vineri, 6 ianuarie 2017

Firescul de a fi



Îmi place iarna.Dar iarna așa cum este acum, nu cum a fost până acum. Îmi place zăpada, îmi dă o stare de liniște tot albul ăsta. Simți cum se schimbă ceva în tine numai cât ai ieșit afară. Totul e schimbat. E altă vibrație. Și, de fapt, e super firesc ce este acum. A fost nefiresc ce a fost până acum. Iar azi e mișto, îmi place tare mult priveliștea, mirosul, aerul, tot. Îmi plac până și oamenii care se stresează de aiurea că, în cele din urmă, iarna s-a așternut și peste ei. Că așa le este indus prin toată mass media asta de doi bani care numai viziuni apocaliptice are în cap. În loc să se bucure de iarnă, de viscol, de ger, de zăpadă, ei tot bagă frica în oameni, coduri de toate culorile pe toată harta. Sper să nu citească articolul ăsta vreunul blocat cu mașina prin nămeți, că bineînțeles că îmi va da peste nas, cum naiba să te mai bucuri de toate astea când tot aștepți să te scoată careva din nămeți. Dar dacă tot nu mai are încotro, mai bine să mă citească, cine știe, poate se dizolvă angoasa și disperarea puțin câte puțin.

Stați să mă întorc la subiect, adică la firescul de a fi. Nouă asta parcă ne lipsește tot mai mult, întoarcerea la simplitate, la firesc, la naturalețea noastră, la setarea din fabrică dacă vreți. Avem atât de multă îndârjire în noi, atât de mult patos, atât de multă încrâncenare. Vrem multe din cele lumești și fugitive. Încă le dorim pe astea, pentru că undeva în subconștient râvnim încă după ele, deși suntem cumva convinși că toate acestea nu ne aparțin. Însă vrem cu orice preț să punem mâna pe ele, altfel nu simțim că trăim. Vrem să facem shoppinguri cu nemiluita, asta ne dă senzația falsă de împlinire socială. Vrem să flirtăm cu zeci, sute sau mii de femei și bărbați dacă s-ar putea, doar-doar vom simți iarăși că trăim, că ceva nou se mișcă în noi. Vrem să ne dăm tare spirituali pe aici pe feisbuc, unde zici că e raiul pe pământ învăluit numai de iubire necondiționată. Vrem să fim a-tot-puternici și a-toate-cunoscători. Cât mai diafani, cât mai eterici, cât mai îngerași dacă am putea fi văzuți. Însă natura noastră parcă spune altceva, știți voi, adică unde carnea și sângele se mișcă continuu, unde epiderma seduce și caută o altă epidermă ca să o atingă și astfel să simtă un fior, cât de mic, orice, numai să simtă ceva.

Dacă nu ar mai fi peste tot atâta ipocrizie mascată, tare bine ar mai fi. Cred că ne-am da nouă înșine în primul rând, mai mult voie să fim. Și atunci implicit le-am da și celorlați voie mai mult să fie. Știți cum e, ați citit de nenumărate ori postări cu sintagme de acestea diafane, precum că dacă nu te iubești pe tine, nu poți iubi pe nimeni cu adevărat. Vorbe mari, desigur. Până la practică, teoria metaforelor face încă ravagii printre internauți. Dar ne place asta, e ca o caterincă perpetuă, eu iau de la tine, tu iei de la mine, și tot așa, ca într-un delir vesel. Ce mai contează că nimic nu se pune în practică, contează doar simțirea de moment când citești un citat de ăsta pe la cineva și simți deja orgasmul intelectual cum te vrăjește. Și normal că nu te poți opri, vrei non stop, cât mai multe orgasme de acestea spirituale, nu găsești la unul, cu siguranță găsești la altul. Și tot așa.

Oamenii tot vorbesc de trezire, dar uneori mă tot întreb ce vor ei să spună de toată această trezire? Sau ei sunt deja treziți și vor neapărat să salveze umanitatea? La ce bun? Sindromul salvatorului face ravagii peste tot. Parcă toți vor să îi învețe pe ceilalți câte ceva, cum să fie mai buni, mai iubitori, mai compasionali, mai...mai...mai... Adică, nu ajunge dom'le să fii doar. E musai să fii mai ceva decât ești deja. Toți vor să îi învețe pe ceilalți spiritualitatea asta abstractă care, practic, nu ajută la absolut nimic în viața de zi cu zi. Când te bușește viața cu vreo boală, cu vreo singurătate sau cu vreo sărăcie de aia lucie, parcă nu îți mai vine să vorbești atâta despre iubirea necondiționată. Mama ei de viață, cum face ea cu spiritualitatea asta, o terfelește și o violează din toate pozițiile până nu mai rămâne nimic din ea!

E ca o vrajă, de fapt. Uităm de noi înșine pentru că ceva exterior nouă, ne seduce și ne fură mintea pe moment. Azi te îndrăgostești subit, mâine iarăși alergi după un nou flirt, după o nouă simțire. Azi îți plac ochii verzi, mâine cei albaștri. Azi vrei să te apuci de învățat ceva, dar mâine deja te apucă căscatul numai cât te gândești la asta. Azi vrei să faci sport, dar mâine te trezești că nu prea îți vine să te miști din inerția ta. Azi te interesează o anumită formă de spiritualitate, ca mâine să o găsești deja depășită. Azi îți faci liste cu planuri pentru tot anul, dar mâine te surprinzi că nu ești dispus să miști un deget pentru planurile tale. Nu-i nimic, anul viitor vei face cu siguranță alte liste și mai pompoase ca cele de acum. Omul pe pământ, în toată splendoarea!

Firescul acesta l-am pierdut, firescul de a ne întoarce către ceea ce ne bucură sufletul neforțat. De fapt, nu l-am pierdut, cât l-am uitat. Am uitat că am venit pentru a ne bucura de viața asta ca un dar. Iar dacă voi putea schimba ceva ca să mă pot bucura și mai mult, atunci e de bine, ce m-ar putea împiedica să o și fac? Doar convingerile interioare care te pot sabota toată viața fără să îți dai seama măcar. Convingeri preluate de la mama, tata și bunica care tot mai credeau că viața asta e suferință la greu. Și la ce le-a folosit să creadă prostia asta că tot acolo au ajuns cu toții, dar dacă s-ar fi bucurat mai mult în cele simple ale vieții, ar fi trăit o viață mai senină, mai frumoasă, mai luminoasă. Că de atâta posomoreală și pesimism suntem sătui, nu-i așa?

Firescul meu e tot ce contează pentru mine. Firescul tău e tot ce contează pentru tine. Firescul e cristal limpede și pur, nefirescul e ca o mocirlă în care te zbați și nu poți ieși pentru că ego-ul te trage în jos și nu te lasă să ieși la suprafață. Firescul de a fi e poveste și e magie în același timp. Nefirescul e doar o poveste horror care te ține prins ca într-o cursă. Firescul înseamnă libertate, nefirescul înseamnă sclavie pentru un rol care nu îți aparține! Oare ce ai alege, firescul sau nefirescul, libertatea sau sclavia?