Calea,adevarul si viata

Cu ceva timp în urmă terminasem de citit "Viaţa necunoscută a lui Iisus" care prezintă drumul făcut de autor,adică de Nicolas Notovitch, pe urmele lui Iisus care se presupune că a călătorit până în India,Nepal şi Tibet.Apoi după puţin timp am mai dat de o carte care face o analiză şi mai completă referitor la documentele pe care le-a găsit Notovitch într-o mănăstire budistă şi aduce completări mai noi.Aceasta se numeşte "Anii pierduţi ai lui Iisus" de E.C.Prophet.
După ce am terminat-o,mi-am lăsat gândurile să se mai adune,e altfel când scrii despre un subiect atât de sensibil, la rece.Iar acum nu ştiu cât sunt de rece,probabil subiectul Iisus va fi mereu unul prea arzător pentru mine pentru a fi detaşat.
Cele 2 cărţi despre care aminteam, ne dovedesc că Iisus nu a trăit doar în Israel, prin documente pe care nu le-a văzut doar un singur om ci mai mulţi în perioade diferite începând cu ultimul secol.Adică se presupune că el ar fi mers în aceste zone,unde s-ar fi iniţiat şi pregătit în scopul a ceea ce ar fi urmat să facă la vârsta de 30 de ani.
Până nu cu mult timp în urmă,credinţa mea faţă de Iisus,era cea propovăduită de biserică,adică credeam cu tărie ceea ce spune dogma şi anume că Iisus e fiul lui Dumnezeu Tatăl, născut,nu făcut,cel de-o fiinţă cu Tatăl, aşa cum spune crezul ortodox.Acum,nu neapărat mă dezic de acest crez, dar mi-am dat mie puţină deschidere, am lăsat întrebările să vină,nu le mai opresc aşa cum făceam înainte, de frică să nu cad în nu ştiu ce erezii.Nu mai am starea de atunci, în care credeam doar ce mi se punea în faţă necondiţionat. Nici nu mă mai recunosc în cel  vechi şi parcă a trecut o viaţă ,deşi a trecut foarte puţin de atunci. Schimbările sunt atât de radicale, încât trebuie să fac cumva un efort ca să mă desluşesc cât de cât, la cum eram înainte.Cert este că frica pe care o simţeam înainte referitor la ieşirea din dogmă,acum nu o mai simt.Ştiu, mă eliberez de o povară pe care am purtat-o cu multă sudoare şi îmi mulţumesc pentru asta.
Însă nici nu pot spune cu exactitate cum ar sta lucrurile vis-a-vis de Iisus,nimeni cred că nu ar putea descrie cum stau lucrurile în mod real şi nu speculativ. Iar dacă am ales să speculez câte ceva pe tema asta,e pentru simplu fapt că simt că  e ok pentru mine acum, să scot din mine, ceea ce se vrea scos.
Aşadar,nu ştiu cum stau lucrurile cu adevărat dar pot să mă întreb cum ar sta? Dacă deja am ajuns în faza asta,metaforic vorbind,eu cred că Dumnezeu însuşi,ca şi Iisus se bucură că am curajul de a  îmi pune întrebări. 
În primul rând nu pot să nu mă întreb cum de Biblia rămâne atât de înceţoşată faţă de viaţa lui.După cum ştiţi în toate cele 4 evanghelii din Noul Testament,nu există aproape nimic scris  referitor la ceea ce a făcut Iisus până la 30 de ani. Există doar 2 episoade extrem de succinte şi anume cel referitor la fuga în Egipt în pruncie,după care episodul de la 12-13 ani când este surprins învăţând în templu,lăsându-i pe toţi uimiţi de învăţătura sa.Deci între 2 ani si 12 nimic,între 12 şi 30 iarăşi absolut nimic.Ortodoxia ne învaţă că de fapt până la 30 de ani,Iisus a stat cuminţel pe lângă Iosif şi Maria, ocupându-se de tâmplărie.
 Dacă vrem să credem asta,nu ni se cere nici un efort şi ne oprim aici,doar lăsăm frica să ne absoarbă şi gata.Pot sta o viaţă la nivel de grădiniţă şi trăiesc aşa,nu e obligatoriu să ajung la şcoală.Iar dacă nu ştiu tabla înmulţirii,nu deranjez pe nimeni cu ignoranţa mea.Viaţa curge în continuare şi pentru iniţiaţi şi pentru profani. Iar atunci când voi avea nevoie de tabla înmulţirii pe care eu nici măcar nu am încercat să o învăţ, oare ce voi face? Probabil mă voi duce în continuare disperat pe la preoţi ca să îmi spună ei cât fac 2x3.Ce să fac dacă nu am vrut să o învăţ?
Lăsând gluma la o parte, parcă bate prea mult la ochi toată această lipsă din viaţa lui Iisus. Prea e cusută cu aţă albă, cel puţin pentru mine.Ceva nu se leagă.Oare de ce nu apare nimic scris despre aceasta perioadă? Cercetând în noi înşine vom căpăta şi răspunsuri. Tocmai  Iisus ne îndeamnă "căutaţi adevărul şi el vă va elibera", aşa că în primul rând îndemnul de a nu ne opri din căutare şi să luăm totul de-a gata, vine chiar de la el.
La primul sinod ecumenic de la Niceea de la 325, împăratul Constantin împreună cu părinţii şi istoricii de atunci au luat o serie de măsuri,printre care eliminarea a 45 de cărţi din Biblie pe care ei le-au considerat necanonice, prea  mistice sau prea abstracte.Adică prea periculoase şi ezoterice în acelaşi timp pentru o minte primitivă.Deşi e interesant că s-a lăsat intrată "apocalipsa după Ioan" de la sfârşitul Bibliei, unde ezoterismul e ridicat la rang de artă.
25 au fost eliminate din start,iar 20 au fost lăsate pentru studiu doar elitei cărturăreşti de atunci.Iar cele rămase până la noi au fost traduse şi răstraduse în fel şi chip şi sunt sigur mult modificate.De exemplu rugăciunea domnească "Tatăl nostru" care începe în Biblia noastră cu "Tatăl nostru carele eşti în ceruri",în limba originară,adică aramaica,aceste cuvinte sunt reduse la doar două.Dar nu există termeni exacţi pentru ele în traducere,ci doar aproximaţii. O mostră a traducerii celor 2 cuvinte ar suna aşa " O,Tu suflu vital a tot ce există" sau "O,născătorule,Tată-Mamă a cosmosului" sau"Nume al numelor,identitatea noastră se dezvăluie în tine".Destul de diferit de ceea ce avem noi acum.
 Printre cele 45 de cărţi (adică manuscrise) eliminate,s-au numărat  "Copilăria lui Iisus 1" şi "Copilăria lui Iisus 2". O alta a fost "Cartea Mariei mama lui Iisus" prin care ni se arată valorile familiale prin care ea fost aleasă pentru a fi mama lui.De asemenea eliminate au fost şi "Prima carte a lui Adam şi Eva" şi "A 2a carte a lui Adam şi Eva". Pe lângă acestea,un alt text găsit între manuscrisele de la Marea Moartă,considerat de importanţă majoră dar bineânţeles necanonic ar fi scris acum 1700 de ani este şi cel intitulat "Tunetul:Mintea perfectă" scris de către o femeie ca un dialog,în care autoarea declară că ar fi experimentat multe dihotomii(diviziuni) ale firii umane.Ce interesant sună:Tunetul,mintea perfectă!
Însă toate acestea nu au fost lăsate spre studiu tuturor, ci doar unor anumite minţi.
Revenind la Iisus,nu e greu de înţeles de ce creştinismul ascunde cu bună ştiinţă viaţa lui de până la 30 de ani.Pentru că dacă e adevărat că el şi-a petrecut un timp atât de îndelungat în mijlocul tradiţiilor orientale, înseamă că totuşi aceste învăţături conţin un mare adevăr,dar creştinismul (ca religie) nu ar putea în veci şi pururea să recunoască asta,pentru că astfel s-ar dezbina în sine însuşi.şi până la urmă e de înţeles,fiecare religie se declară în primul rând pe ea însăşi regină.
Mie cel puţin, mi-e din ce în ce mai greu să cred că Iisus a stat şi a cioplit la lemne până la 30 de ani şi apoi dintr-o dată a ieşit şi s-a revelat pe sine ca fiind Dumnezeu.Dar în acelaşi timp, cred că el cu adevărat a ajuns la starea de " Eu şi Tatăl una suntem",iar pentru mine nu mai e relevant dacă a venit pe pământ deja aşa, sau printr-o iniţiere prin care a trecut, a ajuns să spună aceste cuvinte.Important e că avem la cine ne raporta şi că suntem cu toţii chemaţi să gustăm din această stare.Tot ceea ce ne-a lăsat ca mărturie în Biblie,deşi scris de oameni  care nu l-au cunoscut personal,poate fi interpretat la nivel de sine.Există interpretări la afirmaţiile lui pentru fiecare nivel,de asta ne-a lăsat şi o multitudine de pilde,căci pildele sunt interpretabile.Dar multe din îndemnurile lui stau în picioare de 2000 de ani şi vor sta veşnic,pentru că transcend timpul.

În timp am realizat că prin aceste pilde,afirmaţii, sentinţe, pe care ni le-a lăsat,tocmai asta s-a vrut, ca noi să căutăm să înţelegem după sufletul nostru,dupa nivelul conştiinţei fiecăruia dintre noi.
    "Eu sunt calea,adevărul si viaţa!" spune el.
Pe ea s-a fundamentat tot creştinismul şi asta pentru că lucrurile s-au înţeles pur personal.Deci dacă înţelegem doar add literam, adică doar prin Iisus ca persoană atunci tot ce se află în afara Lui,e socotit ca erezie şi vrednic de condamnat.
Habotnicii încep să clocotească de furie,săbiile sunt scoase din teacă,oştirile se aliniază,mucenicii stau în rând pentru a fi măcelăriţi şi sângele începe să curgă şiroaie...
Dar pentru o clipă,să lăsăm săbiile în teacă.Oare Iisus când spune "eu sunt" se referă la persoana Lui? Pentru o gândire primitivă şi încorsetată de frică e valabil şi asta.
Dar putem să ne ridicăm puţin nivelul conştiinţei?
Pentru că eu personal cred că aici de fapt,e vorba de starea de "eu sunt".
Dacă El e una cu Tatăl si noi una cu El,prin deducţie înteleg că "omul" adică starea de "a fi ", e calea,adevărul şi viaţa.

 Dumnezeu in marea Sa lucrare ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa dar într-un mod unic şi irepetabil pe fiecare dintre noi, aşadar a lăsat la latitudinea noastră să alegem ce ni se potriveşte fiecăruia şi să rămânem originali totodată,citind aceste pilde si extrapolând din ele ce ni se potriveşte după unicitatea noastră.