Noi oamenii, suntem nişte minuni. Am avut mult curaj de a veni sau reveni pe acest pământ şi în acest mediu atât de frumos, dar şi atât de provocativ, în acelaşi timp. Am uitat pentru ce am venit şi mulţi dintre noi caută acum cu mare râvnă răspunsul la această frământare. Răspunsul însă, îl găseşti doar în tine, în imboldul inimii tale care te îndeamnă să trăieşti viaţa în concordanţă cu simţirea ta. Da, e tare uşor să scrii acest lucru din spatele unui monitor. Dar nu l-aş scrie dacă nu aş simţi cât e de important. Mai greu e să înţelegi ce înseamnă de fapt să trăieşti după inima ta. Şi mai greu e să pui în practică materializarea simţirii tale în viaţa de zi cu zi. Aţi simţit vreodată acest lucru, că oricât ai vrea să înaintezi, simţi cum "ceva" te trage înapoi şi nu te lasă parcă să îţi depăşeşti condiţia? Ce este acest "ceva" care te sabotează din umbră şi nu-ţi dă pace? Acest "ceva" e condiţionarea mentală pe care ai primit-o şi pe care fără discernământ ţi-ai asumat-o. Are sens? Încearcă măcar o singură zi să fii conştient de alegerile şi de viaţa pe care o trăieşti, o singură zi lumină, încearcă treaba asta şi poate vei înţelege ce vreau să spun.
Când trăieşti din aceste condiţionări, te laşi trăit de viaţă, intri mereu în reacţii impulsive, vezi viaţa doar în alb şi negru, te surprinzi în tot felul de stări alterate care te pun la pământ, te laşi în voia sorţii, întrebându-te mereu ce rău ai făcut de ţi se întâmplă lucruri nu tocmai plăcute care îţi tot revin, te surprinzi că ceva te obstrucţionează şi te domină iar tu nu reuşeşti să ai niciodată un cuvânt de spus, te surprinzi că te doare ceva deşi nu poţi identifica acel "ceva". Acel "ceva" e sufletul tău care boleşte mai pe faţă, mai pe ascuns, pentru nefericirea ta. El e suferind şi bolnav, pentru că mintea ta este bolnavă atunci când faci alegeri care nu folosesc la nimic acestui "ceva" numit suflet.
Vindecarea mentală merge mână în mână cu vindecarea emoţională. Şi aş mai putea spune că există şi o vindecare astrală. Toate aceste corpuri energetice, mental, emoţional şi astral au legătură între ele şi când unul dintre ele e bolnăvior şi celelalte corpuri încep să bolească, adică să îşi piardă întregirea lor originară. De ce spun că ele au legătură şi că merg mână-n mână? Pentru că atunci când mintea merge doar pe pilot automat şi trece de la un gând la altul, absolut într-un delir continuu, vei avea mereu urcări şi ridicări de vibraţie, treceri de la o stare bună la una proastă, oscilări în euforie şi scufundări în depresie, astfel încât, nu vei realiza mai deloc ce se întâmplă cu tine. Adică mai pe scurt şi pe înţelesul tuturor, nu vei putea fi fericit cu adevărat, lăsându-te mereu pradă gândurilor compulsive. Gândirea compulsivă induce vibraţie joasă şi negativă către corpul tău emoţional. Iar când acesta primeşte doar gânduri de rău, de frică, de panică, de îngrijorare şi disperare, acest corp emoţional începe şi el să se simtă copleşit de toate aceste emoţii distructive pe care le generează non-stop mintea de maimuţă, adică gândurile compulsive. Iar de aici până la afectarea corpului astral e un singur pas, căci în acestă epuizare mentală şi emoţională, sufletul pierde multă energie şi nu mai reuşeşte să se reîncarce cu energie de la sursă.
Aţi văzut oamenii nebuni cum se comportă? Ei vorbesc adeseori de unii singuri, fără nici un sens, total în lumea lor. Aceştia sunt nebunii pe care-i vede toată lumea şi-i arată cu degetul, mai mult sau mai puţin voalat. Dar mai e o mare categorie de nebuni, însă pe aceştia nu-i dibuie nimeni şi nimeni nu-i arată cu degetul. Diferenţa dintre nebunii cu acte în regulă şi ceilalţi, e că primii îşi enunţă gândurile compulsive cu voce tare în văzul lumii, iar ceilalţi şi le enunţă ascuns, doar în căpuşorul lor. Căci gândirea compulsivă e tot un fel de nebunie, una greu de recunoscut din afară, ce-i drept. Şi totuşi nu atât de greu de recunoscut când începi să te observi pe tine însuţi şi implicit pe ceilalţi.
Dacă ar fi atât de uşor să ne vindecăm şi emoţional şi mental, probabil că cu toţii am trăi un fel de viaţă ca într-un paradis. Pentru că în primul rând, asta ne induce suferinţa şi nefericirea, aceste boli, să le spunem sufleteşti, care te scurg de energie. Dacă ar fi atât de uşor, toată lumea ar fi sănătoasă şi nimeni nu ar mai avea nevoie de vindecare emoţională, mentală şi spirituală. Iar acest articol nu ar avea nici un sens. Poate că unii cred că doar simpla conştientizare a acestor boli sufleteşti, aduce cu ea şi vindecarea. Sau o simplă tehnică imaginativă de câteva minute, va scoate din tine pachetul de energie negativă acumulat. Chiar crezi asta, că tu după ce ai trăit o viaţă de zeci de ani aici urmând acelaşi tipar falimentar de gândire, te vei schimba la un nou tipar de gândire într-o clipă? Nu zic că nu se poate sau că ar fi imposibil, dar minunile vindecărilor spontane nu sunt relevante, căci poţi tu să aştepţi minuni să se întâmple cu tine cât vrei, dar până nu faci un pas către tine şi către boala ta, poţi să uiţi de minuni, căci universul nu lucrează cu cei leneşi decât în ritmul lor. Adică câtă energie vei fi dispus să investeşti în tine, tot atâta vei şi primi înapoi de la viaţă, prin oameni. Cei care vor, pot! Cei care nu vor, nu vor putea, chiar dacă întreg universul ar interveni pentru ei!
Dar am mai observat un lucru, ciudat, înspăimântător şi paradoxal, în acelaşi timp. Oameni care ţin cu dinţii la boala lor mentală, la nebunia şi schizofrenia lor. Ei nu vor să se vindece pentru că au ceva de câştigat de pe urma bolii lor. Majoritatea din cei bolnavi sufleteşte, emoţional şi mental, îşi îngrijesc boala lor, asemenea unei mame care-şi alăptează propriul ei copil la sân. Cum începe să plângă, cum începe alăptatul. Aşa şi cel bolnav, cum începe ca cineva să-i spună că s-ar putea vindeca dacă ar vrea, cum începe să se precipite, să-şi dea ochii peste cap şi să se convingă iarăşi că el nu mai e în stare de absolut nimic. Aceşti bolnavi sunt mari sabotori şi manipulatori care au făcut din boala lor un idol aşezat pe un soclu la care se închină zi şi noapte, de obicei cu surle şi trâmbiţe, chemându-i şi pe alţii să participe împreună cu ei la acest ritual grotesc care se numeşte, "neputinţa milei de sine".
Vindecarea mentală necesită efort, disciplină, consecvenţă. De la prima oră a dimineţii, de la prima secundă când faci ochi, urmăreşte-ţi mintea ta ce fel de gânduri generează şi la ce fel de simţire te duc ele. Nu uita să respiri conştient, de aici pleacă totul, căci o respiraţie sacadată îţi arată clar că eşti pe fluxul îngrijorării şi al fricii. Toată această linişte a minţii nu se poate face bătând din palme şi doar bolborosind la nesfârşit că tu eşti minunat şi viaţa ta e minunată. Până ce această minunăţie nu îţi va atinge programările toxice din subconştient, viaţa ta nu se va schimba sub nici o formă. Până ce nu vei înlocui aceste tipare de gândire programative şi falimentare, nu poţi spune că viaţa e minunată, ci eventual că e un mare dezastru acolo, deocamdată. Dar nu e nici o tragedie, ce am semănat, aceea vom şi culege, deci nu e absolut nimeni vinovat, nici măcar noi înşine, căci doar asta am ales, nu-i aşa?
Mintea a devenit slăbănoagă, pentru că dependenţele care ne subjugă ne fac din ce în ce mai slăbănogi. Dependenţele, indiferent cât de subtile sau de grosiere ar fi ele, te fac nefericit, îţi fură libertatea şi te lasă fără energie pentru creaţia ta. Nu lăsa ca absolut nimic să îţi fure creaţia ta, nu lăsa pe nimeni să decidă pentru tine, ce şi cum să trăieşti. Nu îţi oferi energia sufletului tău pe nimic, doar ca să nu deranjezi, doar ca să dai bine în peisaj în faţa altora, dar tu de fapt să îţi calci pe suflet şi astfel să te îmbolnăveşti. Urmează-ţi inima şi ascultă de glasul ei, nu de gura lumii care îţi vrea doar "binele"!
Mergi în natură şi linişteşte-ţi mintea, conectează-te cu frumosul, armonizează-te cu divinul, fii Una cu tine însuţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu