Ia-ţi un moment de respiro şi acordă-ţi o clipă de luciditate. Opreşte-te din fugă şi spune „stop” celor trecătoare şi fugitive ale vieţii. Mută-ţi privirea de la bâlciul deşertăciunilor care se perindă prin faţa ochilor tăi şi încearcă să priveşti înlăuntru, acolo unde tronează doar iubirea îmbrăcată ca o împărăteasă a purităţii mai simplă decât simplitatea însăşi. Simplă, dar totuşi atât de complexă. Fragilă, dar totuşi atât de puternică. Echilibrată, dar totuşi atât de curajoasă. Copleşitoare, dar totuşi atât de răbdătoare...
Am ferecat-o sau i-am oferit totală libertate? Am uitat-o într-un colţ sau mergem alături de ea? Am azvârlit-o în temniţa indiferenţei sau o purtăm cu noi pururea? O recunoaştem ca fiind prezentă în noi înşine sau facem abstracţie de irezistibila nevoie care ne îndeamnă să ne-o manifestăm simplu şi curat? Unde eşti tu iubire ca să vorbeşti şi noi să te înţelegem? Unde te-ai ascuns tu de nu putem să te aflăm?
Şi totuşi, nu s-a ascuns nicăieri şi nici nu ne-a părăsit. Însă ea nu poate sălăşlui acolo unde sufletul e chinuit de patimile trupului. Nu poate sta lalolaltă cu ele, ci s-a ascuns în spatele lor şi astfel noi începem să trăim şi să simţim doar din patimă, doar din instinct. Şi apoi începem să ne întrebăm ce nu e în regulă cu noi înşine. Tocmai asta nu e în regulă, faptul că începem să ne identificăm doar cu patimile trupeşti care ne aduc tulburări, disconfort, mustrări de conştiinţă.
E foarte uşor de afirmat că am venit aici să experimentăm tot ce se poate experimenta. Sună foarte “spiritual “. Dar dacă ceea ce experimentez mă înrobeşte şi mă înlănţuie, ceva nu e în regulă, iubiţii mei. Dacă ai destulă susţinere în tine însuţi pentru a rămâne pentru un timp pe nisipuri mişcătoare, atunci mergi şi experimentează, dar nu uita să revii înapoi. Dacă ai destul curaj pentru a experimenta chiar şi patima, întreabă-te dinainte dacă ai şi destulă putere de a reveni înapoi la tine însuţi. Căci există aici un mare risc. Iar riscul e ca o cursă care îţi prinde trupul în acea patimă urmând ca sufletul astfel să fie şi el robit la nivel energetic acelei patimi.
Ce este patima? O dependenţă care la un moment dat, te convinge că nu poţi trăi fără ea. Însă aici nu e vorba doar de trup, nu e vorba doar de carne şi sânge. Ci e mult mai mult decât atât. Efectele nu le vedem şi nu le simţim decât atunci când începe să ne doară una sau alta şi ne îmbolnăvim. Dacă se ajunge aici, poţi fi sigur că sufletul tău boleşte şi e mult mai bolnav decât trupul. Am observat că mulţi deşi au foarte multă cunoaştere şi au citit tot ce se putea citi, nu reuşesc să renunţe la o mică patimă care-i subjugă. Şi atunci despre ce fel de spiritualitate vorbim? Doar una teoretică şi abstractă, doar de o filozofie a minţii, una fascinantă, mistică şi ezoterică? La ce mă ajută ea, dacă nu pot să îmi depăşesc nici cea mai mică slăbiciune trupescă? Şi e un non-sens aici. Dacă acea cunoaştere de care sunt foarte mândru, nu mă ajută să trăiesc mai sus decât primele trei chakre sau sigilii de vibraţie joasă, atunci nu am ce face cu ea căci acea cunoaştere e moartă în ea însăşi pentru mine. Poate i-o folosi altuia mai deştept care ştie să şi-o plieze în viaţa de zi cu zi. Dar dacă eu trăiesc tot la fel ca înainte, deşi mintea mea rămâne fascinată de acea cunoaştere ezoterică, pentru mine e ca şi nulă şi nu are nici o valoare.
O mare păcăleală e să crezi că toată curăţirea sufletului tău se va face undeva după plecarea ta de aici. Că va veni nu ştiu cine şi te va lua în braţe şi te va ierta de tot şi toate, astfel încât toată lumea va fi fericită. Timpul nostru însă e doar aici şi acum. Sigur, nu am venit aici ca să ne curăţăm de patimi. Am venit tocmai să iubim şi să ne iubim, să creem şi să împărtăşim celorlalţi iubirea prin creaţiile noastre. Dar dacă lumea şi poftele ei mi-au furat ochii şi identitatea, atunci încep să nu mai trăiesc din sine, ci începe ca însăşi acea patimă să mă trăiască. Devin robul ei şi nu pot spune decât: “nu pot fără asta, nu pot fără cealaltă"! Când îţi vei curăţa sufletul dacă nu acum, dacă nu aici?
Citeam undeva o mărturie a cuiva care a trăit o experienţă în apropierea morţii şi cum a văzut el pe pământ nenumăraţi oameni care muriseră, dar care nu îşi dădeau seama de asta. Nu puteau părăsi acest plan fizic pentru că toată viaţa s-au identificat total cu trupul şi cu patimile acestuia. Şi paradoxul era că încă doreau la nesfârşit să se hrănească iarăşi cu acele patimi, deşi nu mai aveau un corp fizic. Şi se ţineau tocmai de cei care erau lucraţi de aceste patimi ca şi cum s-ar fi hrănit cu energia din ele. Însă era un gest repetat la infinit care nu îşi putea găsi nicidecum satisfacţia. Asta se întâmpla pe pământ. Iar când s-a înălţat şi mai sus, a putut vedea cum sufletele care s-au identificat cu patimile trupeşti în timpul vieţii se aflau ca pe un imens teren de luptă în care fiecare încerca cu furie să îşi împlinească pofta de care a fost atât de dependent în timpul vieţii. Şi era o luptă între aceste suflete dar nimeni nu se putea lovi şi nici nu putea simţi vreo lovitură. Totul era dus la extrem: ura, furia, pofta şi perversiunile sexuale, totul dus la extrem. Pentru că conştiinţa noastră după plecare se acutizează. Aici însă, reuşim să o mai adormim imediat cum ne schimbăm atenţia dintr-o parte în alta.
Dar aceste episoade sunt de fapt accidente şi eşecuri ale vieţii noastre care nu se poate împlini prin patimi, ci numai şi numai prin iubire. Totul se reflectă în afara noastră, raportat la cât de multă sau puţină iubire suntem noi dispuşi să manifestăm. Nu la câtă cunoaştere, nu la cât efort al minţii! De acestea ne putem folosi însă, tocmai pentru a cultiva cât mai mult discernământul şi cât mai mult curaj în a ne accepta pe noi şi pe cei din jur cu toată iubirea noastră. Dacă acea cunoaştere însă, mă îndeamnă la discriminare sau la judecată, atunci eu nu am ce face cu ea, căci acolo unde e discrimanare şi judecată, iubire nu mai este.
Aşadar rezervă-ţi un moment de luciditate, pune în balanţă de-o parte egoismul pătimaş iar de cealaltă parte iubirea curată. În ce parte va înclina ea? Înspre patimă? Atunci nu mai aştepta în zadar ca totul să se rezolve de la sine, căci nu va veni nimeni şi nu se va întâmpla nimic fără aportul tău. Curăţă ceea ce se vrea curăţat şi apoi mergi înainte fără a mai privi înapoi cu mânie. Iar dacă balanţa înclină spre iubire, atunci bucură-te şi nu reprima nimic din ceea ce iubirea te îndeamnă.
Nu îţi ascunde făclia ta sub obroc, ci arat-o tuturor! Aprinde flacăra iubirii,apoi dăruieşte-o şi dăruieşte-te!
Am ferecat-o sau i-am oferit totală libertate? Am uitat-o într-un colţ sau mergem alături de ea? Am azvârlit-o în temniţa indiferenţei sau o purtăm cu noi pururea? O recunoaştem ca fiind prezentă în noi înşine sau facem abstracţie de irezistibila nevoie care ne îndeamnă să ne-o manifestăm simplu şi curat? Unde eşti tu iubire ca să vorbeşti şi noi să te înţelegem? Unde te-ai ascuns tu de nu putem să te aflăm?
Şi totuşi, nu s-a ascuns nicăieri şi nici nu ne-a părăsit. Însă ea nu poate sălăşlui acolo unde sufletul e chinuit de patimile trupului. Nu poate sta lalolaltă cu ele, ci s-a ascuns în spatele lor şi astfel noi începem să trăim şi să simţim doar din patimă, doar din instinct. Şi apoi începem să ne întrebăm ce nu e în regulă cu noi înşine. Tocmai asta nu e în regulă, faptul că începem să ne identificăm doar cu patimile trupeşti care ne aduc tulburări, disconfort, mustrări de conştiinţă.
E foarte uşor de afirmat că am venit aici să experimentăm tot ce se poate experimenta. Sună foarte “spiritual “. Dar dacă ceea ce experimentez mă înrobeşte şi mă înlănţuie, ceva nu e în regulă, iubiţii mei. Dacă ai destulă susţinere în tine însuţi pentru a rămâne pentru un timp pe nisipuri mişcătoare, atunci mergi şi experimentează, dar nu uita să revii înapoi. Dacă ai destul curaj pentru a experimenta chiar şi patima, întreabă-te dinainte dacă ai şi destulă putere de a reveni înapoi la tine însuţi. Căci există aici un mare risc. Iar riscul e ca o cursă care îţi prinde trupul în acea patimă urmând ca sufletul astfel să fie şi el robit la nivel energetic acelei patimi.
