Despre femeile deştepte

Ăsta e un subiect inepuizabil şi fascinant în acelaşi timp. Când apare o femeie deşteaptă în peisaj, rotiţele bărbatului încep să scârţâie, ceva se blochează în mintea lui. Iar dacă mai e şi frumoasă, tot angrenajul bărbatului se opreşte brusc, ca şi cum apeşi fără să vrei pe frâna de mână a roţii din faţă şi iaca ăla eşti! Te aruncă peste cap de nu mai ai timp să reacţionezi! Aşa că el pare bătut în cap adeseori, nu doar metaforic vorbind, ci chiar pe bune. Parcă e lovit în moalele capului, în timp ce ea trece zâmbind nonşalant pe lângă el. Ştia ea ce ştia că chiar aşa se va întâmpla. Dar nu se putea abţine să nu râdă puţin pe înfundate când vede un astfel de specimen gură cască care se împleticeşte în propriile picioare când se uită la ea. Stă în firea ei, total stăpână pe situaţie!

Femeile deştepte sunt ridicate pe soclu de majoritatea bărbaţilor prostănaci. Nu că ei ar fi neapărat prostănaci, să ne înţelegem! Dar se cam complac în postura asta, majoritatea. Când dau de una deşteaptă foc care-i domină, încep să spele putina şi să tragă sforile, o iau la fugă, dau colţul şi apoi trag cu urechea şi cu coada ochiului undeva în urmă, să vadă dacă nu cumva femeia cea deşteaptă e încă pe urmele lor. Apoi când văd că pericolul s-a îndepărat, se scutură bine, îşi reaşează ţinuta impecabilă, îşi potrivesc pălăria  şi jobenul, începând iarăşi plimbarea lor de gentilomi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Femeile deştepte şi frumose, inhibă. Iar bărbatul clasic, adică puţin defensiv, timid şi mameluc, nu ştie să gestioneze situaţia în sine cu o astfel de deşteptăciune, pentru că el a fost învăţat cumva de mic copil că relaţia bărbat-femeie nu e de unu la unu, ci e net superioară lui. Adică cocoşul e cocoş, iar găina nu poate deveni egretă! Deşi transformări se mai întâmplă chiar şi peste noapte, mai sunt şi care se deşteaptă brusc din prostie! Acum chiar e la modă, ce mai, adevărate salturi cuantice! Dar nu ştiu cum se face, că de când e lumea şi pământul, în loc de a fi mai bine, parcă e mai rău. La relaţii mă refer. Femeile parcă se deşteaptă şi se emancipează din ce în ce mai mult, în timp ce bărbaţii, parcă din ce în ce mai greu cu pianul pe scări!  

Dar cât trăieşte omul învaţă, n-are încotro, altfel îl dă viaţa peste nas şi până se trezeşte el din inerţie, ia-l de unde nu-i, a devenit deja amintire! Cu siguranţă, unul din motivele pentru care venim aici e să ne impropriem şi asumăm inclusiv natura asta de atracţie pur carnală, grosieră, animalică, bat-o vina! Adică, da domnule, sunt carne şi sânge, ce mama mă-sii, nu sunt pe aici doar să plutesc pe un norişor diafan şi să mă amăgesc că, vezi doamne, am venit pe aici pe pământ ca să fac eu nunta mea spirituală cu sinele meu divin! Metafore frumoase, spirituale, eterice...dar când o femeie pune mâna pe un bărbat şi un bărbat pune mâna pe o femeie, toată spiritualitatea inertă şi diafană, sucombă în această plăcere, în această atracţie irezistibilă pe care cu toţii o trăim, asta dacă nu am devenit între timp atât de proşti încât să fugim de ceea ce simţim!

Femeia deşteaptă, hmmm.... Vreau să vorbesc despre ea dar nu prea pot, că nu o înţeleg pe deplin, nici pe departe. Îmi dau şi eu cu părerea doar, nu că ar folosi la ceva. Dar da, îmi place să am cu cine vorbi, nu să stea ca muta-n târg. Să trecem aşa uşor, de la „critica raţiunii pure” la „critica raţiunii practice”, fără să se simtă trecerea de la teorie la practică. Aşa, ca o boare ce te prinde ca-ntr-o visare! Dar când văd câte un mascul care se opreşte din mers şi salivează în urma unei femei, pffff...nasol moment! Ăsta s-ar duce ca boul la înjunghiere doar ca să pună mâna unde nu are acces. Iar femeile deştepte îi simt pe ăştia de la o poştă, îi atrag, îi momesc şi apoi le dau cu flit de nu rămâne mai nimic din masculul nostru!

Acuma, nu că ar fi şi femei care n-ar fi deştepte. Dar mai sunt nişte specimene ciudate, mironosiţele de faţadă de exemplu. Alea care îl au toată ziua în gură pe dumnezeu, dar mintea lor visează la cu totul altfel de jucării. Măcar de ar recunoaşte-o pe bune, că de atâta ipocrizie şi dumnezeul lor închipuit a obosit! Dar ce să le mai faci dacă doar asta vor, să îşi reprime feminitatea până le ies ochii din cap! Mai sunt şi unele care se îndrăgostesc de duhovnic sau de maestru, dar nu le-ar spune asta nici să le picuri cu răşină, mai bine să rabde ca nişte adevărate martire pentru dumnezeul lor! Ce specimene ciudate, femeile sunt strâns legate de rolul bărbatului din viaţa lor, dar ele o ard în sf-uri cu dumnezeul din mintea lor! Ce pierdere uriaşă într-o aşa mare reprimare...

Bărbatul însă, fuge de femeia deşteaptă, că acolo e ca pe nisipuri mişcătoare. Pe una ca aceasta nu o poate manipula aşa uşor, iar el nu prea are răbdare şi nici putere de convingere. Dacă se simte atras de o femeie, bărbatul vrea napărat să pună mâna. Acum nici cu femeia nu mi-e ruşine, căci şi ea tot cam asta vrea, deşi o dă codită, nu cumva să se auto învinovăţească că are în ea astfel de valenţe, carnale şi trupeşti. Mintea unei femei neevoluate spiritual, încă îi dă cu tifla-n cap că e o curvă dacă râvneşte la un bărbat. Însă doar ea pe ea însăşi se consideră aşa, şi eventual, alte femei tot la fel de limitate ca şi ea. Un bărbat deştept nu ar putea niciodata să identifice o femeie ca fiind aşa etichetată. Pentru că până la urmă, ce s-o mai dăm cotită,  femeia e un amalgam de senzualitate care defulează afară de aiurea dacă nu defulează într-un bărbat. Până la urmă nu există aşa ceva. Femeie curvă, nu există după percepţia mea. Religia doar a surclasat-o în halul ăsta şi i-a frânt efectiv nevoia de feminitate din ea. A frânt-o şi a pus-o la colţul infamiei, doar pentru că e femeie şi simţirea ei o întrece cu mult pe cea a bărbatului. Iar bărbaţii, fiind orgolioşi, îngâmfaţi şi mândri, nu pot accepta aşa ceva. Aşa că până la urmă, adevărata curvă, e doar religia inventată de un alt fel de curve în sutane, acestea fiind cele cu adevărat perverse pentru că trăiesc cu viclenia şi desfrâul spiritual chiar în suflet.

Dar să revenim la femeia cea deşteaptă. Interesant e că adeseori, femeile deştepte se agaţă de mameluci şi trăiesc cu ei. Acum nu mai manipulează el, ci chiar ea. Dar e foarte trist, că într-o astfel de relaţie în care bărbatul nu îşi asumă rolul său, el devine un ramolit psihic care va tot aştepta să fie condus de mânuţă de femeia de lângă el. S-a lăsat castrat mental, femeia i-a luat liberul arbitru şi sărăcuţul de el, nu mai poate lua decizii de unul singur. Multe cazuri de astea. Îi vezi pe stradă cum se plimbă, fiecare în lumea lui. El trist, abătut, îngândurat, de-abia târându-şi paşii fără vlagă. Ea cumva frântă şi resemnată că cel cu care trăieşte nu-i mai poate oferi bucuria vieţii.

Însă femeia cu adevărat deşteaptă dacă vrea, poate. Adică poate orice, dar numai să vrea. Poate trage căruţa cu totul la deal, inclusiv pe bărbat în ea. E vorba de multă energie acolo. Doar să nu i se taie entuziasmul de un bărbat prea prost şi despotic, că atunci iarăşi se schimbă rolurile, ea devine defensivă şi el începe să domine cam fără discernământ. Iarăşi multe cazuri de astea sunt la ordinea zilei, când ea devine prizonieră, sclavă, în propria relaţie. Şi se întâmplă aşa atunci când frica o învăluie şi nu mai poate ieşi de una singură din acest cocon emoţional.

Dar până la urmă, e de foarte bine. Femeile să fie doar femei, iar bărbaţii să devină mai mult bărbaţi că la ei e buba mai mult. Încă le e prea teamă de ce pot face şi de ce putere zace în ei. Bărbatul când începe să decadă spiritual, se duce totul de râpă. El are nevoie permanent de creaţie, altfel se agaţă de surogate care doar îl golesc şi nicidecum nu reuşesc să îi umple sufletul. Dar de asta îmi plac femeile deştepte că ştiu să umble la corazon-ul bărbatului într-un fel anume. Adică nu agresiv şi nici judecativ, că pe urmă ăsta fuge, nu suportă umilinţa. Bravo lor!