Oamenii vin şi se întrupează în corpuri de carne, iar lumina răzbate prin aceste trupuri, din sufletele lor. Oamenii vin şi se nasc în lumesc, iar lumina ascunsă din ei înşişi, îi îndeamnă pe fiecare în parte să îşi găsească propria oglindire a acestei lumini care se vrea materializată prin mâinile, minţile şi trupurile oamenilor. Lumina e generată de esenţa divină a sufletelor luminoase ce se întrupează pe pământ. Dar Sursa acestei lumini însă, nimeni nu o ştie, nimeni nu o cunoaşte, nimeni nu o poate desluşi. Doar mintea liniştită, doar gândurile cele pure o pot doar intui. Spiritul pleacă din Sursă şi ia cu el sufletul care are nevoie de o nouă experienţă şi de noile provocări ce vor apărea de-a lungul vieţii. Spiritul învăluie acest suflet cu lumină şi îşi coboară vibraţia până ce viaţa se înfiripă într-un corp şi într-un mediu al cărui grup de suflete îşi tot schimbă pe pământ rolurile între ele.
Spiritul tău a plecat din astral cu toată lumina de care ai tu nevoie pentru a transcende acest lumesc, de care acest trup şi această minte egocentristă, se împiedică mai mult sau mai puţin. Amnezia e totală odată cu naşterea, odată cu întruparea. Cine sunt eu şi de unde vin? Nimeni nu îşi mai aduce aminte, nimeni nu mai poate întrepătrunde totalmente, acest mister care încă ţine întreaga umanitate ca într-o vrajă. Lumea e fascinată de ceea ce nu se vede cu ochiul fizic şi pare încă vrăjită de ceea ce s-ar afla dincolo de simţuri. Oamenii tot mai caută răspunsuri plauzibile ale existenţei lor, tot caută şi vor ca ceva să le potolească această sete şi acest dor nestins.
Tu eşti lumina. Aşa că ce rost ar mai avea să cauţi în afara ta această lumină ce absolut nimeni şi nimic nu ţi-o poate oferi în dar? Tu eşti acest spirit luminos care tot îndeamnă sufletul să materializeze această lumină prin acest corp într-un fel sau altul. Tu eşti cel ce luminează negativitatea şi întunericul din realitatea ta şi nimeni altcineva nu o poate face în locul tău. Te surprinde acest întuneric, te identifici cu el, te laşi copleşit de vibraţia carnală sau alegi ca, pur şi simplu, să străluceşti chiar şi în cea mai adâncă mizerie umană? Ce alegi de fapt, să fii doar trup sau să fii doar spirit? Unde te îndrepţi acum, către lumină sau către întuneric? Ce cauţi în această lume şi care e comoara din sufletul tău care se vrea lumii revelată, dată pe faţă, cunoscută şi împărtăşită? Ai descoperit-o sau încă mai cauţi confirmări din afara ta care să îţi confirme iarăşi şi iarăşi cât de magnific, minunat şi luminos eşti? Cine îţi va da această confirmare? Un om, un maestru, un zeu închipuit?
Tu eşti lumina. Iar să cauţi în această viaţă confirmări a ceea ce eşti, e aberant, ilogic şi fără sens. Căci mintea ta nu poate fi satisfăcută de nici un răspuns. Acum are senzaţia că ştie ceva, acum pare că imediat a uitat. Ea tot scormoneşte în zadar după răspunsuri pe care chiar dacă le primeşte, nu le poate accepta decât pe moment. Un nou maestru, o nouă carte, un nou curs şi un nou seminar care doar îţi întreţin vraja neputinţei din mintea ta! Sau poate o nouă religie, un nou chanelling, un nou mesaj transmis de entităţile nevăzute sau de zeităţile la care încă simţi nevoia să te raportezi! Sau cine ştie, un nou dumnezeu mai împăciuitor ca precedentul!
Toate acestea încă menţin şi hrănesc vraja iluziei din mintea ta. Oamenii încă nu se recunosc ca divini şi ca fiind lumina ce doar aşteaptă să lumineze dincolo de acest văl. Ei vor minuni şi îngeri care să vină şi să le vorbească prin văzduh, să cadă în extaz şi apoi să povestească celorlalţi ce mare minune s-a întâmplat în viaţa lor! Oamenii încă se raportează la alţi oameni sau la alte entităţi, pentru că le e frică atât de mult să îşi dea credit lor înşişi şi puterii din ei! Ar da acest credit oricui, dar niciodată lor înşişi. Pentru că nu au încredere că ceea ce pot crea ar avea vreo valoare. Şi atunci aşteaptă încă resemnaţi să vină cineva şi să îi ghiontească de la spate, doar-doar se vor trezi într-un târziu, din amorţeala lor!
Oamenii încă se roagă în exterior şi astfel pierd energie şi timp pentru această milogeală de pe oliţa milei. O altă vrajă, o altă iluzie ce întreţine neputinţa lumească la rang de idol pe pământ! De ce cred că e un non-sens această rugăciune către vreo entitate sau vreun zeu imaginar din exterior? Pentru simplu fapt, că tu eşti chiar de acolo, chiar din această Sursă plecat. Şi atunci cum mai poţi cere ajutor, când tot colacul tău de salvare se află chiar în tine? Cui îi ceri acest ajutor, la cine strigi după milă şi pe cine încerci să îndupleci? Doar la tine şi către tine e mereu acest strigăt, căci nimeni nu va va veni la tine din astral sau de pe oriunde, ca să îţi dea ţie un pahar cu apă, când tu singur ai această putere cu care ai fost pe deplin investit!
Căci rugăciunea nu poate fi nicidecum un strigăt de ajutor spre afară, ci doar o atenţie a ceea ce se petrece chiar înăuntru. Aceasta e rugăciunea cea care nu minte şi primeşte răspuns imediat. Atenţia firească şi naturală a sufletului tău, aceasta e rugăciunea adevărată! Când faci ceva conştient, te afli pe deplin în această rugăciune cu trupul, cu mintea, cu sufletul! Şi aici nu apare oboseala, nu apare epuizarea sau depresia ce apare adeseori atunci când faci cu silă lucruri care nu ţi se potrivesc. Pentru că nu eşti conştient de ele şi le faci că ţi se impun sau pentru că trebuie făcute, adică le faci pe pilot automat. Conştientizează de ce are nevoie sufletul tău ca şi experienţă şi atunci nu mai ai nevoie de nici o entitate şi de nici un chanelling care să îţi confirme ţie, cum să îţi trăieşti viaţa!
Pentru că tu, chiar tu eşti lumina! Iar comoara sufletului tău e una luminoasă, chiar dacă crezi sau nu acest lucru! Eşti un creator luminos, chiar dacă crezi sau nu acest lucru! Eşti putere şi inspiraţie divină, chiar dacă crezi sau nu acest lucru! Eşti hărnicie divină, chiar dacă crezi sau nu acest lucru! Aşadar, crezi sau nu crezi, comoara sufletului tău e una luminoasă. Deschide-o şi împărtăşeşte-o lumii ca şi lumea să se lumineze astfel prin lumina ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu