Între speculaţie şi adevăr

Am privit cerul şi am rămas uimit de frumuseţea lui. Dar tot privindu-l, am constatat nestatornicia lui şi a norilor care vin şi pleacă. Am privit natura şi am surprins nestatornicia ei între anotimpuri. Am privit oamenii şi am realizat nestatornicia lor de la o zi la alta. Am privit realitatea înconjurătoare şi mi-am dat seama că nici aceasta nu rămâne măcar o clipă neschimbată. Şi am privit în mine însumi ca să înţeleg încă odată, cât de schimbătoare este fiinţa mea, cu tot cu trup, cu tot cu minte, cu tot cu suflet.

Pentru că totul este aici doar conştiinţă şi energie. Şi totul e pururea în schimbare, aşa cum suntem şi noi înşine, pururea în schimbare. Şi dacă totul e conştiinţă şi energie, pe acestea nu le poţi opri în loc şi nu le poţi închide într-un spaţiu ermetic, astfel încât să le contempli şi la sfârşit să poţi spune că acesta e adevărul tău. Încearcă să opreşti schimbarea şi mişcarea acestei conştiinţe şi acestei energii care te învăluie şi te poartă odată cu ea. Nu ai să reuşeşti oricât te-ai strădui, pentru că fluxul vieţii este de neoprit şi el nu are nevoie nici măcar de o clipă de pauză în mişcarea sa.

Cum nici noi înşine nu am avea nevoie de pauze dacă am înţelege cu adevărat cine suntem. Dar atunci când încă nu ai înţeles cine eşti, de unde vii şi încotro te vei duce, toată această viaţă ţi se pare o corvoadă şi atunci vrei neapărat să o păcăleşti cumva. Şi atunci cauţi pauze, pentru că realitatea în care respiri ţi se pare irespirabilă. Şi de ce a devenit irespirabilă? Pentru că tu ţi-ai creat-o prin tot felul de gânduri care mai de care mai toxice. Şi când aceste gânduri emit otravă, aceasta se va aşeza peste realitatea ta ca un covor pe care tu vei călca de dimineaţa până seara, urmând ca a doua zi să reîncepi iarăşi curăţirea ta. E ca un non-sens, emiţi toxicitate şi apoi vrei neapărat să te scuturi de ea pentru că realizezi că nu te simţi deloc bine. Mergi până la capătul lumii doar pentru a întâlni un om care să îţi spună clar şi răspicat "opreşte toxicitatea pe care o emit gândurile tale"! Gândurile zboară absolut delirant printr-o minte necentrată şi cum ai vrea tu să te simţi bine, prins în acest vârtej care te dă permanent peste cap în caruselul haotic al emoţiilor distructive? Canalizează-ţi mintea despotică pe un singur gând concentrat şi apoi haosul emoţional se va stinge de la sine.

Pentru că conştiinţa şi energia îţi creează realitatea ta! Ce clişeu atât de vehiculat şi totuşi atât de puţin perceput ca fiind adevăr! Dar oamenii nu vor să îl recunoască ca fiind adevăr, pentru că asta ar însemna că ar deveni responsabili de tot ceea ce ţine de viaţa lor. Dacă ei şi-ar da seama că sunt conştiinţă şi energie, poate ar fi puţin mai atenţi la mintea lor, la vibraţia lor. De aceea suntem responsabili pentru fiecare gând emis, căci el are efect de boomerang. Noi îl emitem în univers şi după un timp, se întoarce în realitatea noastră materializând-o într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama, pentru că lucrurile se întâmplă paradoxal adeseori. Noi am vrea să controlăm totul şi dacă se poate, să facem asta ca să obţinem cealaltă, nu-i aşa? Aplicăm o tehnică, stăm cu ochii în soare, spunem o afirmaţie super-pozitivă şi apoi aşteptăm creearea realităţii! Super spiritualitate! Dar simţirea ta va căpăta un răspuns doar atunci când puterea acestei vibraţii se va asemăna precum celui aflat cu capul sub apă în dorinţa sa disperată după un moment de respiro. Până atunci e doar visare într-o spiritualitate a nimicului!

Şi la urma-urmei, cine sunt eu în realitatea mea? Câte speculaţii şi câte presupuneri mi s-au indus de-a lungul timpului pe care eu le-am considerat în necunoştinţă de cauză, ca fiind adevăruri? Le-am experimentat oare vreodată ca să-mi dau seama de esenţa lor sau doar le-am luat pe pilot automat fără să le discern şi fără să le pun în balanţă? Iar dacă le-am luat pe pilot automat înseamnă că nu sunt încă suveran pe realitatea mea. Încă privesc la ceilalţi, pasiv, cu ochii larg închişi. Încă ascult ştiri apocaliptice despre ceea ce se întâmplă sau ce se va mai întâmpla pe nu ştiu unde. Încă mă surprind atent la ce s-a întâmplat cu unul sau altul, deşi paradoxal, nu i-am cunoscut niciodată. Încă sunt dispus să ofer multă energie către ceea ce nu îmi foloseşte la absolut nimic. Iar dacă fac asta, preţul e unul pe măsură: epuizare şi oboseală psihică, depresie, plictiseală, lipsă de chef, resemnare, senzaţia insuportabilă a inutilităţii. Eşti pregătit să suporţi plata acestui preţ?

Şi la urma-urmei, cine eşti tu? Cine din tine se identifică cu crezul tău, conştient fiind, şi cine se mai identifică cu acest crez în somnul cel mai profund? Şi dacă înlături măcar pentru o clipă orice speculaţie şi orice condiţionare indusă de către alţii, oare ce mai rămâne din tine după înlăturarea acestui văl? Unde mai e înţeleptul, unde mai e ignorantul? Unde creştinul, unde musulmanul? Unde bogatul, unde săracul? Unde religiosul, unde spiritualul? Cine eşti cu adevărat în somnul cel mai profund? Unde mai este frica ta de peste zi? Unde îngrijorarea, unde depresia, unde s-a dus frustrarea ta? Oare mai e cineva care suferă?

Eu ştiu că tu, cel care citeşti aceste rânduri, ai multă cunoaştere. Dar dacă ai multă cunoaştere, oare ai căpătat şi discernământ? Sau cunoaşterea ta e doar o filozofie frumoasă care umple văzduhul de cuvinte? Cunoaşterea acumulată e filtrată sau este luată de-a gata ca pe un simplu dat? Dacă încă crezi că ai venit aici pentru a crede în adevărul emis de unii de-a lungul timpului, atunci nu îţi pot spune decât că eşti un alt copy-paste care se învârte printre alte copy-paste-uri. Ai venit, ai plecat şi în urma ta ce ai lăsat? Asta vrei de fapt, să te identifici cu ce a spus unul sau altul cu mii de ani în urmă? Ăsta e adevărul tău? Unde îţi este energia şi cum îţi creezi tu realitatea ta? Ce fel de gânduri emite mintea ta?

Căci până la urmă, noi avem de cucerit o singură redută pe pământ: a ne cuceri pe noi înşine! Şi pentru asta e nevoie şi de puţină rebeliune care sfidează adevărurile transmise de către alţii prin clişeele religioase, spirituale sau sociale care ne-au invadat realitatea noastră şi care ne dictează viaţa între două sărbători. Dacă Cezarul îţi bate la uşă pentru că îşi vrea plata sa chiar şi pentru aerul pe care îl respiri, atunci dă-i Cezarului ce i se cuvine şi tu vezi-ţi în continuare de realitatea ta. Nu eşti aici ca să te lupţi contra acestor sisteme, ci pentru a-ţi da valoare maximă prin potenţialul tău maxim. Restul? Pură speculaţie, pură vânare de vânt!

De aceea, tu singur îţi creezi realitatea ta şi nimeni altcineva. Nimeni nu îţi este dator cu nimic, nimeni nu va veni să îţi creeze această realitate în locul tău. Nimeni nu va trăi şi nimeni nu va respira aerul pe care tu singur îl ai de respirat. În fiecare moment tu generezi gânduri, în fiecare clipă îţi creezi realitatea ta. Dar mulţi lasă gândurile toxice să le invadeze mintea şi apoi se întreabă de ce s-au îmbolnăvit, de ce totul e împotriva lor, de ce sunt singuri şi faliţi, de ce nu merge viaţa aşa cum vor ei. Doar pentru că gândurile toxice, creează realitatea toxică în jurul lor. Ei sunt fiinţe de lumină, dar vorbesc şi se comportă ca nişte barbari. Sunt suflete divine, dar vor neapărat să ascundă lucrul acesta. Oare de ce le este atât de jenă să se recunoască fiinţe de lumină? De ce oare sunt mai mult înclinaţi să se eticheteze ca "păcătoşi, robi şi nevrednici", în loc de a se considera "minunaţi, magnifici şi extraordinari"? Sunt adevăraţi creatori ai realităţii lor, dar aleg să se identifice cu speculaţiile şi cu promisiunile de după moarte, deşi trăiesc aici şi acum această unică viaţă! Cătă energie disipată către marele nimic!

Aşadar, ieşi din iluzia realităţii celorlalţi care nu îţi foloseşte la nimic şi rămâi conştient în realitatea ta şi în adevărul tău, acolo unde tu eşti stăpânul, tu eşti suveranul, tu eşti creatorul, acolo unde nu mai e timp şi loc pentru nici un fel de speculaţie!