Ce este patima? O dependenţă care la un moment dat, te convinge că nu poţi trăi fără ea. Însă aici nu e vorba doar de trup, nu e vorba doar de carne şi sânge. Ci e mult mai mult decât atât. Efectele nu le vedem şi nu le simţim decât atunci când începe să ne doară una sau alta şi ne îmbolnăvim. Dacă se ajunge aici, poţi fi sigur că sufletul tău boleşte şi e mult mai bolnav decât trupul. Am observat că mulţi deşi au foarte multă cunoaştere şi au citit tot ce se putea citi, nu reuşesc să renunţe la o mică patimă care-i subjugă. Şi atunci despre ce fel de spiritualitate vorbim? Doar una teoretică şi abstractă, doar de o filozofie a minţii, una fascinantă, mistică şi ezoterică? La ce mă ajută ea, dacă nu pot să îmi depăşesc nici cea mai mică slăbiciune trupescă? Şi e un non-sens aici. Dacă acea cunoaştere de care sunt foarte mândru, nu mă ajută să trăiesc mai sus decât primele trei chakre sau sigilii de vibraţie joasă, atunci nu am ce face cu ea căci acea cunoaştere e moartă în ea însăşi pentru mine. Poate i-o folosi altuia mai deştept care ştie să şi-o plieze în viaţa de zi cu zi. Dar dacă eu trăiesc tot la fel ca înainte, deşi mintea mea rămâne fascinată de acea cunoaştere ezoterică, pentru mine e ca şi nulă şi nu are nici o valoare.
O mare păcăleală e să crezi că toată curăţirea sufletului tău se va face undeva după plecarea ta de aici. Că va veni nu ştiu cine şi te va lua în braţe şi te va ierta de tot şi toate, astfel încât toată lumea va fi fericită. Timpul nostru însă e doar aici şi acum. Sigur, nu am venit aici ca să ne curăţăm de patimi. Am venit tocmai să iubim şi să ne iubim, să creem şi să împărtăşim celorlalţi iubirea prin creaţiile noastre. Dar dacă lumea şi poftele ei mi-au furat ochii şi identitatea, atunci încep să nu mai trăiesc din sine, ci începe ca însăşi acea patimă să mă trăiască. Devin robul ei şi nu pot spune decât: “nu pot fără asta, nu pot fără cealaltă"! Când îţi vei curăţa sufletul dacă nu acum, dacă nu aici?
Citeam undeva o mărturie a cuiva care a trăit o experienţă în apropierea morţii şi cum a văzut el pe pământ nenumăraţi oameni care muriseră, dar care nu îşi dădeau seama de asta. Nu puteau părăsi acest plan fizic pentru că toată viaţa s-au identificat total cu trupul şi cu patimile acestuia. Şi paradoxul era că încă doreau la nesfârşit să se hrănească iarăşi cu acele patimi, deşi nu mai aveau un corp fizic. Şi se ţineau tocmai de cei care erau lucraţi de aceste patimi ca şi cum s-ar fi hrănit cu energia din ele. Însă era un gest repetat la infinit care nu îşi putea găsi nicidecum satisfacţia. Asta se întâmpla pe pământ. Iar când s-a înălţat şi mai sus, a putut vedea cum sufletele care s-au identificat cu patimile trupeşti în timpul vieţii se aflau ca pe un imens teren de luptă în care fiecare încerca cu furie să îşi împlinească pofta de care a fost atât de dependent în timpul vieţii. Şi era o luptă între aceste suflete dar nimeni nu se putea lovi şi nici nu putea simţi vreo lovitură. Totul era dus la extrem: ura, furia, pofta şi perversiunile sexuale, totul dus la extrem. Pentru că conştiinţa noastră după plecare se acutizează. Aici însă, reuşim să o mai adormim imediat cum ne schimbăm atenţia dintr-o parte în alta.
Dar aceste episoade sunt de fapt accidente şi eşecuri ale vieţii noastre care nu se poate împlini prin patimi, ci numai şi numai prin iubire. Totul se reflectă în afara noastră, raportat la cât de multă sau puţină iubire suntem noi dispuşi să manifestăm. Nu la câtă cunoaştere, nu la cât efort al minţii! De acestea ne putem folosi însă, tocmai pentru a cultiva cât mai mult discernământul şi cât mai mult curaj în a ne accepta pe noi şi pe cei din jur cu toată iubirea noastră. Dacă acea cunoaştere însă, mă îndeamnă la discriminare sau la judecată, atunci eu nu am ce face cu ea, căci acolo unde e discrimanare şi judecată, iubire nu mai este.
Aşadar rezervă-ţi un moment de luciditate, pune în balanţă de-o parte egoismul pătimaş iar de cealaltă parte iubirea curată. În ce parte va înclina ea? Înspre patimă? Atunci nu mai aştepta în zadar ca totul să se rezolve de la sine, căci nu va veni nimeni şi nu se va întâmpla nimic fără aportul tău. Curăţă ceea ce se vrea curăţat şi apoi mergi înainte fără a mai privi înapoi cu mânie. Iar dacă balanţa înclină spre iubire, atunci bucură-te şi nu reprima nimic din ceea ce iubirea te îndeamnă.
Nu îţi ascunde făclia ta sub obroc, ci arat-o tuturor! Aprinde flacăra iubirii,apoi dăruieşte-o şi dăruieşte-te!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu