Umorul şi spiritualitatea

Dacă am putea zâmbi chiar şi în situaţilile care ne par extrem de dramatice, viaţa noastră ar fi cu mult mai uşoară. Dacă ne-am putea detaşa măcar pe moment de drama care ne seduce atât de mult, cu siguranţă că viaţa noastră s-ar îmbunătăţi considerabil. Dacă ne-am juca mai mult cu noi înşine şi nu am mai lua viaţa atât de în serios, acele probleme zilnice pe care le hrănim permanent cu îngrijorarea noastră, s-ar dizolva din statutul de “probleme” şi ar deveni simple jocuri care ne-ar pune mintea la contribuţie mult mai frumos şi mai util, decât atunci când intrăm prea uşor pe fluxul necazurilor închipuite.  De ce le numesc ca fiind închipuite? Pentru că în realitate nu există necazuri, ci există doar jocuri şi provocări. Dar dacă ego-ul tău e prea exacerbat, el va face totul ca să te convingă că aici viaţa e o luptă, că ai o cruce grea de dus, că ai o karmă grea de tras, că în această vale a plângerii te vei mântui doar cu suferinţă şi durere. Cei care pică adeseori în această vibraţie a milei de sine, nu sunt dispuşi să vadă lucrurile şi să le înţeleagă dincolo de aparenţe. Şi nici nu ar putea să le vadă aşa deocamdată, pentru că nu pot accepta viaţa decât aşa cum li s-a predat de la părinţi, şcoală, biserică, societate, toate încercând, într-un fel sau altul, să te convingă  că viaţa ta nu e chiar o simplă joacă.

Dacă aş da timpul înapoi, un singur lucru l-aş face diferit şi anume, aş schimba unghiul de percepţie al acestei vieţi care mult prea mult timp m-a ţinut blocat pe acest flux de vibraţie joasă şi care a reuşit de-a lungul timpului să mă facă să mă identific mult prea intens cu “drama” mea. Faptul că mă luam prea în serios nu mi-a ajutat la absolut nimic, decât eventual să scriu acum despre asta, ca voi cei care mă citiţi, să nu faceţi şi voi aceleaşi greşeli ca şi mine. Adică mai pe scurt, dacă sunteţi destul de deştepţi, ceea ce cu siguranţă sunteţi, puteţi  învăţa din prostiile mele trecute pe care le-am tratat înainte cu multă încrâncenare, doar ca astăzi să-mi reamintesc de ele zâmbind cu compasiune pentru cel ce eram atunci.

Iar dacă eu am putut depăşi melo-drama vieţii mele, cu siguranţă voi o puteţi face mult mai repede acum, căci prostia, ignoranţa, defensiva, timiditatea, ruşinea, nu se mai potrivesc în acest peisaj al conştiinţei actuale, în care doar să nu vrei şi nu ascensionezi. Ce cuvânt mare acest “ascensionare”, nu-i aşa? Dar nu, nu vă împiedicaţi de el dacă vi se pare prea supra-galactic. Puteţi să-l schimbaţi cu orice cuvânt care credeţi voi că vi s-ar potrivi. Dar de ascensionat, oricum ascensionaţi, indiferent de veţi trata acest temen cu seriozitate sau doar în batjocură. Ego-ul are cam mereu tendinţa să ia în râs toată această treabă cu ascensionarea, dar spiritul ştie el mai bine ce are de făcut.

Umorul şi spiritualitatea dacă nu merg mână-n mână, toată această căutare de sine se poate transforma subit în iadul dezvoltării personale care mai devreme sau mai târziu duce la dezamăgire şi la tratarea lucrurilor din spiritualitate cu sfidare şi multă ironie. La început, spiritualitatea pare foarte “wow” , căci tot ce găseşti acolo ţi se pare fascinant şi te vrăjeşte. După un timp apare dezamăgirea, iar după încă un timp apare negarea.  După toate aceste etape ce apar cam la toţi cei care sunt sinceri în căutarea lor, apare detaşarea, zâmbetul, magia, povestea pe care o simţi dincolo de clişeele spirituale, dincolo de războaie inter-galactice sau de nesfârşita iubire necondiţionată.  Faza de negare e cea mai îndărătnică dintre toate, căci ţi-e silă să mai continui, dar în acelaşi timp nici nu îţi vine să spui “stop joc”. Pur şi simplu te rabzi în starea asta şi simţi că năpârleşti, adică omul vechi îşi lasă în urma sa fricile şi credinţele limitative. Dacă vei avea puterea să treci prin toate aceste etape, vei înţelege cu sufletul ce vreau să spun aici, dacă nu, atunci probabil vei înţelege doar cu mintea.

Spiritualitatea e ca un copilaş pe care îl creşti, cu care te joci non-stop şi cu care te vei bucura de viaţă mai tot timpul. Acest copilaş se ţine adeseori de multe ghiduşii în aparenţă. El te va învăţa multe lucruri şi iarăşi ţi le va lua după un timp. Pentru că nu vrea ca tu să te identifici cu absolut nimic, cu nici un fel de teorie, cu nici un fel de cunoaştere, cu nici un fel de sistem spiritual care îţi impune, care te domină şi care îţi pune mult prea des în faţă verbul imperativ “trebuie”! Nu există “trebuie” în spiritualitatea adevărată care te lasă liber şi care nu îţi impune ce să faci sau cum să trăieşti. Elimină acest “trebuie” şi când îl vei auzi sau îl vei citi pe la nu ştiu ce mari maeştri, mai gândeşte-te odată dacă acel adevăr pe care-l propovăduiesc chiar merită luat în seamă! Doar fii mereu de partea ta!

Spiritualitatea nu poate fi un scop în sine, de aceea e musai să o tratezi cu mult umor. Ea de fapt îţi oferă nişte instrumente de cunoaştere, ca aplicându-le sau conştientizându-le, să ajungi cât mai aproape de miezul fiinţei tale, cât mai aproape de copilul tău interior, căci pentru el ai venit şi pe acesta îl ai de crescut. Spiritualitatea e un mijloc, nicidecum un scop. Când ea devine scop în sine, atunci schizofrenia bate la uşă. Căci dacă există doar cunoaştere de dragul cunoaşterii, fără nici o urmă de îmbunătăţire a stării tale interioare, atunci la ce bun acea cunoaştere? Dar dacă ceea ce şti şi cunoşti are aplicabilitate în viaţa de zi cu zi şi reuşeşti să te joci în mod conştient de-a spiritualitatea, atunci nu va apărea nicidecum dezamăgirea iarăşi după ce ai experimentat-o odată ce ai trecut prin ea în etapele descrise mai sus, adică atracţie, dezamăgire, negare şi în final detaşare.

Dacă te afli în etapa de atracţie, atunci nu uita să gândeşti de două ori înainte de a spune “da” o singură dată. Dacă te afli în etapa de dezamăgire, fii observatorul acestei dezamăgiri, dar nu te identifica emoţional cu ea, căci va veni şi o zi în care entuziasmul iarăşi te va cuprinde. Dacă te afli în etapa de negare, nu pregeta să negi totul fără frică de la mic la mare şi până la dumnezeu, căci toate sunt proiecţii ale minţii tale cu care ţi-a plăcut atât de mult să te identifici. Dacă mai există măcar un singur lucru pe care nu l-ai putea nega, încă nu eşti liber, încă ţi-e frică, încă nu ai ajuns la miezul fiinţei tale şi la copilul tău interior.

Iar dacă te afli în etapa de detaşare, zâmbeşte  din prea plinul inimii şi nu uita să îţi creezi singur şi suveran magia din povestea vieţii tale!