Singura ta datorie pe pământ: Fericirea!

Aşa cum fiecare suflet este o creaţie unică, aşa şi fericirea fiecărui suflet este unică, incomparabilă, originală şi autentică. Fiecare suflet şi fiecare om îşi trăieşte propria fericire în felul său. Unii se mulţumesc cu foarte puţin, alţii nu s-ar putea mulţumi chiar şi cu toată lumea dacă ar stăpâni-o. Pentru că unii sunt doar oameni care trăiesc un timp şi mor, alţii sunt însă fiinţe divine care nu mor niciodată. Oamenii au limite, fiinţele nu au. Oamenii îmbătrânesc, fiinţele evoluează. Oamenii se ocupă de ceea ce e trecător, fiinţele sunt atrase de ceea ce este veşnic. Oamenii se războiesc între ei, fiinţele caută doar autodepăşirea. Oamenii trăiesc în trecut sau viitor, fiinţele trăiesc doar în prezentul continuu. Oamenii sunt temători şi îndoielnici, fiinţele sunt bucuroase şi curajoase. Oamenii se îngrijorează pentru tot felul de necazuri închipuite, fiinţele în schimb nu lasă ca nimic să le fure identitatea. Oamenii au nevoie de joburi, fiinţele au misiuni divine de îndeplinit. Oamenii sunt idolatri, fiinţele sunt neseparate de Sursă şi trăiesc ca dintr-un întreg. Oamenii oscilează între diferite stări alterate, fiinţele se apleacă doar spre ceea ce le sporeşte fericirea.

Înlăuntru nostru fericirea se află în stare latentă şi abia aşteaptă ca ea să fie revelată, scoasă la suprafaţă şi arătată întregii lumi. Personal, cred că aceasta e cea mai mare provocare a omului, aceea de a-şi învinge teama de a se arăta pe sine însuşi ca fiinţă divină, radiind fericire. Unii se tem atât de tare de această perspectivă, încât acceptă să se identifice cu orice altceva, numai cu această stare firească, nu. Alţii îşi închipuie fericirea ca pe o stare abstractă şi impersonală, undeva departe de cotidian şi de realitatea lor zilnică, li se pare mai realistă această viziune cu fericirea undeva departe de ei.

Însă ceea ce avem noi de parcurs aici, este un traseu al fericirii care şi-a deschis porţile imediat ce am făcut ochi în această lume. Traseul, oricât de sinuos ar fi el, te îndeamnă permanent să îl parcurgi cu întreaga ta fiinţă şi nu cu jumătăţi de măsură. Când îl vei parcurge cu jumătate din fiinţa ta interioară, traseul mereu ţi se va părea greu şi împovărător. Mereu vei privi cu invidie la cei care au fost mult mai „favorizaţi” de soartă decât ai fost tu. Mereu vei fi frustrat, nemulţumit, ranchiunos, cârcotaş, mereu vei căuta pe cineva care să îţi plângă de milă, iar dacă nu vei găsi, vei pica inevitabil în mila de sine. Şi asta pentru că ai pornit la drum cu fiinţa ta scindată şi nu dintr-un singur întreg. Atunci când fiinţezi din întreg, găseşti bucuria acolo unde ceilalţi văd doar necazuri. Înţelegi binecuvântarea dincolo de aparenţe. Mergi cu îndrăzneală înainte, acolo unde alţii dau fuga înapoi. Cauţi soluţii la problemele care se ivesc, în timp ce ceilalţi îşi îneacă amarul în propria neputinţă. Mai exact, tu, fiinţă divină te recunoşti ca făcând parte din acest întreg al fericirii universale şi nu te mai recunoşti astfel în omul abătut şi singur, care a ales să se despartă de fericirea care sălăşluieşte pururi în sufletul lui.

Fericirea pare o pălărie prea mare pentru mulţi dintre noi şi credem că ar trebui să depunem eforturi extreme pentru a pune mâna pe ea. Tocmai această falsă credinţă ne menţine nefericiţi. Facem cu silă multe lucruri, am vrea să scăpăm de multe „greutăţi”, nu vrem să ne confruntăm cu ele, le pasăm altora cu nonşalanţă, fugim de ceea ce ne scoate din zona de confort şi credem că păcălind viaţa, vom ajunge cumva foarte fericiţi. Dar toate provocările au fost aduse în viaţa noastră tocmai ca să găsim singuri antidotul neputinţei omeneşti care se complace în lamentaţie şi vaiet. Toate fac parte din viaţa noastră şi nu sunt separate de noi. Pentru că nu avem o viaţă separată de trăit, ci noi înşine suntem viaţa. Şi dacă suntem viaţa, aceste „obstacole” apărute în viaţa noastră, sunt de fapt provocările care se vor acceptate din toată inima şi nu cu silă. Schimbând unghiul, schimbi percepţia. Dă deoparte vălul de pe acea greutate aparentă din viaţa ta şi binecuvântarea se va revela în toată splendoarea ei.

Dincolo, toate acestea ţi se vor arăta ca oportunităţi care ţi-au fost oferite în folosul şi nu în detrimentul tău. Dar ce minunat ar fi să înţelegi acest lucru, încă fiind prezent în această viaţă! Ai scăpa astfel de mult efort inutil, chinunindu-te în zadar şi luptându-te cu morile de vânt.

Rămîi lângă ceea ce te sporeşte şi îţi întreţine fericirea. Ocupă-te de lucrurile care îţi menţin entuziasmul. Studiază ceea ce spiritul te îndeamnă şi nu-ţi reprima inutil pasiunea. Fă lucrurile care oricum se cer făcute, schimbând poziţia de efort şi silă, cu cea de bucurie şi curiozitate. Apropie-te de oameni cu deschidere şi fără gânduri ascunse. Trăieşte conform cu adevărul tău creat sau descoperit în tine însuţi, nu cu adevărurile altora pe care mai devreme sau mai târziu, tot vei ajunge să le înlături din realitatea ta, pentru că pur şi simplu ele nu au putere pentru tine, căci ele nu îţi aparţin. Disciplinează-te şi caută consecvenţa zilnică, nu din an în paşti, căci fără disciplină nu vei putea fi niciodată fericit! Spiritualizează totul în viaţa ta, începând cu respiraţia şi cu simplul fapt de a bea apă!

Oamenii sunt adevăraţi maeştri în a-şi căuta scuze şi justificări pentru nefericirea lor. Fiinţele însă, îşi găsesc însă fericirea chiar şi în cele mai provocative situaţii. Oamenii se blochează adeseori în blocajul minţii, pentru că le place masochismul spiritual al suferinţei. Fiinţele însă, rămân permanent conectate cu spiritul lor care le transmite inspiraţia creativităţii. Oamenii sunt geloşi, dar fiinţele sunt libere de acest sentiment toxic. Oamenii sunt leneşi, resemnaţi şi aleg să se sinucidă spiritual pe termen lung prin separarea de spiritul lor. Fiinţele însă sunt neobosite, curajoase şi permanent în alertă. Ei observă şi se observă. Se dăruie şi sporesc în acelaşi timp cu fiinţa lor.

Fericirea nu înseamnă doar succes, bani cu nemiluita, relaţia perfectă, sănătatea radiantă, iubirea necondiţionată sau alte clişee forţate şi fals spirituale care nu iau în calcul decât imaginea unui zâmbet ipocrit afişat de faţadă. Dacă eşti fericit doar dacă pui mâna pe acestea, nu vei fi niciodată cu adevărat fericit, pentru că fericirea e o stare, nu o dependenţă de oameni, bani sau obiecte. Fericirea adevărată nu e condiţionată doar de succes, ci ea implică şi eşecul. Dacă vei eşua în ceea ce alegi, nu te judeca prea aspru, ci mai degrabă mulţumeşte-ţi pentru curajul de a alege ceva, chiar dacă nu aveai absolut nici o garanţie unde te va duce alegerea ta. Viaţa implică atât succesul, cât şi eşecul, ambele fac parte din viaţă, fac parte din fericirea ta, chiar dacă ego-ul tău caută cu disperare doar partea dulce a vieţii. Dacă vei fugi doar după parte siropoasă a vieţii, fericirea va fuge din realitatea ta şi niciodată nu vei putea pune mâna pe ea.

Fericirea e acolo, lângă tine, la nivelul tău. Când vei mai creşte sufleteşte puţin câte puţin, ea te va urma pe următorul nivel la care vei ajunge. Acolo unde eşti, va fi şi ea prezentă. Ea nu e separată de tine, pentru că Fericirea însăşi...eşti tocmai Tu!