Cheile genelor-Cheia 8-Mediocritate-Stil-Splendoare

Frecvența umbrei din cheia a 8a este dominată de mediocritate sau frica de a fi diferit de restul turmei. Când ieși din tipare, nesiguranța e foarte puternică și atunci, dacă nu ești îndestul de centrat, te întorci iarăși la tiparul turmei, la a fi în rând cu lumea, a nu deranja pe nimeni, a nu avea opinia ta personală. Știți voi, omul acela diplomat care se pune bine cu toată lumea și despre care toți au numai cuvinte de laudă. Dar asta e doar aparența. Pentru că nu poți tu știi vreodată ce conflicte sau ce frici profunde îl domină pe acel om de se comportă mereu așa. Și iaca omul nostru, pâinea lui dumnezeu, moare, toată umanitatea îl jelește la cât de bun era. Era el bun, numai că nu își dădea niciodată voie să fie autentic și asta în timp te sufocă.

Șansa de a ne dezvăța de efectul mediocrității ni se oferă la un moment dat în viață și dacă suntem cu adevărat atenți la ceea ce simțim, o putem depăși. Mediocritatea e pentru toată lumea. Dar excelența nu e pentru toți. E doar pentru cei care vor. Cei care trăiesc în mediocritate și se complac în ea vor fi veșnicii spectatori cârtitori de pe margine la spectacolul vieții. Rolul mediocrității este să servească cele mai manipulatoare mecanisme ale societății: religia, învățământul, sănătatea. 

Această umbră e cea care te frânge, spiritual vorbind, și care te face să fii cumințel acolo, în băncuța ta. Și când te identifici cu mediocritatea s-a terminat cu libertatea. Trăiești veșnic supus autorităților exterioare, tragi de tine pentru bani de dimineață până seara, mergi și tu într-un concediu pe care îl aștepți tot anul, apoi o iei de la capăt. Și când ajungi întins la orizontală de vreo boală așa zis incurabilă, vei avea marea revelație de a nu fi trăit o zi măcar din adevărata ta ființă. Poți da colțul oricând dacă stai bine să te gândești. Între viață și moarte suntem efectiv la o singură respirație distanță. Când ea nu mai vine, ai plecat de aici. Ce drăguț.

Umbra mediocrității înseamnă să tot mergi pe calea bătătorită de alții înainte de venirea ta aici. Poți fi influențat de multe căi bătătorite, dar când mergi doar pe acea cale, mediocritatea te vădește că nu ești liber și că aportul tău în această existență este absolut zero. Mulți trăiesc așa, nu-i bai. Nu e obligatoriu să ieși din tipare dacă ți-e frică atât de mult de pierderea siguranței. Rămâi acolo. Nu interesează pe absolut nimeni dacă ești sau nu fericit. Dacă ieși din tiparele mediocrității s-ar putea să mori mai repede decât ți-ai planificat. Și ce dacă? Mai bine mori ca un erou pentru ceea ce simți și crezi, decât ca un iepuraș fricos pe marginea sobei.

Caracterul represiv al acestei umbre este rigiditatea. Ea se înfiripă de la copilărie tot înainte. Oameni fără pasiuni, fără voință, fără tărie de caracter, extrem de rigizi în propriile lor compromisuri cu viața. 
Caracterul reactiv este artificialitatea. Oamenii de acest fel, și-au abandonat spiritul și și-au creat o lume artificială și iluzorie care aparține unui sistem. Diferența dintre caracterul represiv și cel reactiv este observat la nivelul relațiilor. Primii nu își părăsesc partenerii de frica schimbării. Ceilalți nu prea pot să fie stabili într-o relație deoarece se simt prea vulnerabili și sunt dominați de furie care îi pune adeseori pe fugă.

Când depășești această umbră ajungi la primul tău dar din această cheie care este Stilul. Pe acesta e nevoie să ți-l câștigi, nimeni nu ți-l poate oferi și tu să stai gură-cască doar. Iar după ce îl descoperi, începi să îl cultivi și să îl cizelezi. Adică începi să fii tu însuți. Stilul creat de tine pentru tine nu e neapărat să aibă succes. Unii au creat permanent în această viață, dar nu au ajuns să se bucure de creațiile lor care nu au fost niciodată recunoscute cât timp au trăit. Ei au fost recunoscuți după un timp mai scurt sau mai lung după plecarea lor de aici. 

Stilul individual este adeseori nerecunoscut în social. Asta pentru că oamenii aflați în mediocritate nu te pot accepta și atunci rămâi cam singurel în peisaj, dar totuși ai o mare provocare de a face din stilul tău ceva util pentru viață și pentru cei care rezonează cu frecvența ta. Altfel, deși poți fi original și genial, dacă stilul tău nu are o conotație directă către o nevoie socială, te pierzi în anonimat. E o mare provocare aici, să dai valoare socială stilului tău.

Acest dar e foarte practic. Nu e vorba doar de a visa visare inertă, ci de a-ți manifesta real visul tău. Când acest dar este eliberat din ADN, începi spontan să faci lucrurile să se întâmple și îi molipsești și pe ceilalți să își atingă potențialul creator. Deschizi practic porți ale spiritului tău, infinit.

Acestei chei i se mai spune și diamantul sinelui. Pentru că sinele nostru când ajunge la darul său divin (siddhi) din această cheie, ajunge la Splendoare. Sigur, pare foarte abstract. Ce e aia splendoare? Când te macini și te frămânți doar în umbra ta, vei lua mereu în râs darurile divine din cheile genelor. Pentru că nu ai ajuns niciodată să le simți și atunci e normal că ți se par niște iluzii frumos descrise, dar fără putere de manifestare în concretul cotidian. Cum sună aceste siddhi-uri pentru tine: atemporalitate, fericire, sfințenie, nemurire, invincibilitate? Par doar niște metafore dintr-un film sf. Asta pentru că ne identificăm doar cu umbra și nu putem vedea dincolo de ea. Dar când te înalți în vibrație, ele încep să capete sens. Doar atunci.

Oamenii care trăiesc prin acest dar al splendorii, nu sunt lideri, ei sunt exemple. Nu vor să fie copiați, ei doar mișcă căruța prin ceea ce transmit ei în jur. Ei trăiesc misterul vieții și nu lasă căi bătătorite în urma lor. Ei strălucesc ca un giuvaer rar. Își creează calea în timp ce merg pe ea. Imitația nu e nicidecum apanajul lor. Ei îți indică un loc dinlăuntrul tău pe care dacă îl accesezi cu curaj, nu te mai poți întoarce iarăși la copy paste-uri sau mediocrități lustruite. Splendoare este numele său!