luni, 30 ianuarie 2017

Totul este vibraţie





Oamenii sunt egali ca potenţă, dar atât de diferiţi ca vibraţie între ei. Unul vine cu o vibraţie copleşitoare care copleşeşte cu prezenţa sa . Altul vine cu o vibraţie mai moale, mai firavă. Dar şi unul şi celălalt, rămân egali ca potenţă, atâta timp cât se află aici, în această dimensiune şi în acest corp uman. Sufletul vibrează pe o anumită frecvenţă. Frecvenţele se caută între ele şi când se regăsesc, se contopesc, se unifică, se armonizează şi devin una.

Oamenii cred că îşi caută jumătatea sufletului lor, dar de fapt, ei caută să se armonizeze unul cu altul şi, astfel, să devină una. Şi atunci când devin una, se recunosc, se regăsesc, se dizolvă în iubire unul cu celălalt. Şi când are loc această dizolvare, apare acel extaz mistic, acel sentiment pur, acea nuntă care nu e de aici. Căci oamenii lumeşti se atrag prin formele lor, mai mult sau mai puţin, atrăgătoare. Pe unul îl atrage faţa, pe altul mâinile, pe unul ochii, pe altul zâmbetul. Dar dincolo de aceste forme, ceva se întâmplă la nivel mult mai subtil. Dacă e doar atracţia trupului şi a cărnii, lucrurile nu se pot armoniza, căci sufletele acolo nu se regăsesc doar prin atracţia carnală.

Sufletele îşi caută recunoaşterea prin celelalte suflete cu care interferează. Uneori e de ajuns o privire, o mângâiere, o şoaptă. Alteori nu e de ajuns nici zeci de mii de priviri şi nici sute de mii de cuvinte. Pur şi simplu, acolo unde frecvenţa nu se întrepătrunde, armonia nu poate avea loc. De aceea, oamenii se căsătoresc lumeşte, dar adeseori, unirea lor nu e una sufletească, neapărat. Şi atunci, timpul rupe această legătură, mai devreme sau mai târziu, căci sufletele nu au timp de pierdut pe aici. Ele au lecţii şi provocări de acceptat şi de învăţat. Au răni de vindecat şi traume de conştientizat. Iar pentru o perioadă, sufletele pot accepta o înţelegere doar carnală, ca o experienţă de care au nevoie pentru un timp. Dar pe temen lung, relaţia nu are viaţă, căci unirea sufletească înseamnă armonie spirituală, adică contopirea frecvenţelor de vibraţie. Când aceasta nu se întâmplă, relaţia între cei doi rămâne doar lumească, doar umană, doar carnală. Iar noi, nu suntem doar oameni, doar umani, doar lumeşti. Suntem fiinţe energetice, fiinţe divine şi luminoase.

De aceea nimic şi nimeni nu ne poate domina aici, pe pământ. Dar nu ne poate domina sau subjuga nici dincolo de această dimensiune trupească în care suntem acum. Nu există vreun om, oricât de puternic ar părea el, care să îţi poate fura puterea din tine, decât numai cu acordul tău. Nu există vreo entitate, luminoasă sau întunecată, care să te poată manipula fără acordul tău. Nu există zei sau dumnezei care să poată să îţi dicteze viaţa fără acordul tău. Căci liberul arbitru este absolut intangibil. De el nimeni nu se poate apropia, nici în cer, nici pe pământ.

Dar oamenii ce fac în general, imediat ce se întrupează şi ajung cu picioarele pe pământ? Încep să se programeze unul pe altul, să se condiţioneze reciproc şi să intre în diferite sisteme care le subjugă voinţa şi puterea din ei înşişi. Dintre aceste sisteme, cel mai manipulator şi cel mai subversiv rămâne religia. Important e ca omului doar să i se ia puterea din el cu voia lui. Adică să i se frângă spiritul liber şi pur. Adică să stea pe o vibraţie net inferioară, raportat la sfinţii, mânturitorii şi dumnezeii pe care îi venerează. El se află jos, identificat cu neputinţa, căci numai de acolo poţi pune pe soclul idolatriei, sfinţi, entităţi sau zei. El vrea cu îndârjire să venereze ceva din afara lui la care să privească cu adorare de jos în sus. Şi pentru asta trage cu dinţii de vibraţia joasă care îl învăluie. Orice cunoaştere, orice conştientizare, orice semn de întrebare este eliminat din start. Idolatria nu suportă conştientizarea şi nici libertatea interioară. Ea vrea doar frângerea spiritului tău, astfel încât, cei cărora tu te închini, să te poată manipula mult mai uşor.

Dar când îţi urci vibraţia şi devii din ce în ce mai conştient, ce se întâmplă la urma urmei? Capeţi demnitate, capeţi putere, capeţi discernământ. Adică se activează iubirea din tine. Se activează sinele tău mai înalt. Se activează creierul, devii mai alert şi mai vigilent. Începi să îţi pui întrebări, începi să afli răspunsuri. Începi să nu mai digeri orice ţi se spune de către cei care te manipulează la nivel subtil. I-ai crezut până la un punct, căci eu au fost tare deştepţi. Au ştiut să îşi ridice vibraţia şi să ţi-o menţină pe a ta cât mai jos. Au ştiut să devină zei în faţa ta, în timp ce tu ai rămas doar milog. Au ştiu să te pună la colţul infamiei, în timp ce ei îşi râd în barbă de vulnerabilitatea, slăbiciunea şi prostia ta. Are sens?

Divinitatea nu e ceva abstract, dincolo de nori, la care noi să strigăm în cor, cu plânsete, bocete şi vaiete. Dar dacă vrei neapărat să te consideri separat şi nu una cu ea, atunci spor la îngroşat corul bocitoarelor. Vei urla, vei plânge şi te vei ofensa pe tine însuţi, până ce îţi vei da seama cine eşti. Şi atunci îţi vei ridica vibraţia spontan. Căci nu mai eşti dispus să te pleci în faţa nimănui, nici om, nici entitate, nici zeitate. Crezi că eşti mai prejos de vreo entitate, doar pentru că tu ai trup şi ea nu are? Faptul că eşti acum într-un trup carnal, nu înseamnă implicit că eşti şi limitat. Din contră, înseamnă că eşti foarte puternic, spiritual vorbind, de ai acceptat această încarnare pentru un timp. Însă dacă nu crezi asta, atunci credinţa ta, cea care te limitează, devine realitatea ta care te etichetează şi te pune în rândul turmei unde orice intrus care vrea libertate va fi exilat. Turma merge cu turma, dar spiritul liber e dincolo de orice religie, de orice condiţionare, de orice limită!

Oamenii sunt defensivi, timizi, temători şi şovăilenici, asta pentru că nu sunt dispuşi să îşi ridice această vibraţie sufletească de care vorbesc. Nu sunt dispuşi la demnitate, vor doar pomană şi ploconeală. Nu sunt dispuşi la acumulare în „a fi”, ci doar la acumulare disperată către „a avea”. Nu sunt dispuşi să fie liberi, ci sunt dispuşi să aducă ofrande toată viaţa unui zeu închipuit. Nu sunt dispuşi să fie demni şi să rămână în picioare, ci sunt mult mai dispuşi să stea milogi în genunchi, doar-doar cineva îi va milui şi îi va mântui. Nu sunt dispuşi la accesarea divinităţii reale şi autentice din ei însişi, ci mai degrabă dispuşi să se identifice cu neputinţa, frustrarea şi şi bocetul vieţii lor. Nu sunt dispuşi să fie puternici şi conştienţi, ei vor să fie slabi şi inconştienţi. Căci pentru a deveni conştient, se cere un efort şi o disciplină. Pentru a rămâne pe vibraţia idolatriei însă, nu se cere niciun efort şi nicio disciplină.


Vibraţa ta, cea de acum, e una care oscilează. Aşa că, nimic nu e bătut în cuie, nimic nu e predestinat, nimic nu e definitiv încheiat. Sunt doar linii temporare de destin, în funcţie de oscilaţia vibraţiei tale care te îndeamnă să faci sau nu, anumite alegeri. Totul e în funcţie de vibraţia pe care tu, din liberul tău arbitru, o alegi să o ai. Acolo e viaţa ta, raportat la vibraţia ta. Acolo e puterea ta, raportată la vibraţia ta. Acolo e creaţia ta, raportată doar la felul vibraţiei tale. Şi acolo e manifestarea iubirii din tine însuţi, raportată şi ea, tot la vibraţia pe care tu însuţi alegi din liberul tău arbitru să o manifeşti!