Maestrul din orice copilas

Un copil mă învață ceea ce nimeni nu mă poate învăța. Și culmea e că o face pe gratis. Și minunea e că o face necondiționat.
Copilul se scoală de dimineața și face ochii mari ca și cum se minunează că se află în această dimensiune pe care el o percepe doar ca un loc de joacă.
De cum se trezește, el este ancorat în prezent și cu trupul, și cu sufletul, și cu mintea. Ziua de ieri, în care l-au certat părinții, educatoarea,ori s-a mai luat la trântă cu vreun prieten, ziua de ieri în care poate a plâns și a vărsat multe lacrimi, acea zi pentru el nu mai este.
Pentru el, doar ziua de azi e cea care contează, restul sunt doar amintiri care nu îl mai pot impresiona, căci trecutul pentru el nu există. Un copil nu are trecut și nici viitor. Acestea nu fac parte din realitatea lui pentru că ele sunt iluzorii. Iar un copil nu se agață de ceea ce este iluzoriu, pentru el nu are nici un farmec să stea și să disece ziua de ieri, în care poate a făcut multe șotii și nici ziua de mâine, căci va vedea el singur ce va mai face atunci, ce rost are să se gândească la ea începând de astăzi?
Acum, prezentul bate filmul, viața nu poate fi trăită decât în prezent pentru un copil, căci în momentul ”acum” se desfășoară totul pentru el.
Copilașul abia așteaptă un nou moment de joacă, un nou moment de bucurie, o nouă clipă de râs. Pentru că el s-a născut să râdă, să pună mâna acolo unde ceilalți mereu îi spun că nu e voie, să încerce să facă tot ceea ce nu a mai făcut chiar și cu riscul de a se lovi sau de a cădea, pentru că, copilașul până la o anumită vârstă nu știe ce este frica.
Nu cunoaște frica, pentru că nu cunoaște penibilul. Și necunoscând penibilul rămâne mereu autentic și original în tot ceea ce face. El vrea doar să facă lucrurile în felul său propriu și nu ca un copy-paste.
De aceea, copilașul vine, sparge toate barierele fricii, trece pe lângă toți ca acceleratul prin gară, se oprește nonșalant și spune fără frică:
”Iată-mă-s!”
Și este tare mândru de el însuși. Își cunoaște neputințele, dar pentru el acestea sunt doar obstacole pe care mai devreme sau mai târziu le va trece. Iar faptul că în fața lui se află piedici și obstacole, nu îl descurajează nicidecum. Din contră, se bucură și mai mult când viața îl provoacă. Iar el acceptă provocările fără să îi pese de consecințe. Pe el nu îl interesează dacă îi va fi greu sau dureros atunci când se va strădui să le treacă, tot ceea ce contează sunt noile experiențe care îi stau față în față.
El înțelege din sinele său, că pentru asta s-a născut și pentru asta se scoală dimineața: să experimenteze, să creeze și să se bucure împreună cu ceilalți de viață.
Sinele copilașului la vârsta fragedă lucrează cu plinătate și cu o putere greu de imaginat. Energia și entuziasmul se revarsă din el iar cei maturi stau pe lângă el și privesc, obosiți și scurși de energie, unii cu mintea în trecut, alții cu gândul la ziua de mâine.
Dar copilașului nu-i pasă deloc că mama sau tata se ocupă în continuare de toate nimicurile și-și fac griji degeaba. Însă el nu are nici o grijă. Părinții stau mereu cu ochii pe el, nu cumva să i se întâmple ceva rău. Dar copilul când îi privește își dă seama că părinții lui se află într-o stare jalnică și că de fapt grijile lor pentru el sunt absolut degeaba. Orice condiționare care vine asupra sa din afară, el o respinge, sinele său îi spune să nu se lase înfrânt de condiţionările psihice care se revarsă asupra lui.
Pentru asta, nu a avut nevoie să citească nici o carte, să facă nici un curs, să umble pe la nu ştiu ce maeştri, sau să exerseze tehnici de influenţă a subconştientului. El nu are o viaţă de trăit. El însuşi este această viaţă pe care o iubeşte cu tot sufletul, cu toată puterea şi din tot cugetul său. Aşa înţelege el să îl iubescă şi pe Dumnezeu, iubind viaţa aşa cum este ea, iubind oamenii aşa cum sunt ei.
De ce ar dori el, să schimbe lumea? Ce rost ar avea? Lumea pentru el, este aşa cum o percepe în realitatea sa şi nu în cea indusă de ceilalţi. Ce-l interesează pe un copil ce se întâmplă dincolo de realitatea sa? Ce rost ar avea să se preocupe de ceva care pentru el nu există?
Realitatea lui este mult mai bogată în evenimente, de aceea el rămâne fidel doar realităţii sale. Acolo este el suveran şi stăpân pentru că realitatea sa, nu i-o poate lua nimeni, nu i se poate fura.
Poate mulţi nervi se vor isca datorită şotiilor pe care le face în fiecare clipă. Dar lui nu-i pasă pentru că şotiile acestea îl fac să crească şi in acelaşi timp îl călesc. Ce rost ar avea să stea într-un colţ şi să plângă? Cuminţenia se vrea trădată, un copil nu poate fi cuminte pentru că sinele său îl îndeamnă să nu stea locului o clipă, căci fiecare clipă poate fi un mare câştig. Iar el nu se împotriveşte glasului său lăuntric, căci ştie că pentru asta a fost creat. Cel creat este la rândul său un creator, iar un creator nu poate sta cuminte în banca lui, căci creaţia din sine se manifestă într-o infinitate de forme.
Pentru ce şi-ar cenzura el glasul sinelui? Şi nu o face, pentru că nu îl interesează să apară într-o anumită imagine falsă, decât cea adevărată care îl reprezintă întru totul.
Copilul nu are măşti şi nici nu ar înţelege de ar trebui să îşi pună una. Iar dacă o face oarecum în joacă, o leapădă repede şi o azvârle cât colo, pentru că ceea ce este fals nu merită atenţie.
Copilul mă învaţă iubirea. El vine fără rezerve înaintea mea şi mă îmbrăţişează fără gânduri ascunse, uitând într-o clipă lacrimile pe care uneori le-a vărsat din cauza mea.
Copilul mă învaţă bucuria fără motiv. El râde în orice situaţie pentru că a înţeles înaintea mea, că orice situaţie de viaţă, e de râs.
Copilul mă învaţă ambiţia. El merge, cade, se ridică, se loveşte, ţipă sau plânge, dar toate aceste sunt temporare pentru el.Căci se ridică şi o ia de la capăt cu şi mai mare entuziasm.
Copilul mă învaţă perseverenţa. El vine şi cere până când obţine ceea ce vrea. Iar dacă pe moment nu obţine, îşi va schimba tehnica data viitoare, înţelegând că lucrurile făcute mereu la fel duc la aceleaşi rezultate.
Copilul mă învaţă smerenia. Căci un copil îşi cunoaşte propriul său nivel de conştiinţă şi nu se apucă de experimentat decât lucruri pe care le-ar putea face doar la nivelul său.
Copilul mă învaţă credinţa. El ştie că orice s-ar întâmpla va fi bine şi folositor pentru spiritul său.
Copilul îmi arată practic cum poţi să îţi formezi noi reţele neuronale. Făcând un mic pas la început, apoi doi şi tot aşa crescând tot mai mult din putere în putere.
Binecuvântați să fie toți acești micuți maeștri și binecuvântată să fie minunata lor viață!