Cercul revelaţiei

Astăzi vă voi vorbi despre o carte şi anume "Cercul revelaţiei" de Olga Kharitidi. E a doua oară când mă reîntorc la ea după 3 ani de zile. Cărţile spirituale se vor recitite după un timp. Le vei simţi şi înţelege cu totul altfel după prima citire. Cei care sunt pe acest drum al cunoaşterii sunt într-o permanentă schimbare, într-o permanentă dependenţă de spirit. E o dependenţă bună însă, ea îţi hrăneşte focul sacru din interior şi îţi măreşte din ce în ce mai mult râvna către cunoaştere şi către experienţa conştientă a vieţii.

Poate că nu se mai citeşte acum mai deloc la modul palpabil, adică să ţii efectiv o carte în mână, să o miroşi, să-i simţi parfumul, să-i simţi paginile şi textura printre degete. S-a pierdut acest contact şi majoritatea se mulţumeşte cu surogatele pe care le prind pe internet şi cititul pe diagonală a tot felul de informaţii care mai de care mai speculative şi mai abracadabrante. Încă există multă fascinaţie către spiritualitatea "wow" care te seduce prin tot felul de metafore, transmisii, chanelling-uri, ce s-a întâmplat odinioară cu Atlantida, cu Lemuria sau cu alte civilizaţii. Toate bune şi frumoase, dar spiritualitatea "wow" are ceva care scârţâie, te ţine ca vrăjit cu mintea în trecut sau în viitor şi astfel vei căpăta o atracţie irezistibilă în timp, de a fi mereu în contact cu aceste transmisii de prin astral şi de la tot felul de entităţi, care îţi vor vrăji imaginaţia prin portalurile de energie care se vor deschide şi că tu ai acum un bun prilej să ascensionezi. Dacă te vei rezuma doar la acest fel de informaţii, de cele mai multe ori abracadabrante, în timp vei fi surprins că practic ele nu îţi folosesc la nimic şi că vei rămâne mereu de pe urma lor cu mâinile sufletului absolut goale. Metafore frumoase dar goale de conţinut.

"Cercul revelaţiei" e o carte iniţiatică, puternică, autentică şi care cuprinde în puţinile ei pagini povestea unei vieţi trăite în vecinătatea ţinuturilor siberiene. Autoarea, doctor într-un spital obscur de psihiatrie, se vede prinsă în neputinţa de a înţelege boala psihică, dincolo de aparenta ei nebunie. Metodele clasice de a-şi trata pacienţii se dovedeau adeseori falimentare şi nu aveau efect decât cel mult pe moment. Nu exista practic o vindecare reală, ci mai mult o atenuare a unui comportament schizofrenic şi aberant. Dar pentru că viaţa însăşi e marele nostru maestru care ne vorbeşte uneori cu durere, alteori cu bucurie, doar-doar vom pricepe în cele din urmă ce avem de făcut, atunci se întâmplă şi lucruri pe care nu le poţi înţelege cu mintea conştientă pe moment. Când există râvnă şi disponibilitate, viaţa nu va pregeta să te înveţe direct iniţierea de care ai nevoie şi-ţi va vorbi pe limba ta, adică în funcţie de nivelul tău de conştiinţă pe care te afli la un moment dat. 

Aşa s-a petrecut şi cu autoarea, practic ea fiind chemată către această iniţiere tocmai într-un sătuc uitat de lume, într-o Siberie veşnic îngheţată. Acolo ia contact cu civilizaţia şamanică, aceşti mesageri spirituali între diferite dimensiuni. Ei sunt oameni ai acţiunii, vindecările lor sunt paradoxale şi aproape de neînţeles pentru mintea umană modernă şi slăbănogită de prea mult confort. Ca şi civilizaţiile vechi, celtice, druide, vedice, şamanismul şi-a păstrat acea legătură cu Spiritul la modul direct şi real, nu metaforic şi imaginar. Oameni care par în aparenţă extrem de primitivi, dar în care legătura cu subconştientul şi cu spiritul lor, e extrem de vie şi de reală chiar şi acum. Aceşti oameni din Altaiul siberian, nu trăiesc nici în trecut şi nici nu visează la viitor, pentru ei lucrurile cu adevărat importante sunt doar în prezent, doar în "aici şi acum".

Persoana cu care se întâlneşte autoarea acolo şi care o va face să înţeleagă cine este ea cu adevărat, e o bătrână probabil foarte asemănătoare cu poza cărţii, dacă nu e chiar persoana în carne şi oase. Această doctoriţă nu îşi cunoştea adevăratul potenţial interior, dar poate că intuia în sinea ei că e mai mult decât atât. Bâtrâna în cauză nu-i vorbeşte aproape deloc prin cuvinte faţă-n faţă, ci îi arată o metodă de vindecare reală chiar pe prietena doctoriţei care venise special acolo să se vindece. Bolile sunt ca nişte entităţi de energie care practic se hrănesc cu fluidele transmise din corpurile noastre emoţionale şi mentale, aşa le-am perceput şi aşa mi-a confirmat şi această carte. Aceste boli sunt ca nişte blocaje de energie şi uneori nu merge doar cu o simplă pastiluţă sau un dulce siropel, ca să eliberezi acest gigant energetic ce s-a cuibărit în interiorul tău. Autoarea a trebuit ca efectiv să se convingă de forţa spirituală a acestei metode străvechi, privind chiar pe prietena ei această vindecare printr-o metodă brutală şi primitivă, dar totuşi atât de reală şi benefică.  

Toată iniţierea pe care o învaţă autoarea o primeşte de la această bătrână într-un mod care depăşeşte graniţele conştiinţei. Nu printr-un dialog al cuvintelor spuse cu vocea, ci prin gânduri puternice, mai bine spus forme gând de energie. Practic în toată cartea nu există aproape nici un dialog vocal între autoare şi această bătrână, ea vorbindu-i mai mult telepatic între starea de veghe şi somn. 

Primul lucru pe care îl învaţă este despre spaţiul ei interior, numit şi locul Spiritului Lacului. Acest loc îl avem cu toţii, indiferent cât de conştient sau inconştient trăim. Dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, acest spaţiu se micşorează tot mai mult, mai ales datorită lumii care încearcă să umple cu lucruri neesenţiale acest spaţiu interior. Iar unii oameni chiar îl pierd cu totul, spaţiul acesta fiind invadat de tot felul de hoarde energetice care ne mănâncă energia sufletului sau chiar îl confiscă cu totul. Nebunia e dovada acestei confiscări şi pierderi a conectării cu partea spirituală din noi. Bolile mintale se produc din două motive. Ori pentru că o parte a sufletului sau chiar tot, se pierde printr-o alegere conştientă sau inconştientă de a renunţa la el în schimbul altui lucru pe care ţi-l doreşti cu ardoare, ori din cauza unei invadări a unei puteri străine. Acest spaţiu numit Spiritul Lacului se vrea explorat şi cunoscut, căci odată recunoscut vei putea înţelege mai bine starea şi pulsul fiinţei tale. Puterea de vindecare se află în acest spaţiu al Spiritului lacului, el este casa vindecătoare din noi toţi.

Al doilea lucru şi poate chiar cel mai important, e misiunea omului pe pământ care se rezumă la două aspecte: creearea realităţii fizice în care trăim şi creearea noastră înşine. Ambele misiuni necesită atenţie egală, iar păstrarea echilibrului lor e o artă sacră. Îndată ce o uiţi pe una, cealaltă te poate acapara şi astfel devii sclavul ei. Acesta e motivul pentru care Spiritul Lacului, casa Fiinţei Interioare, se goleşte şi piere în cazul celor mai mulţi oameni. Ei ajung să creadă că lumea exterioară e singura care merită atenţia. Oamenii la nivel inonştient tot încearcă să îşi modeleze propriul sine, să-i dea o formă. Unii vorbesc în mintea lor despre trecut, reconstruindu-l prin ştergerea a ceea ce odinioară i-a afectat emoţional, iar acum nu li mai potriveşte. Alţii se gândesc la viitor, închipuindu-şi tot felul de plăsmuiri mentale şi fantasmagorice, cum vor arăta, ce bunuri vor dobândi, cum vor fi acceptaţi de ceilalţi. Iar alţii se manifestă în legătura lor cu prezentul, caută părerea celorlalţi, intră în reacţii impulsive, caută confirmări pentru alegerile lor. După ce depăşeşti toate aceste îmbinări, ajungi la spaţiul sacru al inimii, unde începe magia şi adevărata libertate. Inima nu e doar un muşchi, ci se pare că ea chiar deţine creierul ei specific ca un procesor care te va ajuta mereu în luarea unei decizii. Acest Sine al Inimii ne creează nouă realitatea şi nicidecum mintea conştientă.

Al treilea lucru demn de consemnat ar fi raportarea la o anumită regulă de viaţă. Sigur, când oamenii aud de reguli, încep să se aricească pentru că nu suportă nici disciplina, nici vreo metodă aplicată consecvent şi conştient zi de zi. Da, spiritualitatea înseamnă libertate, dar nicidecum nu înseamnă haos, căci haosul nu e constructiv şi nu poţi evolua sufleteşte fără disciplină zilnică. Această regulă este ca fiecare alegere pe care o faci în viaţă, de la cea mai importantă până la cea mai trivială, e nevoie să o treci prin Filtrul Chestionării Conştiente. Astfel încât, înainte de orice alegere pe care o faci, întreabă-te dacă alegerea respectivă va îndeplini aceste 5 calităţi: adevărul, frumuseţea, sănătatea, fericirea şi lumina. Dacă chiar şi una singură lipseşte, e nevoie să cauţi altă alegere, altă direcţie.

Al patrulea lucru demn de consemnat e cel referitor la entitatea numită "Spiritul Geamăn", "Spiritul ajutător" sau "Călăuza spirituală". Această entitate locuieşte chiar în acest spaţiu numit de către şamani "Spiritul Lacului". E vorba de fapt, de spaţiul lăuntric mai profund şi mai adânc al fiinţei noastre care se vrea explorat. Nimeni nu are acces acolo decât numai noi înşine. Această entitate are legătură cu scopul venirii noastre pe pământ de la naştere, cu misiunea noastră pe care adeseori o intuim, dar până nu vine careva să ne spună în faţă care ar fi scopul nostru, nu prea ne dăm credit nouă înşine, nu-i aşa? Dacă ar veni un maestru sau vreun înger care să ne spună ce să facem cu viaţa noastră, poate îl vom crede mai mult, căci ne place să dăm altuia autoritatea puterii noastre de care nu prea vrem să dispunem. Aceste spirite gemene din noi sunt observatorii tăcuţi care stau deoparte şi sunt invulnerabili în faţa influenţelor exterioare. Privesc şi reflectează în tăcere la ceea ce facem noi din liberul nostru arbitru. Ele sunt păstrătoarele esenţei primare a fiinţei noastre la naştere. Dacă sunt convocate într-o manieră adecvată, pot fi ajutoare importante în îndeplinerea şi desăvârşirea scopului nostru. Există 7 tipuri de Spirite Gemene: Vindecătorul, Magul, Învăţătorul, Mesagerul, Apărătorul, Războinicul şi Executorul. Acesta din urmă nu e doar un simplu funcţionar, ci cineva care duce lucrurile la îndeplinirea lor. Una din cele mai importante sarcini ale noastre constă în aflarea identităţii Spiritului nostru Geamăn, pentru ca mai apoi să ne identificăm cu el şi să lucrăm fără oprire pe scopul misiunii noastre aici. Autoarea a înţeles că a fost destinată să fie Vindecător şi de atunci a început comunicarea conştientă cu Spiritul ei Geamăn, pe care îl va chema ori de cât ori va simţi nevoia să o facă.

Citind această carte, simţeam nevoia să mă opresc aproape după fiecare pagină, pentru că vibraţia cu care interferam printre rânduri, mă copleşea şi mă străbătea ca nişte valuri puternice de energie. Dar asta a fost experienţa mea cu această carte, una personală şi intensă. Dincolo de orice ezoterism, rămâne adevărul din noi înşine care se vrea cunoscut şi accesat, altfel nu ne putem cunoaşte scopul nostru în sine şi dacă nu îl recunoaştem vom trăi doar o viaţă fără prea mare împlinire sufletească. Mulţumesc pentru răbdare!