, ei aleargă în continuare cu multă îndârjire tot după cele fugitive, care azi sunt, iar mâine nu mai sunt. Unii se mai opresc din când în când din toată această jalnică alergătură, îşi mai trag puţin suflu, mai deschid o carte, se mai uită la un documentar, se mai gândesc ei odată-n an la sufletul lor şi îl aşteaptă să îi ajungă din urmă, dar asta nu pentru mult timp. Căci au mare nevoie de adrenalină şi iar se ridică, iar fug, iar caută, iar se împotmolesc, iarăşi îşi prind picioarele şi iarăşi se rănesc!

Alergătura nu e nici bună, nu e nici rea. Unii tânjesc după linişte şi nu mai suportă nici măcar un mic zgomot care le-ar perturba liniştea lor. Alţii se hrănesc cu stresul şi nu se simt bine decât în vâltoarea vieţii, în tot felul de relaţii îmbârligătoare, în tot felul de afaceri care-i provoacă, dar în acelaşi timp îi şi depăşesc uneori, în mijlocul cetăţilor şi în tumultul pieţelor. Cum poţi să-i asemeni pe unii cu alţii? Cum poţi să-i explici unui om căruia îi e frică şi de umbra lui, să îşi depăşească condiţia de fiinţă plângăcioasă şi panicată, când el îşi caută doar siguranţa şi nu şi-ar risca viaţa pentru nimic? Sau cum îi poţi explica unui aventurier, unui marinar sau unuia care face body-jumping mereu cu viaţa lui, cum stă treba cu realizarea sinelui, care e diferenţa dintre conştienţă şi conştiinţă, dintre eul inferior şi cel superior, ce e acela ego, ce e acela suflet şi oare ce mai e acela spirit? Unul ca acesta va da cu toate aceste concepte de pământ, căci toate acestea sunt doar nimicuri pentru el şi pierdere de vreme!

Sunt de acord cu astfel de oameni, care nu şi-au prins picioarele în astfel de curse spiritual-abstracto-conceptuale şi au redus viaţa lor la simpla bucurie de a fi în aici şi acum. Mulţi conştientizează şi tot conştientizează şi tot încearcă să înţeleagă pentru ce sunt aici, de unde au venit, cum e cu viaţa de dincolo, care e misiunea lor, care e grupul lor de suflete, ce fel de karmă au de dus, cum să mediteze, cum să respire, ce să mănânce, ce fel de sex să mai experimenteze, cum să trăiască, cum să iubească, cum să-şi creeze protecţii de lumină de parcă stau turcii la graniţa prostiei lor, cum să se apere de oameni toxici şi neapărat să socializeze doar cu cei frumoşi, deştepţi şi cu bani, cum să îşi refacă aura, cum să se reîntregească, cum să îşi activeze kundalini, cum să ajungă ei în viaţa asta să trăiască fără absolut nici o grijă! Câte năzuinţe către marele nimic! Câtă râvnă către marea dezamăgire!

Da, doamnelor şi domnilor, spiritualitatea se vrea negată în totalitate, dacă chiar vrei să îi simţi puterea în esenţa ei. Dar esenţa ei nu stă în tehnici şi condiţionări prin care te tot auto-sugestionezi că viaţa ta va fi super-minunată, că vei avea relaţia mega-frumoasă, că vei obţine sănătatea pururea-radiantă şi că vei face o căruţă de bani doar printr-un focus mental! Asta e doar grădiniţa spiritualităţii unde mulţi sunt chemaţi, dar prea puţin reuşesc să treacă de grupa mică. De ce? Pentru că multora din cei care se lasă vrăjiţi de toate acestea, le place în continuare să se joace cu maşinuţele şi cu păpuşelile ce se regăsesc în spiritualitatea nimicului care teoretizează şi conştientizează o mulţime de lucruri, dar care nu e dispusă să experimenteze nimic la modul autentic, real, palpabil.

Chiar şi acest concept de dumnezeu care e marea păcăleală a umanităţii, se vrea şi acesta negat în totalitate. Oamenii se tot roagă cu vaiete şi bocete, cu ochii către ceruri ca să înduplece un dumnezeu ascuns printre nori să privească măcar puţin jos, către oameni şi către condiţia lor de făpturi neputincioase care se tot târâie pe pământ. Foarte emoţional! Am tot văzut şi pe aici în online, oameni care îndeamnă emoţional pe alţi oameni să se roage la domnul ca să fie bine aici pe pământ. Înţelegeţi toată prostia care domină aceste conştiinţe adormite? Ei vor să se roage cu lacrimi de crocodil ca să înduplece un dumnezeu ţâfnos şi plin de toane, ce se lasă foarte greu de înduplecat. Ca şi cum el stă acolo, inert în zen-ul său intangibil şi aşteaptă rugăciunile proştilor care în loc să facă ceva concret cu viaţa lor, aşteaptă minunile zeului lor! Ce paradox al prostiei trăim aici pe pământ!

Dacă poţi citi despre absolut toate ca simple poveşti, dacă poţi şi zâmbi atunci când le citeşti, dacă te poţi juca de-a spiritualitatea fără a căuta răspunsuri cu înverşunare, dacă te poţi detaşa de tehnici şi de cum să faci una sau alta, atunci bucură-te în continuare de spiritualitatea ta, înseamnă că ai reuşit într-un final să o reduci la esenţă şi la simplitate. Dar dacă încă te strădui, încă te împovărezi şi încă te oboseşti agăţându-te de spiritualitate ca de un colac de salvare, plutind aşa, ca într-o continuă derivă, atunci las-o deoparte măcar pentru moment că oricum nu-ţi foloseşte la nimic. Tot ceea ce te epuizează şi te împovărează nu e pentru tine, dar dacă vrei neapărat să te chinui în zadar, atunci mergi în continuare pe drumul ales, iar când ajungi la capăt, mulţumeşte-ţi că cel puţin ai fost consecvent!

Tot ceea ce caută omul şi încă nu îşi dă seama, e libertatea spiritului său care vrea să se manifesteze şi să se delecteze cu această libertate într-o infinitate de posibilităţi. Spiritualitatea redusă la esenţă, înseamnă pură libertate. Cu trup sau fără trup, spiritul tău este liber, lasă-l aşadar să se delecteze doar în libertate!