Întâlnirea cu tine însuți

Când începe noul an, de obicei, încep și promisiunile. Adică știți voi, acele promisiuni pe care tot anul precedent le-ai tărăgănat și le-ai tot amânat în speranța că de la anul, lucrurile se vor schimba în mai bine pentru tine. Știți voi, veșnicul refren pe care îl auziți mereu la majoritatea, precum că nu mai suportă anumite situații din viața lor sau, pur și simplu, că nu se mai suportă pe ei înșiși în anumite atitudini, obiceiuri sau mentalități.

Da, e firesc la urma urmei. Oamenii simt nevoia de schimbare, simt nevoia să se simtă mai bine, să trăiască mai bine și dacă se poate, să își permită orice. Pe oricare om dacă îl întrebi ce ar vrea de la noul an în curs, îți va răspunde cu siguranță că vrea să schimbe ceva. Acel ceva pe care l-ai tot tras după tine ca o povară pe sufletul tău. Acel ceva pe care îl simți interior, dar cu greu îl poți defini. E ceva ce nu te lasă să trăiești în toată plenitudinea ta și în toată splendoarea ființei tale. Cu toții avem acest ceva care cumva ne cam sabotează din umbră, dar pe care nu prea vrem să îl recunoaștem. Și atunci tot mergem de mânuță cu această povară, mergem și observăm pe parcurs că mai mult ne târâm decât strălucim. Nasol moment, nu-i așa?

Dar oricât de nasol ar fi, acest moment vine, mai ales la începutul anului când se strâng forțele în vederea schimbărilor. E momentul tău de luciditate. Adică trec toate, sărbători, colinde, urări, sorcoveli și ce-or mai fi fost. Toate acestea trec ca un fum pentru ca iarăși să te vezi față-n față cu tine însuți. Totul trece, dar această întâlnire cu tine însuți, iaca nu mai trece. E acolo mereu. E întâlnirea ta de suflet care nu ține seama de sărbătorile lumești, nici de schimbările anotimpurilor și nici de trecerea anilor. Întâlnirea ta de suflet e cea care îți vorbește permanent. Iar vorba ei se insinuează printr-o multitudine de fațete. Uneori sunt șoapte, alteori simțiri. Uneori situații de viață, alteori oameni care îți vorbesc și îți transmit un mesaj, un îndemn. Oameni pe care poate în aparență nu dai doi bani, dar care îți lasă ceva în suflet, ceva de care îți vei aminti la un moment dat. Aceștia sunt mesagerii universului. Alții sunt doar observatori, iar unii sunt învățători. Alții sunt vindecători de trupuri, iar unii vindecători de suflete. Unii sunt contemplativi, alții extrem de practici. Unii visători, alții pragmatici. E loc pentru toată lumea sub soare.

Ai și tu un loc al tău pe această planetă. Ai și tu o menire, oricât ai crede despre tine că ești mediocru sau trăiești o viață fără sens. Nu lăsa mintea să te păcălească cu toate prostiile și cu toate scenaritele. Păcălește-o tu pe ea. Dă-ți voie să fii, dă voie și celorlați să fie! De ce să ne uniformizăm unii pe alții, de ce să ne șablonizăm în zadar? Dacă tot am aterizat pe aici pentru un timp, de ce să nu îmi dau voie să simt așa cum simt? Deranjează pe cineva felul meu de a fi? Și ce dacă, doar nu am venit aici ca să dau bine în peisaj și să fac frumos doar de dragul de a nu deranja pe unul sau pe altul! Așa că, fuck off cu toate ifosele, prejudecățile, moralitățile și mironoselile de fațadă!

Pentru că știi care e marea dramă pe care o poți trăi toată viața și să nu îți dai seama decât la final ce mare fraier ai fost? Faptul că nu ai fost tu însuți mai deloc, ci doar te-ai luat după ce ți-a spus unul, după ce te-a îndrumat altul, astfel încât, vei rămâne surprins că ți-ai dat cu tifla-n cap non stop, o viață de om. Și la ce bun toată prostia asta? Are cineva de câștigat ceva în urma cumințeniei și a reprimărilor tale la nesfârșit?

Am văzut mulți oameni care se identifică cu anumite roluri, dar care nu sunt pentru ei. Și sunt nefericiți pentru că, pur și simplu, nu sunt ei înșiși. Ei vor neapărat să fie ca alții. Vor neapărat să îi vorbească lumea de foarte bine și să zacă toată viața ascunși dincolo de căldicelul din ei înșiși, acolo unde cumințenia pământului șade pe olița milei și tot așteaptă să se întâmple ceva și să vină cineva să-i tragă de mânuță doar-doar se vor trezi din amorțeala lor. Și timpul trece, viața se scurge și ea, oportunitățile tot vin și pleacă, dar nimic din toate aceste așteptări nu se materializează. De ce? Pentru că simpla așteptare e moarte doar, o sinucidere lentă care îți lasă sufletul fără putere și fără energie!

De aceea la întâlnirea cu tine însuți nu poți veni mascat ca la un carnaval. Aici măștile nu își mai au rostul. Așa că, vino așa cum ești! Sau încă ți-e rușine de tine, de cum simți, de cum gândești? Ți-e rușine de corpul tău? Doar acceptă-te așa cum ești, căci cu acest trup ai venit. Altul nu e. Așa că cu gura lumii și prejudecățile ei nu ai ce face decât să le trimiți la origini, adică fuck off! Ți-e rușine să te exprimi și să îți dai pe față sufletul tău de frica neavizaților care te bârfesc și șușotesc pe la colțuri? Spune și acestor bârfe fuck off, că nu îți folosește la absolut nimic să ții cont de ele. Ți-e rușine că ești vulnerabil, că ești timid, că ai slăbiciuni omenești, că îți place ceva sau că îți displace altceva? Fuck off cu toată rușinea!

Da, uite acum e momentul tău de luciditate maximă, la întâlnirea cu tine însuți. E ca și cum ți-ai privi sufletul direct pe masa adevărului, acolo unde toată ipocrizia și toate reprimările s-au dizolvat deja. Nu ai obosit să tot fi mai atent la ceilalți decât la tine însuți? La ce ți-a folosit această atenție către cele din afara ta? Și toată această căutare a marelui nimic din afara ta, oare te-a ajutat cu ceva? Acesta e primul pas real pe care îl poți face în folosul tău, reîntoarcerea la tine, ca la un vechi prieten, ca la un vechi iubit. Căci restul prietenilor și a iubiților, azi sunt, mâine nu mai sunt. Azi te amăgesc că te iubesc de nu mai pot, iar mâine te surprind cu toanele lor. Așa că nu pot pune prea mult preț pe așa ceva. Are sens?

Sigur că totul are sens când ai puterea să iei hățurile în propriile mâini și să pornești la un nou drum. Poate va fi unul mai ocolitor ca precedentul, mai plin de obstacole și de surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Însă e mai bine așa, decât vechiul drum care nu te ducea decât tot în goliciune și abis. Uneori e nevoie de schimbări majore, alteori de schimbări minore. Sufletul simte asta pentru că el e sătul de vechi rutine, plictiseli și stupizenii care nu îl sporesc cu nimic. El are nevoie de o experiență cât mai diversă și cât mai provocativă care să îl umple de bucurie și de entuziasm. 

Întâlnirea cu tine însuți nu e nicăieri altundeva, decât doar aici, doar acum!