Sinceritatea si falsitatea fata-n fata

Personal mă împac foarte greu cu „spiritualitatea” plătită pe bani grei. Am înţeles că munca depusă se plăteşte, e firesc. Dar plata vine în urma unei prestaţii de pe urma căreia beneficiază unul sau mai mulţi semeni. Adică când munca respectivă a oferit ceva util şi folositor cuiva. Simpla prezenţă a unui salahor într-un loc unde i se cere să pună osul la treabă, nu valorează nimic atâta timp cât nu-şi face treaba. El nu poate fi plătit decât ca randament rezultat al muncii sale. Logic nu?
Această mare „revelaţie” am avut-o ieri când am asistat la o conferinţă ţinută de către 2 maeştri foarte în „vogă” la momentul acesta Ovidiu Argesanu şi Vlad Popescu. Ambii mari somităţi în domeniul Reiki. Nu am practicat aşa ceva şi nici nu prea ştiu cu ce se mănâncă. Sincer, m-am dus în urma unei invitaţii şi pentru că sunt deschis la tot ceea ce îmi oferă viaţa, am spus "da". Am mers fără aşteptări pentru a nu avea nici un fel de dezamăgiri. Şi nu am avut dezamăgiri, dar imediat după ce am ieşit din sală, m-a acaparat o stare de goliciune şi de amărăciune, în acelaşi timp.
Ceva nu se leagă fraţilor. Sau mai exact, ceva e putred aici.
Cum se desfăşoară tot tacâmul acesta spiritual e foarte interesant. Conferinţa se anunţă de dinainte, cam cu o lună. Preţul ei se află cu puţin timp înainte. Oamenii încep să vorbească, zvonul că vine x sau y, începe să circule. Emoţiile se declanşează şi atmosfera se dezlănţuie din ce în ce mai mult. Preţul deşi exorbitant, nu mai contează pentru că relaţia emoţională cu maestrul, te face să scoţi din buzunar oricât ţi-ar cere. Iar cu cât e mai mare preţul, cu atât ceva te captează şi mai mult pentru a fi prezent acolo.
Sincer, la ce prestaţie am văzut la cei doi, timp de aproape 4 ore, nu ar fi meritat nici un ban. Şi nici măcar un minut perdut. Nici măcar o secundă.
Şi nu o spun cu răutate. Acum de fapt, doar vreau să mă exorcizez pe mine însumi de ceva foarte „naşpa” din ceea ce simt vis-a-vis de experienţa asta. Asta e terapia mea şi chiar funcţionează pentru mine.
Probabil că nivelul spiritual de la noi e cam ăsta. Adică omul vine, începe să vorbească, oamenii ascultă pasivi, se mai pun 2-3 întrebări, după care se încheie totul, maestrul îşi ia banii, iar tu îţi iei în continuare nelămuririle cu tine. Şi constaţi cu stupoare că nu ţi-a folosit la nimic. Dar ai plătit pentru asta şi poate chiar ai vrut să înţelegi ceva fiind prezent acolo. Şi sistemul ăsta merge la noi pentru că unii între timp s-au mai trezit, au început să facă ochi, şi încep să caute adevărurile altora, hrănindu-se cu ele.
Însă senzaţia copleşitoare la astfel de întruniri, este că ele de fapt nu au putere în ele însele. Cei care vorbesc au ei interesele lor. Şi vor să dea bine în peisaj, nu cumva să spună ceva care-ar crea o mică tulburare în cei care ascultă. De aceea în majoritatea timpului dintr-o astfel de conferinţă, se bate multă monedă pe conştiinţa religioasă cu tot ce înseamnă ea: biserică, preoţi, taine, ritualuri, sfinţi, Biblie...
Pe toţi îi auzi vorbind mai ales în jurul creştinismului, în jurul lui Iisus, repetându-ţi iarăşi şi iarăşi că orice ai face tot la El te vei întoarce. Unii folosesc clişeul ăsta ca să se pună bine cumva cu toată lumea, deşi nu au studiat Biblia cu adevărat niciodată. Pe ei îi simţi falşi din start când vezi că dau nişte citate total aiurea. Alţii înţeleg că e doar un clişeu, dar se folosesc de el pentru a prinde ceea ce au de spus, la cât mai multă lume.
Câtă sinceritate este până la urmă în toată această turuială cu citate din Biblie şi din sfinţii părinţi? Care e interesul de fapt? Acum îmi vorbeşti de energie şi conştiinţă, acum aminteşti de sfântul Antonie şi de ce mai făcea el prin pustia Egiptului. Acum vorbeşti de păcat, acum afirmi că Dumnezeu e în om şi omul în Dumnezeu. Şi atunci cum poate Dumnezeu convieţui cu păcatul în acelaşi timp?
Deci ceva nu se leagă în tot amalgamul şi amestecătura asta „spirituală”. Dar s-ar lega poate cu adevărat, când omul ar veni cu sinceritate în faţa unui auditoriu şi ar spune fără frică experienţa lui trăită cu propria sa viaţă. Şi ar spune asta pentru a fi de folos ceva tuturor, că iată ce concluzie şi ce învăţături a realizat el în urma anumitor experienţe. Acelea ar fi cu adevărat convingătoare, acelea ar avea cu adevărat putere. Căci pentru asta am venit în faţa ta. Ca tu să îmi prezinţi ceva şi să mă convingi de adevărul tău trăit şi experimentat, pentru care poate că tu chiar ai suferit. Cu atât mai mult vor avea putere vorbele tale, căci ele vor veni din suflet, nu din minte. Aşadar dacă îmi arăţi „ceva”, convinge-mă tu maestrule, că acel „ceva” merită să îmi capteze atenţia. Nu mă adormi cu citate, nu mă lăsa în clişee. Convinge-mă de adevărul tău. Pentru aceasta am venit la tine, nu să aud lucruri pe care oricum şi oricând le găseam prin cărţi. Iar tot ce s-a spus acum 2000 de ani poate avea sau nu relevanţă. Dar de cele mai multe ori aceste lucruri cândva spuse, sunt aruncate tot ca nişte simple clişee.
Însă aţi sesizat ce putere are un om care îşi pune sufletul în faţa celorlaţi şi îşi spune experienţa sa, chiar şi într-o formă extrem de simplă?
Acela are multă putere de convingere, pentru că de obicei unul ca el nu are nici un interes ascuns.
Iar ceea ce am mai observat e că tot ceea ce vine din raportarea la unele afirmaţii demult apuse, te slăbeşte şi nu te sporeşte spiritual. În nici un caz nu poţi convinge pe cineva de ceva, prin această metodă. Pentru mine, un astfel de discurs e ca şi mort în el însuşi.
Iar un adevăr expus sincer nu are nevoie de multă filozofie, nu are nevoie de 4 ore doar ca să umpli timpul şi să-ţi justifici cumva banii. Adevărul poate fi expus curat şi simplu, fără înflorituri inutile.
E adevărat că avem nevoie de modele. Dar autentice, a căror viaţă vorbeşte de la sine şi nu prin cuvinte. Pe aceia îi simţi după ce ai plecat de lângă ei, dacă ţi-au folosit sau nu. Cu ce ai rămas după ce ai plecat, cu bucurie sau cu amărăciune?
Asta am simţit eu ieri, dar...nu vă luaţi după mine. Poate au fost şi oameni cărora le-a folosit, fiecare are trăirea lui. Problema de fapt nu e la cei care vin şi bolborosesc vrute şi nevrute, ei oricum trăiesc bine din asta, treaba lor, e şi ăsta un mod de existenţă. Problema e cred tot la cel care vine şi aşteaptă ceva de la cineva mai crescut spiritual ca el. Vrea şi el să se lămurească cumva prin viu grai.
Dar din nefericire, oamenii de obicei vin şi pleacă tot la fel de „spirituali” aşa cum au venit. Iar dacă ar fi rămas doar cu ei înşişi, faţă-n faţă cu sinceritatea lor, poate le-ar fi folosit mult mai mult...
Spor în cunoaşterea voastră, oameni buni!