Provocarea de a fi tu însuți

A fi tu însuți nu necesită un efort, ci doar o simplă conștientizare. A nu fi tu însuți însă, necesită un mare efort și o chinuitoare disimulare. A fi tu însuți înseamnă să îți dai voie să fii liber și rebel în același timp. A nu fi tu însuți înseamnă să te opintești împotriva ta și împotriva libertății tale interioare. A fi tu însuți e un firesc, o naturalețe, un zâmbet curat. A nu fi tu însuți e nefiresc, nenatural, un râs forțat. A fi tu însuți e puritate și iubire, în același timp. A nu fi tu însuți e impuritate și frică, tot în același timp.

Când nu mai ești tu însuți, te surprinzi întrebându-te cine ești. Dar această întrebare nu își are rostul decât numai dacă vrei să afli, de fapt, cine nu ești. Și mergi așa din întrebare în întrebare până când se dizolvă toate agațamentele care doar te amăgesc și te prind în cursa identificării lor. Când începi să fii de partea ta, aceste capcane se frâng de la sine și nu mai au mare putere în ele însele. Pentru că răspunsul la „cine oare ești” e și el doar o iluzie. Dacă ai putea spune că ești Ființa sau Totul, s-ar putea să ai dreptate dacă te raportezi la un anumit fel de credință. Dacă ai spune că ești Neființa sau Nimicul, iarăși ai putea să ai dreptate, raportându-te la alt sistem de credință. Dar toate credințele sunt, de fapt, agațamente și identificări temporare. Acuma crezi în ceva, mâine crezi în altceva. Și așa îți schimbi sistemele de credință după cum bate vântul, dar nu există niciun fel de credință care să te facă cu adevărat liber. 

A fi tu însuți nu e un sistem de credință, o tehnică, o meditație anume. Ci e pură libertate manifestată în puritatea iubirii. Dacă, metaforic vorbind, te identifici ca fiind iubire, atunci lasă iubirea din tine să se manifeste dincolo de orice credință mai mult sau mai puțin limitativă. Nu pune baraje și stăvilare fără rost, împotriva fluxului iubirii care curge prin tine simplu, firesc, curat. Nu încerca să te convingi singur că ești mediocru și că nu ai de ce te agăța. Cauți să te agăți doar atunci când ești defazat de iubirea din tine și nu te mai afli în acest flux, ci ai ales să ieși din curgerea sa firească. Și când te afli pe mal și nu mai ai curaj să reintri înapoi, începe melo-drama ta și se înfiripă în fața ta drama-queen în toată splendoarea. Are sens?

Când te afli pe misiunea ta, nu îți mai bați capul cu întrebări fără rost, cine ești și de unde vii. Curgi doar și îți dai voie să fii, dându-le indirect și celorlalți voie să fie. Nu o să mulțumești niciodată pe toată lumea. Nu vei putea nici tu fi mulțumit de toată lumea. Nu ăsta e scopul, ca să aduni o turmă în spatele tău sau ca tu însuți să mergi în spatele unei turme. Oferă-ți șansa de a fi liber și de a nu te opri niciodată din împlinirea misiunii tale. Dacă cuvântul „misiune” are o conotație prea încărcată pentru tine, îl poți înlocui cu un altul, chiar și cu „vacanță”. Pentru că și în vacanță dacă ești, tot faci ceva din ceea ce simți. În vacanță sau în misiune, imboldul lăuntric este același. 

Bucuria firescului de a fi o simt cei care se află pe fluxul iubirii și se lasă purtați în această curgere. Bucuria e creativă de fiecare dată. Suferința, inerția și pasivitatea, te lasă să te scurgi de energie, fără nici un sens. Când te vei simți epuizat, plictisit și sătul de viață, adu-ți aminte că doar te afli în afara fluxului iubirii și poți reintra oricând înapoi. Pe mal șezând, doar vei continua lamentația și bocetul așteptând salvatori și mântuitori care să vină, să te ia de urechi și să te arunce din nou în fluxul iubirii. E frumos din partea ta?

A fi tu însuți e cel mai frumos, mai util și mai creativ lucru pentru tine în viața asta. A nu fi tu însuți e cel mai urât, mai nefolositor și mai distructiv lucru pe care îl poți experimenta în viața asta. Misiunea ta pe pământ se aseamănă cu trunchiul unui copac gros și înalt. Din acesta se ramifică tot felul de ramuri și rămurele, unele stabile și vii, altele instabile și putrede. Când vibrația scade în tine, începi să fii atras de aceste rămurele putrede care îți schimbă linia temporară de destin. E dreptul tău să faci asta oricând, dacă simți nevoia. Nimeni nu te va judeca pentru asta, nici în cer, nici pe pământ. Dar dacă alegi o ramură putredă, asumă-ți implicit și efectele și riscul de a încerca să rămâi așezat pe ea. 

A fi tu însuți înseamnă să îți cunoști vibrația care te menține viu, autentic, creativ. Și atunci nu vei mai fi ispitit cu tot felul de surogate sau rămurele putrede, căci acestea nu îți folosesc la absolut nimic. Vibrația ta sporește din treaptă în treaptă, pe măsură ce devii din ce în ce mai liber și mai creativ, în același timp. A forța lucrurile te poate da peste cap și azvârli iarăși în afara fluxului iubirii. Salturile cuantice vin doar dacă nu le cauți cu lumânărica și nu încerci să sari etape peste care sufletul tău nu vrea să sară, căci fiecare pas are menirea și rostul său, indiferent ce îți șoptește ego-ul din umbră.

Ești aici ca să sporești în bucurie, să sporești în creație, să sporești în cunoaștere, să sporești în iubire!