Despre vieţile sfinţilor...

Cineva mă întreba acum câteva zile dacă are rost să se apuce de citit vieţile sfinţilor sau nu. M-am tot gândit la asta până când m-am hotărât să scriu vreo 2 cuvinte despre subiectul ăsta. Nu ştiu dacă mai interesează pe cineva dar totuşi nu e subiect de lepădat.
Când m-am aplecat asupra vieţilor de sfinţi, eram la începutul "convertirii" mele religioase prin '98. Convertire într-un fel spus, deşi botezat ortodox, până pe la 25 de ani nu am avut nici o treabă cu biserica, dar momentul fatidic în care m-am întors spre ortodoxie, îl pot considera ca pe o convertire.
Iar când te izbeşte euforia religioasă în plexul solar, te arunci într-acolo fără să stai prea mult pe gânduri. Trecerea de la întuneric la lumină poate fi lină sau extremă, aşa cum a fost în cazul meu. Dar tocmai ieşind de pe "băncile" stilurilor agresive din muzica rock (metal), care le propovăduiam cu mare râvnă pe la radio atunci, trecerea mea nu putea fi una lină, ci una total tranşantă, fără întoarcere.
Iar când tranzacţia de la moarte la viaţă se face oarecum brutal, iei lucrurile aşa cum ţi se prezintă fără să le mai filtrezi, ţi se pare că adevărul e chiar aşa cum îl citeşti şi nu mai laşi loc de interpretări.
Majoritatea celor converiţi în "duh" la ortodoxie, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de "rătăcire", se aruncă cu mare râvnă spre vieţile sfinţilor. Aşa am făcut şi eu timp de 2 ani de zile am citit încontinu vieţile sfinţilor, în fiecare zi citeam vieţile celor prăznuiţi în ziua respectivă, în unele zile sunt mai mulţi, în altele mai puţini. La acel moment recunosc, am fost fascinat de cele 12 volume mari şi groase cu coperţi negre, scrise de Ioanichie Bălan.
Privind retrospectiv mă apucă o stare de nostalgie pentru acea perioadă când ortodoxia mi se părea ultima redută sau mai bine zis cea mai înaltă redută dintre toate. Dar nu e o nostalgie care să mă scurgă, din contră pot zâmbi cu detaşare acum când îmi amintesc de acea perioadă.
Vieţile sfinţilor nu se pot citi doar ca o simplă informaţie. Nu se pot parcurge doar ca o notă istorică şi atât. Mulţi încep din curiozitate să le citească dar repede-repede se lasă păgubaşi, spunând că pur şi simplu sunt prea grele. De fapt, nu sunt deloc grele de citit, din contră sunt concepute într-un mod foarte simplist, astfel încât să poată fi înţelese de absolut oricine. Problema e că din ele se degajă o încărcătură foarte grea şi apăsătoare. Iar această atmosferă îi face pe mulţi să renunţe.
Dacă nu crezi cu adevărat tot ce scrie acolo(inclusiv dialogurile), nu le poţi parcurge. Eu atunci credeam fără să îmi pun întrebări, fără să am îndoieli. Tot ceea ce venea de pe linia ortodoxă a sfinţilor părinţi era pentru mine cuvânt de lege. Şi atunci, când te afli într-o asemenea stare, le poţi citi uşor. Şi începi să îţi doreşti chiar şi tu să trăieşti o astfel de viaţă, începi şi tu să îţi doreşti să te aduci ca un fel de ofrandă lui Hristos. Pentru că reperul tuturor sfinţilor este Hristos.
Acum, în acest punct al vieţii mele, nu mă mai pot hrăni cu o astfel de informaţie, nu îmi mai foloseşte. Dar încă mai meditez asupra acestui subiect, încă îmi mai revin în minte momente din vieţile sfinţilor. Şi uneori mă întreb cum de am putut să cred tot ce scrie acolo fără să mă gândesc dacă lucrurile s-au petrecut sau nu aşa cum au fost prezentate. Dar credinţa nu îţi mai dă loc de interpretări, pur şi simplu rezonezi cu tot ce scrie acolo pentru că acela e nivelul tău de vibraţie.
Şi crezi absolut tot: cum mucenicii veneau şi mărturiseau în faţa împăraţilor romani Diocleţian sau Maximian şi se lăsau tăiaţi şi măcelăriţi cântând şi fără să simtă nici o durere, cum unii erau arşi şi a 2a zi veneau şi-şi smulgeau pielea de pe ei aruncând-o în faţa celor care-i judecau, cum sf. Simeon stâlpnicul de exemplu, stătea el pe stâlp şi-l mâncau viermii iar când aceştia erau luaţi de jos de către oameni, viermii se transformau în mărgăritare, cum sf.Gheorghe a fost îngropat el într-o groapă plină cu var iar după 3 zile a ieşit viu şi nevătămat, cum Sfânta Maria egipteanca levita în văzduh când se ruga, cum sf. Serafim de Sarov a stat el 1 000 de zile încontinu în rugăciune pe o piatră, şi câte şi mai câte...
Când povestesc lucrurile astea, eu nu îmi bat joc de ele. Dar acum, spre deosebire de anii când credeam în ele la literă, mi-am dat mie mai mult spaţiu interior ca să pricep cu discernământ lucrurile acestea. M-am pus pe mine în postura de observator şi le privesc din afară cumva, nu mai intru în acele emoţii pe care vrei-nu vrei, le simţi oricum când citeşti aşa ceva, când rămâi impresionat cum de unii au putut trăi la modul ăsta.
Îmi vine să spun că vieţile sfinţilor e primul pas spre spriritualitate. E adevărat că ceea ce se degajă din ele e o vibraţie joasă, primitivă, dar are şi ea rolul ei. Nu vei găsi în ele ceva care să te impresioneze la timpurile astea, decât eventual credinţa "nebună" aunor oameni, care nu putea fi luată decât cu forţa, adică prin moarte.
Acum realizez că există multă fabulaţie în aceste scrieri şi când am înţeles într-un târziu, mi-am spus "asta a fost doar o etapă din viaţa mea" şi am trecut mai departe. Are vreun rost să îţi tot aminteşti cum a fost la grădiniţă, cum te jucai cu maşinuţele? Îţi mai aminteşti, dar să-i mai judeci absolut gratuit pe cei aflaţi la acest nivel, mi se pare o nebunie. Are vreun rost să te tot otrăveşti de unul singur şi de bună voie?
Şi făcând o paranteză, vreau să spun că am observat că se ia foarte uşor în batjocură religia sau preoţii, mai ales pe aici pe fb unde oricine poate posta imagini cu tentă sfidătoare şi batjocoritoare la adresa religiei.. E un fel de modă şi asta, la câte cărţi "spirituale" se află în peisaj, cred şi eu că e foarte uşor. Dar am mai observat că cei care îşi bat joc de religie sau de preoţi, nu au trecut prin experienţa religioasă mai deloc. Şi atunci cum poţi vorbi de ceea ce nu ai experimentat până la capăt?
Uneori mai critic şi eu, dar mă limitez totuşi la experienţele mele personale prin care am trecut.Cei care au dus experienţa religioasă până la limită, nu vor judeca niciodată biserica sau religia prin care au trecut, pentru că la momentul acela religia le-a fost un foarte puternic punct de sprijin.
Iar dacă tot ai aşa mare tupeu de a lua totul în râs, deschide Biblia citeşte-o cap-coadă, ia vieţile sfinţilor, citeşte toţi sfinţii părinţi începând de la sf. Ioan Gură de aur şi terminând cu Serafim Rose, părintele Stăniloaie şi alţii, treci prin toate ritualuriie bisericii, roagă-te şi tu precum o făceau cei din vechime dacă poţi, după care vino şi spune la toţi experienţa ta. Dar până nu ai trecut prin toate astea...mai bine taci, căci eşti mincinos şi nu ai deloc credibilitate fabulând despre ceea ce niciodată nu ai trăit.
Iar vieţile sfinţilor şi religia în toată deplinătatea ei, are rolul său. Dacă nu ai trecut prin ea şi ajungi deodată la Ramtha, Greg Braden, Dispenza sau mai ştiu eu care din cei care vorbesc despre cuantică, energie, conştiinţă, s-ar putea ca să îţi fi clădit edificiul pe nisip, nu pe piatră. Pe mulţi îi văd citind lucruri foarte spirituale dar sunt de fapt ca nişte frunze-n vânt. Neexperimentând religia şi făcând un salt peste ea până la formele de spiritualitate înalte, s-ar putea ca să te surprinzi deodată pe o scară foarte înaltă, undeva în nori, dar dacă nu ai experimentat urcuşul până sus, oare cum îţi vei menţine echilbrul acolo, în înalturi?
Sigur că e aproape imposibil să te întorci la religia clasică după ce ai ajuns deodată la lucruri mai subtile, legate de puterea din tine. Dar măcar nu mai sfida ceea ce nu ai parcurs.
Acum vreo 2 zile scriam că eu îl văd pe Dumnezeu ca pe un infinit ocean de iubire iar cârcotaşii stau pe mal, se hilizesc şi aruncă cu pietre în el. Alegerea lor...
Personal cred că se pot experimenta şi religia dar şi spiritualitatea în acelaşi timp, deşi nu prea se suportă una pe alta. Însă dacă te detaşezi puţin, dacă doar observi şi nu judeci, se poate.
Iar vieţile sfinţilor dacă vrei să le citeşti, încearcă-le şi vezi ce simţi. Însă dacă o faci doar cu pre-sentimentul de a povesti pe urmă că în ele sunt doar bazaconii, nu o mai fă, căci îţi pierzi timpul. Dar dacă crezi că poţi medita la ele detaşat, s-ar putea ca totuşi să merite...