Oamenii vin, te privesc, te ascultă, îşi fac o părere şi imediat îţi pun o etichetă. Încă o nouă ştampilă, încă o altă etichetă. Ei vor neapărat să te încadreze într-un sistem, într-o religie, într-un canon. Vor să te înregimenteze şi să te pună şi pe tine să rămâi aşteptând promisiunile şi gogoşile bine pudrate care îţi vor fi aduse pe tavă odată şi odată. Dar timpul trece iar gogoşile se lasă aşteptate. Vei fi răsplătit însă, îți promit ei, într-un viitor apropiat, doar să rabzi şi să nu cârteşti. Viitorul e undeva în ceaţă: mâine, poimâine, peste o lună, peste un an, după moarte sau la „a doua venire” ! Oricând, dar numai nu aici, numai nu acum.
De fapt noi nu trăim viaţă, noi trăim zile. Iar fiecare zi are povestea ei. Fiecare zi se naşte cu răsăritul şi se stinge odată cu apusul. Între aceste două limite foarte scurte de timp, se desfăşoară întreaga noastră existenţă. Toată drama sau bucuria noastră, se petrece în câteva ore, din momentul în care facem ochi, până în momentul în care adormim iarăşi. A doua venire, de fapt e revenirea omului şi trezirea sa din somnul raţiunii. Aşa că gogoşile le voi mânca doar astăzi dacă ele îmi sunt oferite, dacă nu...la revedere, drum bun!
Cum ar putea sta puritatea lângă impresiile artistice generatoare de frică? Cum ar putea locui libertatea alături de porunci? Cum ar putea să se înţeleagă cunoaşterea cu prostia şi cum ar putea să se îmbrăţişeze bucuria cu suferinţa? Cum ar putea deschiderea să aibă de-a face cu rezistenţa? Au oare ele ceva de împărţit? Nicidecum. Ele nu se suportă şi nu se pot împrieteni. Sunt ca odraslele vitrege zămislite de părinţii cărora peisajul le-a furat pentru o clipă minţile prin aşternuturi străine. Frica se uită cu pizmă la bucurie, slăbiciunea priveşte cu pizmă la putere, mila priveşte cu pizmă la compasiune, ignoranţa priveşte cu pizmă la cunoaştere, întunericul priveşte cu pizmă la lumină, ura priveşte cu pizmă la iubire!
De fapt, nu l-am cunoscut niciodată pe de-a-ntregul pe acest Cristi Ciorcilă. Văd că tot înlătură rezistențele, una câte una. Dar încă nu a ajuns până la capăt. Am cunoscut doar frânturi din el. De la naştere încoace, spiritul său a fost mai mult în afara lui decât în el însuşi. El nu putea crea nimic într-o apă stătută. Aşa că pentru o vreme spiritul său a fost alungat în exil. Şi s-a retras undeva aşteptând cumva ca personalitatea şi ego-ul să se mai topească cât de cât. Nu mai putea intra acolo unde se instalaseră doar rezistenţe şi condiţionări. Mila, frica, suferinţa, blocajele mentale puseseră stăpânire şi-şi făceau de cap acolo unde singurul stăpân era doar el, spiritul. Însă impostorii au complotat împotriva spiritului, l-au trădat şi l-au trimis în exil. Ego-ul s-a instalat astfel singur pe tron şi a început el să comande în stilul său caracteristic, adică despotic şi brutal. Şi a început să eticheteze totul după cum a fost condiţionat de către religie, ca un gură-cască. Şi a început să pună etichetele transmise trufaş de la amvon de către cei care vorbesc doar pe limba lor de lemn: „Religia aceasta e singura „mântuitoare”! Dumnezeul lor nu e acelaşi cu dumnezeul nostru! Cine nu e cu noi, e împotriva noastră şi cine nu adună cu noi, doar risipeşte! Banii sunt ochiul „celui rău”! Femeia „trebuie” să asculte de bărbat şi neapărat să rămână tăcută! Viaţa e o continuă suferinţă şi cruce!”...Unde să mai locuiască spiritul când sufletul a început să se identifice cu aceste prostii predate pe un ton foarte mieros ca fiind adevăruri?
Da, am cunoscut doar frânturi din el. Sclipiri care mai străluceau din când în când. Spiritul îi trimitea mesajele sale, dar nu le putea primi decât atunci când ego-ul obosea şi uneori mai depunea armele. Dar când s-a făcut lumină, a realizat cât de păcălit a fost. Şi atunci nu a mai avut încotro decât să se întoarcă din nou la origini. Şi întorcându-mă astfel din nou acolo, unde încă nu erau implementate frica şi condiţionările, am început să-mi rescriu viaţa, să-mi reîntregesc fiinţa, să-mi şterg vechile setări şi să-mi rescriu Adn-ul. Pare o nebunie? Da, doar atunci când frica încă vorbeşte. Dar pare un firesc, atunci când îţi dai sema cât de fraier ai putut fi înghiţind fără discernământ toate mizeriile.
Şi astfel am început să văd viaţa prin ochii unui prunc căruia nu a apucat încă nimeni să-i spele creierul. Acolo unde mi se spunea că cei de alte religii nu se vor mântui, tocmai acolo mi-am revărsat iubirea şi acceptarea lor. Acolo unde mi se spunea că ar fi „păcat”, m-am dus cu curaj şi am pus singur mâna şi m-am testat. Acolo unde mi se spunea că ar fi „ispită”, tocmai acolo m-am dus ca să realizez că singura „ispită” e cea de-a rămâne prost şi ignorant până la moarte şi dincolo de ea. Acolo unde mi s-a spus să nu fac asta că e prea periculos, tocmai pe aceea am făcut-o, pentru a realiza încă odată că nimic nu poate subjuga spiritul. Acolo unde mi s-a spus că suferința ar fi „mântuitoare”, eu am schimbat unghiul și am transformat suferința într-o provocare și am schimbat „mântuirea prin suferință” cu „mântuirea prin bucurie”. Acolo unde mi s-a spus să nu privesc femeia de la gât în jos, tocmai acolo am privit-o, realizând încă odată că şi frumuseţea carnală are farmecul ei. Și astfel tot s-au mai înlăturat rezistențele, iar spiritul a început și el să revină și să-și reintre din ce în ce mai mult în drepturi. El nu se luptă contra ego-ului și nici contra personalității, ci doar face din acestea instrumentele sale cu care poate experimenta absolut orice, atâta timp cât nu calcă pe propriul suflet și pe sufletele celorlalți.
Ce avem oare în noi înșine care ne poate susține și care ne poate spune oricând ce ar fi folositor sau nu pentru noi? Cu cât rezistențele și reziduurile primite din afara ta se vor diminua, cu atât mai ușor îți vei putea asculta glasul sinelui tău. Cu cât însă aceste rezistențe rămân și se înmulțesc, cu atât acest glas devine și mai imperceptibil. O viața reprimată e o viață ratată. Însă o viață experimentată e o viață câștigată.
Aşa că nu e nimic de condamnat pe lumea asta, iubiţii mei. E condamnabil doar să îți reprimi una sau alta, de gura și ochii lumii. E condamnabil doar să iei de-a gata și să te iei după alții care îți dictează că asta ar fi bună și că cealaltă ar fi rea. E condamnabil doar să te lași manipulat de cei care vor să îți impună moralitatea lor. Dar nici ei nu cred în ce spun. Între ce predică și viața lor e o diferență ca de la cer la pământ. Așa că singura mea alternativă: Întoarcerea la mine însumi. Întoarcerea la conștiință. Întoarcerea la puritatea spiritului. Întoarcerea la origini...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu