marți, 16 septembrie 2014

Alba-ca-Zapada si cele 7 chakre



Unele din aşa-zisele poveşti pentru copii au un tâlc ascuns şi o semnificaţie aparte dincolo de aparenţe şi de comicul situaţiei. Practic în majoritatea poveştilor şi basmelor există un sens alegoric şi ocultat de către autor. Şi asta pentru că omul a avut dintotdeauna nevoie de poveşti, de mituri şi legende, de o viziune care să transceandă lumescul şi realitatea pur palpabilă. Nu ştiu cât de vizionari or fi fost fraţii Grimm, dar cu siguranță poveştile lor au un miez inspiraţional care nu vine din lumea aceasta. Semn că erau conectaţi la spiritul lor divin şi implicit la Sursă. Iar când eşti conectat la Sursă, „in-spiraţia” se foloseşte de tine ca un canal prin care trec informaţii care se vor revelate şi prezentate tuturor. Când conştiinţa îţi e mai mult sau mai puţin expandată, informaţiile curg prin tine valuri-valuri, în funcţie de deschiderea ta. Însă nu e ceva care să te „posede”, ci e doar ceva care te îndeamnă foarte fin să dai curs acestui imbold. Aceste informaţii vin din astral sau după unii, din Akasha, cum a mai fost etichetat acest plan în care sunt înregistrate experienţele cunoaşterii. Însă şi această Akasha este o simplă etichetă pusă de oameni pentru a identifica un plan aflat dincolo de simţuri. Tot ceea ce nu se vede, poate fi un adevăr, dar poate fi şi pură speculaţie. Cert e că inspiraţia vine de undeva şi este filtrată prin mintea şi sufletul omului care îşi aduce şi el aportul său personal atunci când se decide să o facă cunoscută.
Fraţii Grimm au scris multe poveşti cu tentă mistică şi cu un sens ascuns dincolo de rânduri, dincolo de cuvinte. „Cenuşăreasa”, „Hansel și Gretel”, „Frumoasa adormită” şi multe altele, fiecare din ele având un mesaj propriu ascuns printre rânduri.
Dar acum mă voi opri puţin asupra Albei-ca-Zăpada. Această minunată poveste este una despre vindecare şi trezire spirituală. Regina stă în faţa oglinzii şi se întreabă trufaşă şi sfidătoare: „Oglinjoară, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?” Iar răspunsul vine fără urmă de îndoială: „Alba-ca-Zăpada!” Cine e de fapt regina şi cine e de fapt Alba-ca-Zăpada? Regina simbolizează ego-ul sau sinele inferior ataşat de simţuri şi materialism. Iar Alba-ca-Zăpada reprezintă simbolul sinelui superior al Reginei, pe care aceasta nu vrea să-l recunoască. Ea nu-şi suportă acest sine divin pentru că o scoate din zona de confort şi o face să perceapă adevăruri mult prea dureroase pentru ea. Somnul raţiunii naşte monştri iar Regina vrea să doarmă în continuare fără a simţi vreo urmă de mustrare din partea conştiinţei, a sinelui superior, iar pentru a nu mai fi deranjată, acesta trebuie cumva ucis. Însă sinele superior nu pare deranjat de Regină, pentru că Alba-ca-Zăpada se ocupă în continuare de curăţenie şi de frecatul podelelor, bucurându-se de tot ce înseamnă viaţă.
Regina însă, îi ordonă vânătorului s-o ucidă pe Alba-ca-Zăpada şi să-i aducă inima ei, adică chakra din mijloc (anahata), care face legătura dintre primele 3 chakre sau sigilii de vibraţie joasă şi celelalte 3 chakre aflate deasupra inimii care fac legătura cu divinitatea. Adică ea vrea să taie de fapt, legătura dintre sinele inferior şi cel superior. De reținut că Regina nu vrea creierul ci inima, lăcașul puterii din om și generatoarea iubirii. Ea știe că mintea e doar o unealtă care odată curățită de gândurile impure, va trimite gânduri luminoase către inimă, acolo de unde se manifestă în deplinătatea ei iubirea. Însă vânătorul (care poate simboliza ispita frumuseţii lumeşti sau percepţia simţuală), nu are cum să o ia cu el, pentru că realizează că Alba-ca-Zăpada , adică sinele superior, nu are nimic din lumea aceasta iluzorie. Aşa că ispita se evaporă, iar Alba-ca-Zăpada îşi începe noaptea întunecată a sufletului, petrecându-şi timpul în pădure de una singură. Adică e testată şi călită înainte de a fi declarată biruitoare. Trecând prin noaptea neagră a sufletului, ea îşi descoperă de fapt puterea din ea şi susţinerea interioară, devenind astfel conștientă.
Rămânând astfel fidelă puterii sale lăuntrice, în zori de zi îşi dă seama că animalele (care pot reprezenta entităţile de lumină care ne ghidează), se află în jurul său doar pentru binele ei. Dimineața, realizând cine este ea cu adevărat, merge de acum fără frică pe drumul ei şi trece astfel podul spre propria casă, ca o trecere a Rubiconului, o trecere către acceptarea sinelui ei superior, fără cale de întoarcere. Iar după trecerea podului intră cu bucurie în căsuţa noului ei sine care nu mai poate fi sabotat de ego-ul sinelui inferior. Odată intrată în casă, începe să facă curăţenie şi să îşi lustruiască comoara nepreţuită din ea însăşi. În această stare, nu îi mai pasă de ce crede lumea din jur, Regina fiind definitiv învinsă, iar Alba-ca-Zăpada regăsindu-se cu adevărat pe ea însăşi.
Cei 7 pitici care vin din mină, obosiţi, epuizaţi şi înneguraţi vor să intre înăuntru, dar până nu se spală şi până nu se curăţă de orice impuritate, nu pot intra. Acolo unde e lumină, întunericul nu are acces. Astfel încât, atunci când Alba-ca-Zăpada îşi descoperă cele 7 chakre, începe lucrul cu ea însăşi şi se apucă imediat să le curăţe de toate impurităţile acumulate: frica, ignoranţa, îndoiala, blocajele mentale, credinţele limitative şi idolatre. Această curăţire începe de jos în sus, ca o purificare a forţei vitale care stă încolăcită la baza şirei spinării dar odată trezită, ea se înalţă tot mai sus spre creştetul capului.
Regina între timp, află cu stupoare că a fost amăgită de vânător care i-a adus altă inimă şi nu cea dorită de ea, face rost de un măr otrăvit, adică fructul interzis al cunoaşterii binelui şi răului, iar Alba-ca-Zăpada muşcând din el cade într-un somn adânc. În timp ce doarme, ea descinde în lumea cealaltă, unde realizează că are nevoie de contopirea principiului masculin şi feminin al sufletului său. Din această contopire spirituală rezultă practic renaşterea unei întregi fiinţe ca din propria cenușă: omul cel nou care transcende lumescul!
Această poveste metaforică cuprinde de fapt în esența ei, toate stadiile prin care trece omul în decursul vieţii, ca un întreg ritual de trecere de la întuneric la lumină sau de la ignoranţă până la iluminare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu