Astăzi vă voi vorbi despre o carte. În ultimul timp au apărut multe cărţi cu tot felul de mesaje venite de dincolo. Însă nu toate sunt demne de consemnat şi nu simt nevoia să scriu despre ele dacă mesajul nu e autentic de la un capăt la altul. Iar pentru astfel de mesaje, e nevoie de discernământ pentru a reuşi să poţi filtra adevărul de speculaţie. Uneori nici autorii înşişi nu reuşesc să transmită acest tip de mesaje în forma lor pură, pentru că şi mintea lor e prinsă mai mult sau mai puţin în capcanele propriilor ei convingeri.
Dar vă voi spune doar câteva cuvinte despre această carte „Viaţa în lumea de dincolo a lui Billy Fingers”, scrisă de Annie Kagan. Cazul e foarte recent şi se întâmpla cam acum 2 ani. Cartea cuprinde relatările unui spirit care pleacă în lumea de dincolo după ultima sa întrupare pe pământ. Aşadar, fiind vorba de un suflet mai evoluat, cazul său e unul oarecum atipic. După un scurt timp de la plecarea sa de aici, începe comunicarea cu autoarea însăşi. Fratele acesteia moare la 62 de ani, după o viaţă extrem de rebelă şi aventurieră: femei, băutură, droguri...toate cumulând cu arestarea lui pentru o perioadă. Relaţiile dintre cei doi, au fost mereu tensionate pe pământ, din pricina faptului că temperamentele lor erau la poluri opuse, ea fiind „prinţesa” cuminte de nota 10, iar el băiatul cel rău care intra mereu în belele, fiind exmatriculat chiar din liceu. Ultima sa perioadă de viaţă a fost una extrem de dură ajungând pe străzi, un simplu boschetar a cărui singură avere se afla toată în buzunarele sale.
Aşadar ce e cu lumea de dincolo şi mai ales ce este cu această moarte de care nouă oamenilor, ne este uneori atât de frică? Această frică e cea mai mare pe care o poate avea omul pe pământ, deşi până acum mulţi dintre noi au murit şi iarăşi au revenit de sute sau de zeci de mii de ori şi poate chiar şi mai mult. Cum ne mai poate fi oare atât de frică când am trecut de atâtea şi atâtea ori prin acest proces? Însă nu ne mai amintim nimic, căci cu această nouă întrupare, am devenit amnezici. Iar această amnezie e foarte importantă, căci dacă nu am uita totul la întrupare, experienţa noastră aici nu ar mai avea nici o valoare. Pentru că de fapt, noi înşine suntem aici tocmai pentru a înţelege de-a lungul vieţii, menirea întrupării noastre.
Autoarea, sora acestui suflet evoluat de la care ea începe să primească aceste mesaje pe parcursul unui an de zile, nu îi dă credit de la început şi se întreabă la început dacă nu cumva a înnebunit subit şi nu halucinează auzind vocea fratelui său ca şi cum ar fi lângă ea. Mai ales că ştiind ce fel de viaţă a dus acesta, numai la astfel de mesaje spirituale nu se aştepta din partea lui. Dar el nu o condamnă pentru lipsa ei de credinţă şi pentru a o convinge îi pune în faţă chiar şi dovezi palpabile prin oamenii cu care ea interacţionează.Toate i se dau pentru ca într-un final, rezistenţa ei să se topească, căci spiritul fratelui ei a primit practic această permisiune din celălalt plan pentru a scrie împreună cu ea, această carte.
Prima sa apariţie are loc după câteva zile de la moartea sa, moarte care a avut loc pe o autostradă, intrând pe ea într-o stare inconştientă şi fiind acolo izbit din plin. ApariţiiIe sunt doar vocale, nu prin imagine. Îi transmite la început starea lui de bine şi beatitudinea pe care-l înconjoară în acest plan astral. Primul lucru prin care trece este bineînţeles tunelul de care amintesc toţi cei care au avut experienţe în apropierea morţii, numai că el spune despre acesta că seamănă mai mult cu o cameră fără margini, căci aceste margini erau de fapt tot din lumină. Spiritul este practic absorbit de această cameră care se află cel mai aproape de planul nostru fizic. Aici are loc vindecarea sa în lumină, după rănile suferite în urma şocului accidentului şi a celorlalte traume căpătate în viaţă: fizic, mental şi emoţional. O prezenţă divină îl întâmpină aici, probabil ghidul său spiritual. Apoi vine întâlnirea cu tatăl său şi bucuria revederii cu el este una de sărbătoare, dar acesta nu îl însoţeşte decât o foarte scurtă perioadă de drum. Apoi rămâne practic singur, plutind efectiv prin univers şi simţind prezenţa fiinţelor de lumină care îl ghidează fără ca acesta să le vadă, ci doar să le simtă în jur.
Apoi are loc recapitularea vieţii sale. Aceasta se face prin holograme expandabile în care spiritul vede şi simte toate acţiunile sale de pe pământ. Simte toată durerea pricinuită altora cu atât mai acut cu cât această durere a fost una gratuită. Durerea lor o simte acum el însuşi. Dar simte şi recunoştinţa celor pe care i-a iubit, iarăşi într-un mod acut. Însă aceasta nu e o judecată în sine. Ci mai mult o asumare definitivă a alegerilor făcute în viaţă. Dacă nu ar exista această recapitulare a vieţii, ea nu ar avea nici un sens, dar absolut totul e înregistrat, nimic nu se pierde. Şi astfel îi revezi pe toţi cei care te-au iubit pe faţă sau te-au judecat în ascuns. Mai mult decât atât, îţi poţi vizualiza prin aceste holograme, alegerile pe care nu le-ai făcut, dar pe care le-ai fi putut face şi care ar fi fost consecinţa lor. Acest proces prin care sufletul îşi priveşte retroactiv viaţa e unul care îi produce o mare plăcere spirituală, dincolo de retrăirea unor momente mai dureroase. Aici sufletul nu fuge ci priveşte totul faţă-n faţă. Nu e nicidecum o perspectivă moralistă, fără regrete, fără păreri de rău. Aici sufletul se acceptă total pe sine şi devine una cu el. Nu există o limită de timp pentru această retrospectivă a vieţii, sufletul e liber să rămână cât doreşte în acest proces de studiu şi învăţare.
După un timp însă, sufletul părăseşte acest proces. Trecând mai departe şi înaintând, vocea fratelui său îi apare surorii din ce în ce mai estompată, pentru că el se îndepărtează şi începe să fuzioneze tot mai mult cu universul. Aici i se transmite că lucrul cel mai important pe pământ este descoperirea iubirii de sine. Aceasta nu se învaţă ci doar se descoperă, pentru că noi înşine suntem de fapt această iubire, dar rezistenţele şi frica din noi o ascund şi o acoperă pe parcursul vieţii. Fuziunea cu universul este de fapt fuziunea cu Sursa a cărei energie e însăşi iubirea. Acestea sunt însă doar descrieri pur omeneşti şi limitative care nu pot reflecta nici pe departe cum stau lucrurile de fapt dincolo. Dar măcar putem intui câte ceva.
Odată cu înaintarea sa spre această fuziune, comunicarea se face din ce în ce mai greu, iar vocea e din ce în mai disipată. Amintirile ultimei vieţi se şterg şi ele. Iarăşi i se spune că totul se află deja în om, toate lucrurile de care acesta are nevoie pentru evoluţia sa pe pământ, care nu e decât o staţie temporară pe parcursul călătoriei, nu destinaţia finală. Dar aici, noi în general ratăm aventura vieţii pentru că ne e prea frică să dansăm împreună cu viaţa acest dans, abandonându-ne total în braţele ei. Pe măsură ce se pregăteşte de această fuziune, corpul său devine un corp al luminii, iar extazul pe care-l simte nu îl poate descrie prin cuvinte. Însă nu e un extaz pătimaş, căci acolo orice patimă sucombă. Mai spune şi de un fundal muzical pe care îl poate auzi permanent ca un fond sonor care îşi schimbă din când în când linia melodică. Pentru a-şi face o mică părere, i se pune să asculte piesa compusă de Sibelius- Swan of Tuonela, care e o piesă extrem de eterică şi aduce puţin cu ce aude spiritul său acolo.
Aminteşte în treacăt şi de acea zonă pe care oamenii o numesc „rai”, zonă prin care spiritul său nu mai trece însă, căci acesta este un loc unde ajung sufletele mai puţin evoluate care învaţă să se elibereze de temerile lor, de corp, de pedeapsă, şi care se vor întrupa iarăşi. Însă acest suflet, nu mai intră în această zonă după ultima sa întrupare. I se mai spune că toate experienţele sale din viaţă, inclusiv dependenţa faţă de droguri, au fost alese de dinaintea întrupării. Prin această experienţă extrem de dureroasă şi umilitoare, a depăşit practic ultima lecţie de care mai avea nevoie.
Ca o concluzie finală. Viaţa nu e nici o pedeapsă şi nici o ardere karmică, ci o experienţă aleasă de suflet dintr-un motiv care transcende mintea umană. Aici noi adunăm multe convingeri despre cum ar fi dincolo şi cum vin îngeri, demoni sau mântuitori în întâmpinarea noastră. Dar acestea sunt doar convingeri implementate de oameni pentru alţi oameni şi nimic mai mult. Oamenii fac colecţie de convingeri şi li se pare că fac o gaură în cer dacă aparţin unei religii sau unui anumit sistem spiritual. Dar dincolo, nu mai există nici religie, nici dogme, nici canoane şi nici fasoane. Acolo eşti pe cont propriu dar nu eşti singur. Şi mergi doar acolo unde eşti pregătit să mergi. Iar dacă aici în viaţă fiind, nu vezi lumina şi nu simţi iubirea, oare cum o vei vedea şi simţi dincolo?
O carte care ne îndeamnă în primul rând să nu judecăm după aparenţe, iubiţii mei. Noi aici privim oamenii şi cădem adeseori în prejudecăţi sau ne e milă de unii, când de fapt mulţi dintre ei şi-au ales acest fel de viaţă foarte grea, pentru că sunt suflete mult mai evoluate şi care pot duce o astfel de viaţă foarte provocativă şi aventurieră. Acesta caz, vă reamintesc doar că este unul atipic. Nu aşa se întâmplă cu plecarea oricărui suflet de aici, dar cel puţin la început, imediat după plecare, există similitudini. Iar dacă un suflet a primit această permisiune de a ne transmite nouă oamenilor un mic mesaj în aparenţă dar unul foarte benefic în realitate, despre cum are loc această ultimă trecere şi dizolvare în iubire, să nu dispreţuim acest mesaj chiar dacă poate nu suntem pregătiţi să credem până la capăt în el.
Mulţumesc tuturor pentru răbdare!
Dar vă voi spune doar câteva cuvinte despre această carte „Viaţa în lumea de dincolo a lui Billy Fingers”, scrisă de Annie Kagan. Cazul e foarte recent şi se întâmpla cam acum 2 ani. Cartea cuprinde relatările unui spirit care pleacă în lumea de dincolo după ultima sa întrupare pe pământ. Aşadar, fiind vorba de un suflet mai evoluat, cazul său e unul oarecum atipic. După un scurt timp de la plecarea sa de aici, începe comunicarea cu autoarea însăşi. Fratele acesteia moare la 62 de ani, după o viaţă extrem de rebelă şi aventurieră: femei, băutură, droguri...toate cumulând cu arestarea lui pentru o perioadă. Relaţiile dintre cei doi, au fost mereu tensionate pe pământ, din pricina faptului că temperamentele lor erau la poluri opuse, ea fiind „prinţesa” cuminte de nota 10, iar el băiatul cel rău care intra mereu în belele, fiind exmatriculat chiar din liceu. Ultima sa perioadă de viaţă a fost una extrem de dură ajungând pe străzi, un simplu boschetar a cărui singură avere se afla toată în buzunarele sale.
Aşadar ce e cu lumea de dincolo şi mai ales ce este cu această moarte de care nouă oamenilor, ne este uneori atât de frică? Această frică e cea mai mare pe care o poate avea omul pe pământ, deşi până acum mulţi dintre noi au murit şi iarăşi au revenit de sute sau de zeci de mii de ori şi poate chiar şi mai mult. Cum ne mai poate fi oare atât de frică când am trecut de atâtea şi atâtea ori prin acest proces? Însă nu ne mai amintim nimic, căci cu această nouă întrupare, am devenit amnezici. Iar această amnezie e foarte importantă, căci dacă nu am uita totul la întrupare, experienţa noastră aici nu ar mai avea nici o valoare. Pentru că de fapt, noi înşine suntem aici tocmai pentru a înţelege de-a lungul vieţii, menirea întrupării noastre.
Autoarea, sora acestui suflet evoluat de la care ea începe să primească aceste mesaje pe parcursul unui an de zile, nu îi dă credit de la început şi se întreabă la început dacă nu cumva a înnebunit subit şi nu halucinează auzind vocea fratelui său ca şi cum ar fi lângă ea. Mai ales că ştiind ce fel de viaţă a dus acesta, numai la astfel de mesaje spirituale nu se aştepta din partea lui. Dar el nu o condamnă pentru lipsa ei de credinţă şi pentru a o convinge îi pune în faţă chiar şi dovezi palpabile prin oamenii cu care ea interacţionează.Toate i se dau pentru ca într-un final, rezistenţa ei să se topească, căci spiritul fratelui ei a primit practic această permisiune din celălalt plan pentru a scrie împreună cu ea, această carte.
Prima sa apariţie are loc după câteva zile de la moartea sa, moarte care a avut loc pe o autostradă, intrând pe ea într-o stare inconştientă şi fiind acolo izbit din plin. ApariţiiIe sunt doar vocale, nu prin imagine. Îi transmite la început starea lui de bine şi beatitudinea pe care-l înconjoară în acest plan astral. Primul lucru prin care trece este bineînţeles tunelul de care amintesc toţi cei care au avut experienţe în apropierea morţii, numai că el spune despre acesta că seamănă mai mult cu o cameră fără margini, căci aceste margini erau de fapt tot din lumină. Spiritul este practic absorbit de această cameră care se află cel mai aproape de planul nostru fizic. Aici are loc vindecarea sa în lumină, după rănile suferite în urma şocului accidentului şi a celorlalte traume căpătate în viaţă: fizic, mental şi emoţional. O prezenţă divină îl întâmpină aici, probabil ghidul său spiritual. Apoi vine întâlnirea cu tatăl său şi bucuria revederii cu el este una de sărbătoare, dar acesta nu îl însoţeşte decât o foarte scurtă perioadă de drum. Apoi rămâne practic singur, plutind efectiv prin univers şi simţind prezenţa fiinţelor de lumină care îl ghidează fără ca acesta să le vadă, ci doar să le simtă în jur.
Apoi are loc recapitularea vieţii sale. Aceasta se face prin holograme expandabile în care spiritul vede şi simte toate acţiunile sale de pe pământ. Simte toată durerea pricinuită altora cu atât mai acut cu cât această durere a fost una gratuită. Durerea lor o simte acum el însuşi. Dar simte şi recunoştinţa celor pe care i-a iubit, iarăşi într-un mod acut. Însă aceasta nu e o judecată în sine. Ci mai mult o asumare definitivă a alegerilor făcute în viaţă. Dacă nu ar exista această recapitulare a vieţii, ea nu ar avea nici un sens, dar absolut totul e înregistrat, nimic nu se pierde. Şi astfel îi revezi pe toţi cei care te-au iubit pe faţă sau te-au judecat în ascuns. Mai mult decât atât, îţi poţi vizualiza prin aceste holograme, alegerile pe care nu le-ai făcut, dar pe care le-ai fi putut face şi care ar fi fost consecinţa lor. Acest proces prin care sufletul îşi priveşte retroactiv viaţa e unul care îi produce o mare plăcere spirituală, dincolo de retrăirea unor momente mai dureroase. Aici sufletul nu fuge ci priveşte totul faţă-n faţă. Nu e nicidecum o perspectivă moralistă, fără regrete, fără păreri de rău. Aici sufletul se acceptă total pe sine şi devine una cu el. Nu există o limită de timp pentru această retrospectivă a vieţii, sufletul e liber să rămână cât doreşte în acest proces de studiu şi învăţare.
După un timp însă, sufletul părăseşte acest proces. Trecând mai departe şi înaintând, vocea fratelui său îi apare surorii din ce în ce mai estompată, pentru că el se îndepărtează şi începe să fuzioneze tot mai mult cu universul. Aici i se transmite că lucrul cel mai important pe pământ este descoperirea iubirii de sine. Aceasta nu se învaţă ci doar se descoperă, pentru că noi înşine suntem de fapt această iubire, dar rezistenţele şi frica din noi o ascund şi o acoperă pe parcursul vieţii. Fuziunea cu universul este de fapt fuziunea cu Sursa a cărei energie e însăşi iubirea. Acestea sunt însă doar descrieri pur omeneşti şi limitative care nu pot reflecta nici pe departe cum stau lucrurile de fapt dincolo. Dar măcar putem intui câte ceva.
Odată cu înaintarea sa spre această fuziune, comunicarea se face din ce în ce mai greu, iar vocea e din ce în mai disipată. Amintirile ultimei vieţi se şterg şi ele. Iarăşi i se spune că totul se află deja în om, toate lucrurile de care acesta are nevoie pentru evoluţia sa pe pământ, care nu e decât o staţie temporară pe parcursul călătoriei, nu destinaţia finală. Dar aici, noi în general ratăm aventura vieţii pentru că ne e prea frică să dansăm împreună cu viaţa acest dans, abandonându-ne total în braţele ei. Pe măsură ce se pregăteşte de această fuziune, corpul său devine un corp al luminii, iar extazul pe care-l simte nu îl poate descrie prin cuvinte. Însă nu e un extaz pătimaş, căci acolo orice patimă sucombă. Mai spune şi de un fundal muzical pe care îl poate auzi permanent ca un fond sonor care îşi schimbă din când în când linia melodică. Pentru a-şi face o mică părere, i se pune să asculte piesa compusă de Sibelius- Swan of Tuonela, care e o piesă extrem de eterică şi aduce puţin cu ce aude spiritul său acolo.
Aminteşte în treacăt şi de acea zonă pe care oamenii o numesc „rai”, zonă prin care spiritul său nu mai trece însă, căci acesta este un loc unde ajung sufletele mai puţin evoluate care învaţă să se elibereze de temerile lor, de corp, de pedeapsă, şi care se vor întrupa iarăşi. Însă acest suflet, nu mai intră în această zonă după ultima sa întrupare. I se mai spune că toate experienţele sale din viaţă, inclusiv dependenţa faţă de droguri, au fost alese de dinaintea întrupării. Prin această experienţă extrem de dureroasă şi umilitoare, a depăşit practic ultima lecţie de care mai avea nevoie.
Ca o concluzie finală. Viaţa nu e nici o pedeapsă şi nici o ardere karmică, ci o experienţă aleasă de suflet dintr-un motiv care transcende mintea umană. Aici noi adunăm multe convingeri despre cum ar fi dincolo şi cum vin îngeri, demoni sau mântuitori în întâmpinarea noastră. Dar acestea sunt doar convingeri implementate de oameni pentru alţi oameni şi nimic mai mult. Oamenii fac colecţie de convingeri şi li se pare că fac o gaură în cer dacă aparţin unei religii sau unui anumit sistem spiritual. Dar dincolo, nu mai există nici religie, nici dogme, nici canoane şi nici fasoane. Acolo eşti pe cont propriu dar nu eşti singur. Şi mergi doar acolo unde eşti pregătit să mergi. Iar dacă aici în viaţă fiind, nu vezi lumina şi nu simţi iubirea, oare cum o vei vedea şi simţi dincolo?
O carte care ne îndeamnă în primul rând să nu judecăm după aparenţe, iubiţii mei. Noi aici privim oamenii şi cădem adeseori în prejudecăţi sau ne e milă de unii, când de fapt mulţi dintre ei şi-au ales acest fel de viaţă foarte grea, pentru că sunt suflete mult mai evoluate şi care pot duce o astfel de viaţă foarte provocativă şi aventurieră. Acesta caz, vă reamintesc doar că este unul atipic. Nu aşa se întâmplă cu plecarea oricărui suflet de aici, dar cel puţin la început, imediat după plecare, există similitudini. Iar dacă un suflet a primit această permisiune de a ne transmite nouă oamenilor un mic mesaj în aparenţă dar unul foarte benefic în realitate, despre cum are loc această ultimă trecere şi dizolvare în iubire, să nu dispreţuim acest mesaj chiar dacă poate nu suntem pregătiţi să credem până la capăt în el.
Mulţumesc tuturor pentru răbdare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu