marți, 24 ianuarie 2017

Cu sau fără ego?



Normal că cu ego. Cât mai mult, cât mai amplu, cât mai profund. Din toate mișcările, din toate pozițiile, numai ego-ul să crească. Dragul de el, e ca un copilaș. Merită îmbălsămat, parfumat și frumos așezonat. Iar la sfârșit, îi voi pune fundiță și-l voi așeza zâmbitor în vitrină să îl contemplu permanent. Uite așa se mai naște o nouă mișcare super-spirituală: contemplarea ego-ului din toate pozițiile!

Chiar mă gândeam că oamenii fug ca proștii de întuneric sau ca dracul de tămâie! Pfff... iar l-am pomenit pe cel rău, iar o să-mi iau bobârnace spirituale că îl pomenesc pe cel ce nu se pomenește! Dar mie mi-e drag și de ăsta micu, alungat, exorcizat și exilat de peste tot. Pe unii îi strânge-n spate ăsta micu, ce să le fac dacă le tremură curul pentru o metaforă. Am înțeles, nu vor să fie liberi, vor să fugă de drac și să se apropie de dumnezeu. Unul îi arde cu amenințările, celălalt îi aburește cu răsplățile. Sunt multe oferte în peisaj, oferte peste oferte care mai de care mai atrăgătoare, precum în cer așa și pe pământ!

Am devenit tare arogant în ultimul timp. Îmi bat joc, persiflez, iau în râs. Ce mai tura-vura, sunt total deconectat de la divinitate. Dar să-ți spun un secret și așa nu ne aude nimeni. E tare bine aici, nu vrei să știi. Simt că am trecut pârleazul și am scăpat de urmăritori. Urmăritorii s-au oprit dinaintea pârleazului, le-a fost tare frică să intre în apă și să se ude pe piciorușele și mănușițele lor mega-ultra spirituale. Își apără cu îndârjire iubirea lor necondiționată, nu cumva să intre la apă și să-i strângă și aceasta prea tare-n spate. Ei fac pe lupii moraliști și cum te prind la înaintare, aruncă anatema peste tine! Nu-i de glumă domnilor cu spiritualitatea asta, ori ești total în iubire necondiționată, ori nu mai ești deloc!

Tare greu, nu mai știu nici eu cum să o scot la capăt. Mai că-mi vine să nu mai fiu deloc, ce tot atâta să caut să fiu cineva. Toată lumea vrea să predice ceva frumos și luminos, diafan și drăguț, poleit și călduț. E loc sub soare pentru toată lumea. Însă mulți au senzația că nu mai pot de ceilalți, dau din coate, își fac loc, se urcă pe soclu și încep să trâmbițeze. Salvatorul din ei înșiși își tot cere drepturile. El nu poate să tacă, el vrea să învețe lumea cum să fie mai frumoasă și mai bună. Și lumea îi va asculta pe unii ca aceștia și-i va idolatriza în masă pentru că îi place tare mult acestei lumi să fie condusă ca oile în turmă.

Și toată cunoașterea asta „wow” te lasă mut, nu alta. Atât de ușor accesată, atât de ușor asimilată, încât ai impresia că acum printr-un simplu click te iluminezi brusc. Mai citești o postare, mai dai de un citat, mai rămâi uimit de un comentariu și uite așa simți că sporești și evoluezi spiritual de numa-numa! 

Ce interesant, dai un click și stai în față, frumos, deștept și luminos! Imaginea contează cel mai mult, mult sclipici să fure privirile și să adoarmă conștiințele acolo, în poala lui dumnezeu, unde e cald sau răcoros, depinde de anotimp. Eu nu vreau acolo că risc să nu mă mai trezesc din atâta ipocrizie mascată în subterfugii divine. Mai bine să merg pe sârmă fără plasă pe dedesubt. Dacă tot e să pic, măcar să fie o cădere autentică, nu doar un surogat. Pe unii îi prinde dumnezeul lor în plasă și rămân acolo adormiți până la a doua sau a noua venire. Pe mine nu mă mai prinde nici dracul, ce să facă el cu unul ca mine care nu vrea cu nici un chip să intre nici în turma religioșilor, nici în turma spiritualilor?

Da doamnelor și domnilor, cât mai mult ego să fie. Dacă tot am venit în acest trup cu așa curaj, nu e cazul acum să ne comportăm ca niște mironosițe acoperite din cap până-n picioare, dar care numai la bărbați se gândesc. Asta e un fel de dublă curvăsăreală, pardon infidelitate, adică îți muncești creierii cum să stai cu mintea la doamne-doamne când tot trupul urlă după cu totul altceva. Nici pe primul nu-l satisfaci, nici pe al doilea nu-l lași să pună mâna. Măi să fie, câtă spiritualitate profundă ascunsă de după niște sutane!

Cred că sunt un mare geniu, deși încă nimeni nu mă recunoaște, nu-i așa? Dacă reușesc să scriu exact ce e în mine fără bizblitsuri și fără cenzură, înseamnă că mai am o mare șansă la mântuire, adică la eliberarea de frică, prostie și idolatrie. Văd că unii zâmbesc, alții se încruntă. E mult ego în peisaj, nu spun eu? Pe unii cum îi atingi un pic se relaxează, ăștia măcar pricep că totul e doar metaforă. Pe alții în schimb, dacă-i atingi un pic la credința lor, încep să intre în trepidație de nu mai știu nici cum îi cheamă. Robii iubirii necondiționate. Sunt mulți în online care tot propovăduiesc asta. Păcat de ei că și-au pierdut simțul umorului. Însă viața nu rămâne datoare nimănui, mai devreme sau mai târziu tot te vădește. 

Multă diversitate în peisaj și e bine că e așa. Astfel se mai cerne sămânța de neghină, atingând ego-ul puțin, foarte puțin, ca o boare. E de ajuns atât, o simplă contră, ca să îți dai seama ce e în om și cu cine ai de-a face. Și mai spun unii deștepți că ego-ul nu e bun. Doamne ferește, cum să nu fie bun, nu vedeți ce instrument fabulos de filtrare a oamenilor?