duminică, 20 decembrie 2015

Meditaţia şi fumatul


Aţi încercat vreodată să vă lăsaţi de fumat? Nu e chiar uşor, nu-i aşa?
Într-o carte a lui Osho, am dat de...meditaţia prin fumat! Pare o nebunie şi totuşi nu-i. De fapt, nu are legătură doar cu fumatul în sine, ci cu obişnuinţa. Şi cum orice dependenţă te subjugă mai mult sau mai puţin organic, atunci nu mai poţi fii liber cu adevărat, ci priveşti la această libertate cu nostalgie, privind-o dintr-un fel de cuşcă ale cărei gratii însă, sunt doar fum. Gratiile sunt doar fum, dar prizonieratul e chiar unul real.
Meditaţia prin fumat
Odată a venit la mine un om care suferea pentru că fuma tigară după ţigară de 30 de ani, iar medicii i-au spus : “Nu vei fi niciodată sănătos dacă nu încetezi să fumezi”. Dar el era un fumător cronic şi nu se putea abţine. A încercat -nu că nu încercase deja- a încercat serios şi a suferit atât de mult încercând, dar ţinea numai o zi sau două, iar apoi nevoia devenea atât de mare încât iarăşi îl ducea valul. Astfel cădea din nou în acelaşi mecanism.
Din cauza fumatului şi-a pierdut toată încrederea în sine: ştia că nu poate face un lucru mic: nu putea să se lase de fumat. A devenit nevaloros în proprii ochi şi se gândea că e cea mai neimportantă persoană din lume.Nu mai avea nici un pic de respect pentru sine. El a venit la mine.
M-a întrebat: "Ce pot face? Cum mă pot lăsa de fumat?" Eu i-am răspuns: "Nimeni nu se poate lăsa de fumat.Trebuie să înţelegi asta.Fumatul este doar o chestiune de decizie acum.Fumatul a intrat în lumea obiceiurilor tale şi a prins rădăcini.3o de ani este mult. A prins rădăcini în alcătuirea ta internă şi s-a răspândit peste tot. Nu e vorba numai de mintea ta care trebuie să ia decizia asta, capul tău nu mai poate face nimic.Capul este impotent, poate începe ceva, dar nu îl poate opri la fel de uşor. Odată ce ai început şi ai practicat atât de mult timp, esti un mare yoghin, 30 de ani de practicare a fumatului. A devenit ceva automat, trebuie să te dezautomatizezi."
El întreba: " La ce te referi când vorbeşti de dezautomatizare?"
Şi asta este meditaţia: dezautomatizare.
Eu i-am spus:"Faci un lucru -uită de nevoia de a te lăsa de fumat. Nu este nici o nevoie. Ai fumat şi trăit timp de 30 de ani. A fost bineînţeles o suferinţă dar te-ai obişnuit şi cu asta. Şi de ce contează faptul că mori cu câteva ore mai devreme decât ai fi muri dacă nu ai fi fumat? Aşadar ce este important dacă mori luni sau marţi, anul acesta sau celălalt, ce mai contează"?
El a răspuns: "da este adevărat, nu contează". Apoi am zis:"Uită de asta, nu vom opri deloc fumatul. Mai degrabă îl vom intelege. Aşadar data viitoare prin fumat vei face o meditaţie".
A fost nedumerit. Meditaţie prin fumat?
Eu i-am răspuns: "Da. Dacă oamenii Zen pot face o meditaţie din faptul că beau ceai şi o pot realiza ca o ceremonie, de ce nu? Fumatul poate fi la fel de frumos ca o meditaţie".
El era încântat, a întrebat. "Ce spui de fapt"?
Redevenea viu! A continuat: "Meditaţie? Spune-mi, de-abia aştept"!
I-am dat meditaţia. I-am spus: "Trebuie să faci un lucru. Când scoţi pachetul de ţigări din buzunar, mişcă-te încet. Bucură-te de asta, nu este nici o grabă. Fii conştient, alert, prezent. Scoate-l încet, fiind mereu prezent la asta. Apoi scoate o ţigară fiind pe deplin conştient, încet, nu în modul vechi în care te grăbeai şi în care o făceai inconştient şi mecanic. Apoi începi să ciocăneşti ţigara de pachet, dar foarte rapid. Ascultă sunetul aşa cum fac persoanele Zen când samovarul începe să cânte, iar ceaiul se fierbe. Apoi miroase ţigara şi frumuseţea ei…"
A întrebat: "Ce spui? Frumuseţea"?
"Da este frumoasă. Tabacul este la fel de divin ca orice altceva. Miroase ţigara este mirosul lui Dumnezeu".
S-a uitat la mine surprins şi a spus: " Ce? Glumeşti"!
"Nu glumesc. Chiar şi atunci când glumesc, de fapt nu glumesc, sunt foarte serios. Apoi pune-o în gură, deplin conştient, aprinde-o pe deplin conştient. Bucură-te de fiecare acţiune, fiecare mică acţiune şi împarte-o în cât mai multe acţiuni posibile, pentru a deveni din ce în ce mai conştient.
Apoi absoarbe primul fum: Dumnezeu în forma fumului. Umple-ţi adânc plămânii, apoi dă drumul fumului, relaxează-te, apoi un alt fum, dar fă-o foarte încet.
Dacă poţi face asta vei fi uimit. În curand vei vedea toată prostia. Nu pentru că alţii au spus că este o prostie, nu pentru că alţii au spus ca este rău. Tu vei vedea asta. Iar această vedere nu va fi doar intelectuală. Va fi din toată fiinţa ta. Va fi ca o viziune a întregului tău. Iar într-o zi dacă renunţi, renunţi, dacă nu, continuă. Nu trebuie să îţi faci griji de asta."
După 3 luni a venit şi mi-a spus: "am renunţat!"
"Acum, am spus eu, încearcă şi cu alte lucruri aceasta tehnică".
Acesta este secretul: dezautomatizarea!
Când te plimbi, plimbă-te încet, cu grijă. Când priveşti, priveşte atent şi vei vedea copacii care sunt mai verzi decât i-ai văzut vreodată. Daca vorbeşti, fii atent cum vorbeşti. Lasă ca toată activitatea de trezire să devină dezautomatizată.
(Osho- meditaţia prima şi ultima libertate)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu