Există iubirea
pasională între un bărbat şi o femeie, în care îndrăgostiţii se apropie delicat
unul de altul la început. Fiecare cu gândul la celălalt. Fiecare mereu cu ochii
pe celălalt. Îndrăgostiţii se întâlnesc, apoi iar se despart, apoi iarăşi se
apropie şi jocul acesta e frumos şi poate ţine puţin, o vreme sau chiar pentru
toată viaţa. Şi iată cum îndrăgosteala se transformă din pasiune şi vâlvătaie,
în recunoaşterea celuilalt ca fiind o parte din tine. Iubitul sau iubita vine
cu patimile sau cu fricile sale aproape de celălalt, până ce toată această
tulburare se dizolvă în simţământul celuilalt. Cel cu iubirea mai mare se lasă
pe el însuşi absorbit de slăbiciunile celuilalt, le absoarbe pe toate ca pe un
burete şi apoi îi umple acestuia golurile sufleteşti, dăruindu-i acestuia
energie, putere, curaj, nădejde...
Există iubrea curată
dintre un părinte şi un copil, a cărei curăţie şi puritate nu poate fi asemuită
cu nicio altfel de iubire. Aceasta nu o poate înţelege şi nu o poate simţi
decât cel ce a dat naştere unui copil. Când copilul apare în peisajul
părinţilor, le arată acestora, exact golurile lor interioare, îndemnându-i
indirect cum să se depăşească pe ei înşişi, cum să îşi recunoască puterea din
ei, cum să caute şi să găsească soluţii care până înainte de venirea sa pe
lume, păreau probleme de nerezolvat. Copilul te scoate din zona ta de confort,
din inerţia ta, din lenea şi trândăvia ta cu care îţi place adeseori să
cochetezi, dar toate acestea nu-ţi folosesc la nimic, decât la nesfârşitele
reverii şi visări ale nimicului. Copilul vine către tine simplu şi firesc,
curat şi pur, fără gânduri ascunse. El îţi oferă bucurie şi iarăşi bucurie,
astfel încât inima ta ce pare amorţită începe să se deschidă şi să lase iubirea
să curgă râuri, râuri, râuri...
Există iubirea dintre
un discipol şi un învăţător. Acesta este un mare dar şi nu oricine îl poate
experimenta. Această iubire include respectul, devoţiunea, sinceritatea.
Învăţătorul pare mereu că îl trage pe învăţăcel după el, iar cu cât învăţăcelul
prinde mai repede tot ceea ce are de învăţat, maestrul accelerează şi el, căci
râvna discipolului pare de neoprit. Uneori învăţătorul se opreşte şi îl lasă pe
învăţăcel să se apropie de el şi să-l îmbrăţişeze, îi dă voie să se aşeze lângă
el sau chiar să-i spele picioarele cu părul său. Dar asta o face doar pentru ca
discipolul să îşi tragă puţin suflul, pentru ca din nou să se ridice şi să-l
urmeze pe maestrul său. Acesta iarăşi fuge şi-l cheamă pe discipol după el,
lăsându-l uneori să se apropie, lăsându-l să se apropie doar aşa ca o părere
sau ca şi cum i-ar atinge doar ciucurii de la poale. Şi pentru discipol această
atingere este îndeajuns, nu are nevoie de mai mult. Dar după un timp, în toată
această iubire apare şi despărţirea, căci nici un maestru adevărat nu îşi va
ţine lângă el discipolul furându-i acestuia libertatea. Aşa că vine vremea când
discipolul pleacă de lângă maestrul său în lume, neuitând însă niciodată timpul
petrecut lângă acesta...
Există iubirea dintre
doi prieteni, a căror prietenie se transformă şi aceasta într-un fel de iubire,
chiar dacă prietenii se despart şi se revăd la distanţe de timp foarte lungi.
Cei doi îşi amintesc unul de altul, se cheamă iarăşi, căci dorul unuia făţă de
celălalt îi mistuie şi-i recheamă iarăşi să se revadă faţă-n faţă. Prietenii
adevăraţi rezistă în timp, în ciuda diferenţelor de opinie, în ciuda
schimbărilor care apar într-unul sau în celălalt. Prietenia e sursa iubirii,
izvorul ce o generează şi care se alimentează din împărtăşirea gândurilor şi
simţămintelor. Prietenia e frumoasă şi nu caută la faţa omului, ea nu are
nevoie de confirmări şi nici nu pune condiţii între cei doi. Atunci când apare
o condiţie, una cât mică chiar, prietenia dispare şi apare interesul,
batjocura, dispreţul, superioritatea. Prietenia se susţine însă doar pe
sinceritate şi pe respect, altfel nu poate rezista în calea vicisitudinilor
vieţii...
Există iubirea dintre
oamenii care se recunosc unul în altul, chiar dacă nu şi-au vorbit niciodată.
Ei se recunosc în priviri, într-o strângere de mână, într-o îmbrăţişare. Între
aceştia poate că nici nu va exista vreodată o relaţie anume, dar în sufletul lor
există un locaş de neatins pentru acest fel de oameni. Pot fi bărbaţi, pot fi
femei, pot fi copii sau orice fel de oameni, frumoşi, melancolici, visători,
pragmatici, agitaţi, calmi, tineri sau bătrâni. Iubirea nu caută la forme şi
nici posesivă sau geloasă nu poate fi. Ea uneori rezistă în timp pe baricade,
alteori e răpusă la prima adiere de vânt. Dar viaţa însăşi o căleşte, o
îngrijeşte, o înalţă sau o smereşte, o testează şi o sporeşte, toate acestea
într-un mod de nedescris în simple cuvinte umane...
Există şi iubirea de
sine. Deşi e greu de înţeles ce fel de iubire este aceasta, căci nicidecum nu
sunt doi în tine, unul care să iubească, iar celălalt să se lase iubit. Dar e
ca un dor, aşa îl simt eu. Ca o nostalgie către partea mea pură care mă îndeamnă
să dau totul pentru viaţă. Ca o râvnă care mă tot trage spre un ceva anume pe
care nu reuşesc să-l identific. Râvna mă trage şi mă atrage, iar eu doar mă
plec şi fac o reverenţă în faţa acestui dor. E o vibraţie care aprinde şi mai
mult flacăra interioară. Atunci când flacăra e slabă, se deschid noi
oportunităţi în viaţă pe care le poţi accesa, dacă ai destul curaj să o faci.
Când flacăra e puternică, arzi dar nu te mistui, ca într-un foc continuu.
Aceast foc sacru e unul plăcut, căci el te ţine viu, curios, entuziast,
bucuros, dornic de a experimenta, de a înţelege, de a evolua...
Iubirea poate fi de
multe feluri şi totuşi ea e doar una. Ea nu se precipită şi nici nu se
îngrijorează în zadar din pricina celuilalt. Pentru că iubirea nu e slabă, nu e
doar frunză-n vânt. Ea se recunoaşte în celălalt fără a tot pune întrebarea
prostească „oare mă iubeşte sau nu mă iubeşte”? Când simţi iubire pentru
celălalt nu mai are nici un rost să îţi pui întrebarea aceasta. Sau crezi cumva
că nişte simple cuvinte te-ar împăca cu ceva, când tu singur ştii exact cum
stau lucrurile fără a căuta răspunsuri la ceea ce nu se poate răspunde prin
cuvinte? Iubirea înseamnă libertate, acesta e marele dar pe care îl poţi oferi
celuilalt atunci când simţi că sentimentul tău e dincolo de lumesc, dincolo de
carnal, dincolo de orice fel de condiţionări...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu