joi, 17 decembrie 2015

Bun venit în împărăţia sinelui tău!


Unii doresc să îi înveţe pe ceilalţi, alţii doresc doar să fie învăţaţi de către alţii. Dar şi unii şi ceilalţi au nevoie de deschidere, iar când deschiderea se produce de ambele părţi, atunci fiecare realizează paradoxul. Cel care învaţă ceva pe un altul, îşi dă seama că de fapt se învaţă pe el însuşi şi cimentează şi mai mult cunoaşterea şi credinţa sa, intrând în rezonanţă cu cel căruia îi vorbeşte. Iar cel care se lasă învăţat, înţelege că nimeni nu i-ar putea spune altceva decât lucruri cunoscute aflate în stare latentă în el însuşi. Fiecare se hrăneşte din celălalt şi fiecare la rândul său se dăruieşte cu bucurie celuilalt. Iar dacă este bucurie atunci nu mai poate fi unul superior şi altul inferior. Nu mai poate fi un decalaj între cel ce învaţă şi cel ce se lasă învăţat. Căci starea firească a omului este cea a bucuriei. Atunci însă când ea lipseşte, se insinuează tensiunea, dispreţul, senzaţia de superioritate, răutatea, şi multă mândrie care se umflă şi se tot umflă…
Dar bucuria elimină toate acestea doar prin simpla ei prezenţă. Când nu este prezentă în el însuşi, omul nu se simte bine, caută justificări şi începe să se plângă în stânga sau dreapta. Şi astfel începe să dea importanţă mai mare stării sale de rău, investind în ea tot felul de gânduri şi emoţii negative. Cât efort zadarnic pentru nimic...Cât zel depus în căutarea unui om care să îţi plângă de milă...Cât timp petrecut în suferinţă doar pentru a ţi se acorda puţină importanţă... Câtă râvnă depusă pe culmile depresiei...Toate acestea nu sunt decât capcane care ţes permanent în realitatea ta iluzia melo-dramei.
Deşi suntem prezenţi unii cu ceilalţi doar în acest mediu virtual, tind să cred că totuşi suntem uniţi în acelaşi timp şi în chip real. Căci deşi nu ne putem îmbrăţişa unii pe alţii şi nu ne putem privi ochi în ochi şi faţă către faţă, deşi nu ne putem atinge şi simţi inimile care vibrează la unison, deşi suntem poate despărţiţi chiar şi la zeci de mii de kilometri distanţă, totuşi ceva ne uneşte, ceva ne ţine mereu aproape cu gândul unul de altul.
Şi chiar dacă uneori orgoliile ne mai joacă feste şi mai avem poate mici tendinţe de a ne considera superiori altora, să intrăm repede-repede atunci iarăşi în noi înşine şi să păstrăm puţin tăcerea pentru a ne potoli simţurile răsculate împotriva noastră. Să ne regăsim pe noi înşine chiar şi atunci când nervii se întind prea mult şi o iau razna. Să ne aducem aminte, chiar şi în momentele mai grele, de comoara cea de mult preţ aflată în noi, pe care nimeni nu ne-o poate confisca, pe care absolut nimic nu o poate eclipsa. Să ne amintim de starea noastră firească cu care am făcut primii paşi în această minunată viaţă. Cum eram atunci şi cum suntem oare acum?
Să nu lăsăm spiritualitatea din noi să rămână doar la stadiul teoretic şi superficial. Să mai avem curajul de a pune şi în practică ceea ce citim, învăţăm şi cunoaştem. Să ne deschidem tot mai mult inimile şi minţile la ceea ce ne umple de frumos şi lumină. Pentru că toate acestea nimeni nu ţi le va da de pomană fără atenţia ta asupra lor. Pe ceea ce te focusezi, pe acel flux de conştiinţă vei vibra. Nu ai cum să generezi negativitate cu gândul, dar atitudinea în faţa vieţii să fie una luminoasă. Surprinde-ţi mintea din când în când ca să observi ce se manifestă acolo şi spune clar şi răspicat "stop joc" atunci când simţi că ceva acolo te trage în jos şi te învăluie stările alterate.
Iar pentru a ajunge în împărăţia sinelui tău, acolo unde doar tu ai voie să intri şi nimeni altcineva, ai nevoie de această stare de bucurie şi de nevinovăţie, pentru că acolo, în această împărăţie, nu poţi intra cu gânduri ascunse, cu răutăţi gratuite, cu orgolii rănite, cu păreri arogante aruncate cu dispreţ altora, cu păreri de rău şi resentimente, cu multă cunoaştere spre cele din afară, dar cu foarte puţină iubire aflată înlăuntru...nu, nu, nu...Căci bucuria nu poate rămâne alături de răutate şi nu poate sălăşlui în inimile cele trufaşe! Nici acolo unde e multă fală şi filozofie deşartă! Nici în inimile celor ce nu se iubesc pe ei înşişi, deşi se amăgesc că-i iubesc mult pe cei din jur! Nici în inimile celor ce îşi bat joc şi râd de alţii pe faţă sau pe ascuns! Nici în inimile cele atrase de bârfă şi şuşoteli! Nici în inimile care sunt tot mereu defensive în faţa vieţii şi niciodată nu au tăria de a-şi mărturisi adevărul lor!
Dar bucuria va sălăşlui pururi alături de iubire, în inimile celor curaţi cu sufletul, cu mintea şi cu trupul la un loc! Ele vor rămâne în inimile celor simpli cu viaţa şi cu o părere despre ei înşişi care e dincolo de orice simplitate! Ele vor conduce inimile celor ce nu suportă cu nici un chip să îi judece pe alţii, chiar dacă în sinea lor se amăgesc că le vor doar binele! Ele vor învălui inimile celor ce nu pot primi linguşeala şi fug de de linguşitori ca de foc! Căci la orice mişcare către cea mai firavă patimă, bucuria şi iubirea se evaporă ca prin farmec! Dar cât e de frumos să reuşeşti să păstrezi iubirea în sufletul tău, ca astfel să nu ai nimic împotriva cuiva, nici cea mai mică mişcare sau bănuială, nici cel mai ascuns gând de făţărnicie şi de superioritate! Ci mai degrabă binecuvintează-l chiar şi pe cel care te vorbeşte de rău şi susţine-l chiar şi pe cel ce te bârfeşte pururea din invidie!
În împărăţia sinelui tău, nu poţi intra cu toate aceste poveri după tine, nu poţi mitui pe nimeni pentru a te lăsa să intri şi nu-ţi poţi amăgi sinele cu nimic. El va rămâne surd şi mut în faţa ta şi nu te va lăsa să intri decât atunci când toate aceste poveri se vor îndepărta de la tine. Până atunci însă, porţile "împărăţiei" vor rămâne închise, căci în faţa lor, nici o lacrimă, nici un strigăt şi nici un fel de linguşire nu poate avea efect.
Aşadar, vino ca pruncul care nu cunoaşte răutatea şi ipocrizia, iar porţile ţi se vor deschide fără încrâncenări şi eforturi zadarnice. Iar dacă până acum ai ales doar să te răneşti, uitând cine eşti, uitând de unde vii şi pentru ce ai venit aici printre oameni, opreşte-te din a te mai răni singur(ă). Prinde pruncul de o mână, adică bucuria, prinde-l şi de cealaltă, adică iubirea, şi mergi, mergi cu nădejde spre împărăţia cea lăuntrică care se vrea cucerită şi stăpânită doar de către tine însu(ă)ţi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu